Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1547/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1547

Ședința publică din8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 1287 din 25.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cupârâta - intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F,cu sediul în municipiul F,-, județul S și reclamantul - intimat, domiciliat în municipiul F, str. -,. 70,. A,. 21, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța luând act că pârâta-recurentă, deși lipsește, prin însăși cererea de recurs a solicitat a se conferi aplicabilitatea art. 242 alin. 2 din Codul d procedură civilă și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, a trecut la soluționarea recursului.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 24.04.2009,reclamantula chemat în judecată pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - prin Administrația Finanțelor Publice F, obligarea acestora la restituirea taxei pentru autoturisme/autovehicule la prima înmatriculare, în cuantum de 5.296 lei și dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare cererii reclamantul a arătat că la data de 21.08.2007 a achitat, pentru autoturismul marca FORD suma de 5.296 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria -, nr. - din 21.08.2007, sumă calculată conform dispozițiilor art. 2141 din Codul fiscal, introdus în legislația internă prin Legea nr. 343/2006, modificat prin OUG nr. 110/2006 și nr. 418/2007.

A mai arătat reclamantul că taxa specială de primă înmatriculare instituită prin dispozițiile legale amintite este contrară reglementarilor internaționale în materie și, în mod expres dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene care prevăd ca "nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea unor taxe discriminatorii și protecționiste. Este interzisa in mod expres discriminarea fiscala intre produsele importate si cele similare provenind de pe piața internă.

Conform reglementarilor interne, taxa de primă înmatriculare prevăzută de art. 2143din Codul Fiscal se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial. Esențial este faptul că aceasta taxa nu se datorează pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o noua înmatriculare de către un alt proprietar, ci numai pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii arătând că taxele au un caracter ante-factum, fiind datorate și achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.

Așadar între impozite și taxe există unele deosebiri, printre care:

- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statutului, situația fiind inversă în ce privește taxele;

- cuantumul lor se determină diferi;

- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.

Ca atare, taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.

Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva de șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.

Prin sentința nr. 1287 din 25 iunie 2009, Tribunalul Suceava a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta DGFP S - prin Administrația Finanțelor Publice F să plătească acestuia suma de 5.296 lei reprezentând contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată cu chitanța seria - nr. - din 21.08.2007, precum și dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.

Totodată obligă pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 644 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar mobil și onorariu avocat.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141- 2143Cod fiscal instituită de la 1 ianuarie 2007 prin Legea nr. 343/2006 pentru înmatricularea pe teritoriul național de către persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme este o taxă cu efect echivalent, interzisă în înțelesul art. 25 CE.

S-a mai reținut că, în raport de prevederile art. 28 și respectiv 90 din CE diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare această taxă.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și a arătat că, art.90 al Tratatului Comunității Europene - la care face trimitere argumentația sentinței recurate - nu este aplicabil în speță, întrucât reglementează statutul "impozitului" și nu al "taxei". A mai arătat că normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci este discutabil doar nivelul și modul ei de calcul.

În motivarea recursului a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.

A susținut recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

A mai arătat recurenta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.

Criticile sunt nefondate.

O primă subliniere pe care curtea o consideră a fi necesară constă în aceea că, instituirea taxei de primă înmatriculare nu împiedică intrarea în țară a anumitor autovehicule, ci doar punerea lor în circulație.

că, în speță, așa cum de altfel corect a sesizat și prima instanță, există un conflict între normele dreptului comunitar și dreptul intern aplicabil cu privire la perceperea taxei de primă înmatriculare și respectiv la nivelul acestei taxe speciale, conflict ce se impune a fi rezolvat prin a da eficiență normei comunitare (art. 148 alin. 2 - Constituție), respectiv art. 90 care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre UE, așadar și o discriminare detrminată de o diferență dintre impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141Cod fiscal numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Cu privire la existența impozitării discriminatorii, Curtea observă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene - și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.

Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

Cu referire la incidența OUG 50/2008,Curteareține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Intr-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acesteia.

In același context, -Curteareține că noua taxă instituită de OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, așa încât, nu există temei pentru invocarea și aplicarea compensației.

Pentru aceste motive,

In numele Legii,

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 1287 din 25.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cupârâta - intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F,cu sediul în municipiul F,-, județul S și reclamantul - intimat, domiciliat în municipiul F, str. -,. 70,. A,. 21, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 08 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./29.10.2009

jud.fond -

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Andrieș Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1547/2009. Curtea de Apel Suceava