Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1713/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1713
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1337 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamanta intimată - "" SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 24.04.2009 reclamanta - "" SRL a chemat în judecată pe pârâta S, pentru restituirea sumei de 3509 lei - contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată cu chitanța seria -, nr.-/21.03.2008, cu dobânzile aferente de la data încasării taxei până la restituirea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:
La data de 13.03.2008 a achiziționat un autoturism din Republica Austria, marca Opel Vectra/SW/BK 11, cu nr. de identificare - și nr. de înmatriculare -.
La data când s-a înmatriculat în România acest autoturism a fost nevoită societatea să achite către pârâtă suma de 3509 lei reprezentând taxă de înmatriculare pentru autovehicul, conform chitanței seria -, nr. -/21.03.2008, iar ca urmare a solicitării de restituire a acestei taxe, cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 5009/06.04.2009.
A mai arătat că această taxă, introdusă în legislația internă prin Lg. nr. 343/2006, reprezintă un nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar conform art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare. Ori Guvernul României prin aplicarea acestei taxe speciale, încalcă flagrant dispozițiile legale ale Uniunii Europene.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță dar a depus la dosar întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 118 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele motive:
Calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză aparține Administrației Finanțelor Publice Comunale S, în calitate de organ care administrează din punct de vedere fiscal contribuabilul reclamant.
Coparticiparea procesuală și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului S se justifică raportat la faptul că această instituție are personalitate juridică în conformitate cu nr.HG 495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
S-a mai arătat de pârâtă că, doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc și distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică.
au un caracter ante-factum, fiind datorate și achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate.
Așadar între impozite și taxe există unele deosebiri, printre care:
- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statutului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferi;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva de șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.
Prin sentința nr.1337 din 1 iulie 2009 Tribunalul Suceavaa admis acțiunea, având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanta - "" SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3509 lei reprezentând contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată prin chitanța seria -, nr. - din 21.03.2008 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective.
Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Întrucât se aplică numai cu ocazia primei înmatriculări, taxa discriminează proprietarii mașinilor second-hand din import, generând un regim protecționist pentru autovehiculele cu aceeași vechime (și aceeași capacitate de a produce poluare), existente deja pe teritoriul României.
A susținut reclamanta că norma din dreptul național (art. 214 ind.1 Cod fiscal) este contrară prevederilor dreptului comunitar (art. 9, Tratatul Comunității Europene) și cum dreptul comunitar are supremație asupra dreptului național, rezultă că prevederea din dreptul național nu se aplică.
Cum legiuitorul a creat o situație discriminatorie prin neacordarea scutirilor de la plata taxei speciale și celor care au achitat taxele (accize, ) la bugetul statului cu ocazia efectuării importului în cursul anului 2005 și cum anterior datei de 1 ianuarie 2007, atât în anul 2005, cât și în anul 2006, modalitatea de calcul a accizelor pentru autoturismele second-hand provenind din import era aceeași, se impune admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei, a arătat reclamanta că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
In ceea ce privește situația discriminatorie invocata de reclamantă în sensul că legiuitorul a prevăzut scutirea de plata taxei de prima înmatriculare pentru autoturismele a căror prima înmatriculare în România se realizează după 1 ianuarie 2007 si pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața interna în cursul anului 2006,a arătat că, norma prevăzută de art. 214 ind.1 alin.1 Cod fiscal este de stricta interpretare, iar potrivit principiului " ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", unde legea nu distinge, nici cei care aplica legea nu pot distinge.
Modificarea Codului fiscal prin introducerea plății taxei de primă înmatriculare, cu scutire pentru cei care înmatriculează autoturismele după 1 ianuarie 2007 si care au plătit accizele cu ocazia importului sau achiziției de pe piața internă în cursul anului 2006, nu poate fi extinsă si asupra altor situații.
Faptul ca reclamanta nu a putut înmatricula autoturismul în cauză la nivelul anului 2007, datorită nivelului ridicat de emisii de noxe, nu poate fi imputabil legiuitorului prin intervenția discriminării, astfel cum a arătat reclamanta.
Teza finala a art. 214 ind.1 din Codul fiscal reprezintă o normă care reglementează o situație tranzitorie, care nu poate fi extinsă si asupra anilor anteriori. Soluția legislativa oferită de această teză finală a art. 214 ind 1 Cod fiscal poate fi criticată de reclamant prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe ) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".
A mai arătat recurenta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Această procedură de restituire a sumelor este reglementată la cap.VI, secțiunea 1, art.6 din Anexa la HG nr.686/2008, astfel încât pe acest motiv acțiunea este neîntemeiată.
Analizând actele dosarului,Curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Nu sunt fondate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Art.11 din OUG nr.50/2008 nu poate fi aplicat în cauză numai pentru motivul că în speță taxa a fost achitată la 21.03.2008, deci în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 la care textul se referă, ci și pentru motivul că în discuție sunt taxe de noțiune juridică diferită între care nu poate apare o desocotire: taxă de primă înmatriculare și taxă de poluare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1337 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. GC
Jud. Fond.
Tehnored.
2ex/29.10.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
