Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1758/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1758

Ședința publică din 26 octombrie2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S,cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 1347 din 01.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cureclamantul și pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Luând act că pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 04.06.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele S și Administrația Finanțelor Publice Comunale F pentru restituirea sumei de 3631 lei reprezentând diferența de restituit din contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată prin chitanța seria -, nr. - din 22.04.2008, din suma totală din 5031 lei, cu dobânzile aferente de la data încasării taxei până la restituirea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că la data de 22.04.2008 a achitat pentru autoturismul marca FORD, cu număr de înmatriculare -, suma de 5031 lei conform chitanței nr. -, ca taxă specială, de primă înmatriculare, suma fiind calculată conform art. 2141cod fiscal, introdus prin Legea nr. 343/2006 modificat prin nr.OUG 110/2006 și nr. 418/2007. Din această sumă, prin decizia nr. 62/29.08.2008 i-a fost restituită suma de 1400 lei, diferența de 3631 lei, solicitând-o prin această cerere.

A mai arătat că această taxă, introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006, reprezintă un nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar conform art. 2141din Codul Fiscal, taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare. Ori Guvernul României prin aplicarea acestei taxe speciale, încalcă flagrant dispozițiile legale ale Uniunii Europene.

Având în vedere că a fost lipsit în mod nelegal de folosința sumei de 3542 lei la data plății, respectiv 01.10.2007, pârâta îi datorează și dobânzile legale aferente, calculate de la data plății până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat numai în acest fel putând fi reparat integral, așa cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță dar a depus la dosar întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 118 cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.

Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română. De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.

Prinsentința nr. 1347 din 1 iulie 2009, Tribunalul Suceava -a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să-i plătească reclamantului suma de 3631 lei reprezentând diferența de restituit din contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată prin chitanța seria -, nr.-/22.04.2008 și dobânzile legale.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141- 2143Cod fiscal instituită de la 1 ianuarie 2007 prin Legea nr. 343/2006 pentru înmatricularea pe teritoriul național de către persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme este o taxă cu efect echivalent, interzisă în înțelesul art. 25 CE.

S-a mai reținut că, în raport de prevederile art. 28 și respectiv 90 din CE diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare această taxă.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului și a arătat că, art.90 al Tratatului Comunității Europene - la care face trimitere argumentația sentinței recurate - nu este aplicabil în speță, întrucât reglementează statutul "impozitului" și nu al "taxei". A mai arătat că normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci este discutabil doar nivelul și modul ei de calcul.

În motivarea recursului a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe ) și cu un regim de reglementare diferit.

A susținut recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

A mai arătat recurenta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.

Criticile sunt nefondate.

O primă subliniere pe care Curtea o consideră a fi necesară constă în aceea că, instituirea taxei de primă înmatriculare nu împiedică intrarea în țară a anumitor autovehicule, ci doar punerea lor în circulație.

că, în speță, așa cum de altfel corect a sesizat și prima instanță, există un conflict între normele dreptului comunitar și dreptul intern aplicabil cu privire la perceperea taxei de primă înmatriculare și respectiv la nivelul acestei taxe speciale, conflict ce se impune a fi rezolvat prin a da eficiență normei comunitare (art. 148 alin. 2 - Constituție), respectiv art. 90 care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre UE, așadar și o discriminare determinată de o diferență dintre impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141Cod fiscal numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Cu privire la existența impozitării discriminatorii,Curteaobservă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene - și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.

Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

Cu referire la incidența OUG50/2008, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acesteia.

In același context, Curtea reține că noua taxă instituită de OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, așa încât, nu există temei pentru invocarea și aplicarea compensației.

Pentru aceste motive,

In numele Legii,

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S,cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 1347 din 01.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cureclamantul și pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./02.11.2009

jud.fond

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1758/2009. Curtea de Apel Suceava