Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1809/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1809
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - prin Administrația Finanțelor Publice F, cu sediul în municipiul F,-, județul S și din municipiul S,-, împotriva sentinței nr.864 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 18.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Finanțelor Publice F pentru restituirea taxei pentru autoturisme/autovehicule la prima înmatriculare, în cuantum de 5749 lei achitată cu chitanța nr. A, nr. - / 13.03.2008.
În motivare reclamantul a arătat următoarele:
La data de 13.03.2008 a cumpărat un autovehicul marca Opel, cu nr. de înmatriculare -, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de 5749 lei, conform chitanței nr. -, nr. -/11.02.2008, taxă ce a fost solicitată fără emiterea unei decizii de impunere, discriminatorie și contrară legislației comunitare.
Precizează reclamantul că fără a ține cont de faptul că prevederile art.2141, 2143- au ca efect perceperea de către statul român a unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, încălcându-se astfel nu mai puțin de trei articole ale Tratatului, respectiv 25, 28 și 90, astfel art.25 reglementează faptul că: "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent".
Arată că această taxă, introdusă în legislația internă prin Lg. nr. 343/2006, reprezintă un nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar conform art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
Mai arată reclamantul că a fost lipsit în mod nelegal de folosința sumei de 5749 lei de la data plății 13.03.2008, pârâta îi datorează și dobânzile legale aferente, calculate de la data plății până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat numai în acest fel putând fi reparat integral, așa cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art. 1082 cod civil.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții legal citați nu s-au prezentat în instanță, dar au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele motive:
au un caracter ante- factum, fiind datorate și achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Așadar între impozite și taxe există unele deosebiri, printre care:
- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statutului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferi;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva de șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.
Prin sentința nr.864 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, având ca obiect" pretenții " formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S prin Administrația Finanțelor Publice F și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 5749 lei achitată cu chitanța seria -, nr. - / 13.03.2008 reprezentând contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme, cu plata dobânzii legale, calculate de la data achitării acesteia până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâții să plătească reclamantului 539 lei - cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Întrucât se aplică numai cu ocazia primei înmatriculări, taxa discriminează proprietarii mașinilor second-hand din import, generând un regim protecționist pentru autovehiculele cu aceeași vechime (și aceeași capacitate de a produce poluare), existente deja pe teritoriul României.
A mai susținut reclamantul că norma din dreptul național (art. 214 ind.1 Cod fiscal) este contrară prevederilor dreptului comunitar (art. 9, Tratatul Comunității Europene) și cum dreptul comunitar are supremație asupra dreptului național, rezultă că prevederea din dreptul național nu se aplică.
Cum legiuitorul a creat o situație discriminatorie prin neacordarea scutirilor de la plata taxei speciale și celor care au achitat taxele (accize, ) la bugetul statului cu ocazia efectuării importului în cursul anului 2005 și cum anterior datei de 1 ianuarie 2007, atât în anul 2005, cât și în anul 2006, modalitatea de calcul a accizelor pentru autoturismele second-hand provenind din import era aceeași, se impune admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei, a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
In ceea ce privește situația discriminatorie invocata de reclamant în sensul ca legiuitorul a prevăzut scutirea de plata taxei de prima înmatriculare pentru autoturismele a căror prima înmatriculare în România se realizează după 1 ianuarie 2007 si pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața interna în cursul anului 2006,a arătat că, norma prevăzută de art. 214 ind.1 alin.1 Cod fiscal este de stricta interpretare, iar potrivit principiului " ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", unde legea nu distinge, nici cei care aplica legea nu pot distinge.
Modificarea Codului fiscal prin introducerea plății taxei de primă înmatriculare, cu scutire pentru cei care înmatriculează autoturismele după 1 ianuarie 2007 si care au plătit accizele cu ocazia importului sau achiziției de pe piața internă în cursul anului 2006, nu poate fi extinsă si asupra altor situații.
Faptul ca reclamantul nu a putut înmatricula autoturismul în cauza la nivelul anului 2007, datorită nivelului ridicat de emisii de noxe, nu poate fi imputabil legiuitorului prin intervenția discriminării.
Teza finala a art. 214 ind.1 din Codul fiscal reprezintă o normă care reglementează o situație tranzitorie, care nu poate fi extinsă si asupra anilor anteriori. Soluția legislativa oferită de această teză finală a art. 214 ind 1 Cod fiscal poate fi criticată de reclamant prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că cererea cu care a fost investită și care are ca obiect scutirea reclamantului de la plata taxei speciale în cuantum de 5749 lei cu privire la autoturismul achiziționat, ce contravine prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, este întemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Ca atare, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În fine, susține recurenta că potrivit dispozițiilor art. 124 alin. 1 și 2 din nr.OG 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Analizând actele dosarului, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Cu privire la motivul de recurs ce vizează dobânda, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile art. 994 Cod civil, conform cărora în ipoteza când cel care a primit o plată nedatorată a fost de rea credință este ținut să restituie, alături de capital, dobânzi, începând cu data efectuării plății.
În speță, pârâta recurentă prin perceperea taxei de primă înmatriculare a omis să dea eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar, în virtutea căruia administrația de impune să aplice cu prioritate normele comunitare cu caracter obligatoriu și să lase neaplicate dispozițiile contrare din legislația națională. Curtea consideră că este dată reaua credință a pârâtei i că în mod justificat a fost obligată pârâta și la plata dobânzii legale datorate pentru taxa de primă înmatriculare, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - prin Administrația Finanțelor Publice F, cu sediul în municipiul F,-, județul S și din municipiul S,-, împotriva sentinței nr.864 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/06.11.2009
jud.fond.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Turculeț Ana Maria, Sas
