Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 19/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 19
Ședința publică din 4 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, cu sediul în comuna, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, cu sediul în B,-, sector 3.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă administrator, pentru reclamanta - -, lipsă fiind pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care, se constată la dosar raportul de expertiză întocmit de către expert.
Întrebat fiind, administrator, pentru reclamantă, arată că nu are de formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cauză.
Instanța, constatând acțiunea în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentatul reclamantei arată că își însușește concluziile din raportul de expertiză, în ce privește sumele consemnate, respectiv suma de 84.743,90 lei, reprezentând despăgubirile calculate strict după Normele Metodologice. În concluzie, pune concluzii de admiterea acțiunii, solicitând obligarea pârâtului la plata acestei sume, precum și a daunelor provocate de vânzarea utilajelor, în sumă de 78.069,79 lei.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 17.09.2007, reclamanta "", l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, pentru a fi obligat la plata sumei de 93.990,03 lei (cuantum ce a fost ulterior majorat la suma de 162.813,69 lei, conform raportului de expertiză), cu titlu de daune - interese delictuale, rezultate din refuzul pârâtului de a executa obligațiile ce-i reveneau în baza Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, precum și a celor stabilite prin sentința nr. 65/22.03.2006 a Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ, în dosar nr-.
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, întrucât dreptul la acțiune s-a născut în primăvara anului 2004 când s-a săvârșit pretinsa faptă ilicită și că, față de data promovării acțiunii, a fost depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pe fond, arată că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998, 999 Cod civil, respectiv că nu este dată fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciu.
Astfel, arată pârâtul, potrivit art. 4 din nr.HG 570/2007, care a pus în executare sentința invocată de reclamantă, beneficiază de despăgubiri producătorii agricoli care au depus documentația la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului B în cursul anului 2004, întocmită conform prevederilor legale.
De asemenea, mai arată pârâta, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, pentru culturile agricole și plantațiile afectate parțial (cum a fost cazul reclamantei), se face o estimare preliminară a pagubelor și a cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenului, iar la sfârșitul ciclului de producție se va face o constatare definitivă a pagubelor cu încadrarea în prevederile art. 8 lit. a) din lege.
Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală a județului are obligația preluării, verificării și centralizării actelor de constatare pentru stabilirea sumelor necesare acordării despăgubirilor.
Ori, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, nu a înaintat decât documentația depusă de reclamantă, fără procesele de constatare a pagubelor și situația centralizatoare, încât nu pot fi reținute existența celor două condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale, conchide pârâtul.
Examinând cauza de față, instanța constată neîntemeiată excepția invocată de pârât, iar pe fond, acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data rămânerii definitive a sentinței nr. 65/22.03.2006 a Curții de Apel Suceava, sentință prin care pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Baf ost obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor prășitoare din anul 2004 și să îndeplinească formalitățile administrative legale, în vederea acordării despăgubirilor.
Este adevărat că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, însă, în speță, prescripția a fost întreruptă prin introducerea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului (conform art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/1958), întrerupere care are drept efect ștergerea prescripției începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-
Cât privește fondul cauzei, instanța constată că în cauză sunt întrunite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 Cod civil, inclusiv cele referitoare la existența faptei ilicite și raportul de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciul suferit de reclamantă.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, prin sentința invocată de reclamantă, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de pârât (. nr. 3430/17.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B - 11 dosar), reclamantei i s- recunoscut dreptul de a beneficia, în conformitate cu Legea nr. 381/2002 de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive din anul 2004, la culturile de porumb, soarelui și soia, fiind totodată obligat pârâtul de a sesiza Guvernul României cu privire la calamitățile respective și de a îndeplini formalitățile administrative legale, în vederea acordării despăgubirilor.
Ori pârâtul, și-a îndeplinit doar parțial obligațiile stabilite prin hotărârea judecătorească, respectiv doar în ce privește sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, care a dat nr.HG 570/13.06.2007 de declarare a stării de calamitate naturală în Județul B pentru culturile însămânțate în primăvara anului 2004.
În ce privește cea de-a doua obligație stabilită prin sentința mai sus menționată, faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit-o este consfințit și de sentința nr. 7/26.03.2007 a Curții de Apel Suceava, prin care acesta a fost obligat la plata unei amenzi de 20% pentru fiecare zi de întârziere, până la punerea în executare a sentinței nr. 65/22.03.2006 a aceleiași instanțe.
Faptul că funcționarii din organele administrative implicate în procedura acordării despăgubirilor pentru calamități naturale, nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, nu-l poate exonera pe pârât de răspundere civilă, atâta timp cât acesta nu a dovedit că ar fi depus toate diligențele pentru a intra în posesia documentației necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite prin hotărârea judecătorească.
Prin urmare, nu există nici un dubiu că în cauză este dată existența faptei ilicite necesară pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului.
Cât privește existența prejudiciului și a raportului de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită, aceste condiții sunt dovedite de expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză de expertul, și care nu a fost contestată de pârât.
Astfel, potrivit concluziilor acestui expert, reclamanta era îndreptățită, conform Legii nr. 381/2002, să primească până la data de 31.12.2004, despăgubiri pentru secetă în sumă de 84.743,90 lei, iar ca urmare a neîncasării acestor despăgubiri, a suferit un prejudiciu în cuantum de 78.069,79 lei, prejudiciu constând în faptul că a fost nevoită să vândă mijloacele de producție cu consecința incapacității reclamantei de a onora contractele de prestări servicii.
Față de cele expuse mai sus, instanța, în baza art. 998, 999 Cod civil, va admite acțiunea reclamantei, în sensul că va obliga pârâtul la plata sumelor mai sus arătate, cu titlu de daune interese.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu sediul în comuna, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, cu sediul în B,-, sector 3.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 162.813,69 lei, reprezentând daune - interese.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4
6.02.2008
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Ududec Elena
