Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 201/CA/2008
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către reclamanta REGIA AUTONOMĂ A împotriva sentinței civile nr. 1288/CA/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este timbrat (filele 13, 14) și întâmpinare formulată de către intimată, iar recurenta solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale a instanței de contencios, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Petroșani, sub nr- reclamanta Regia Autonomă a, a chemat în judecată pe pârâta și a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la plata sumei de 1475,88 lei reprezentând contravaloare apă potabilă livrată și neachitată în perioada ianuarie 2004 - august 2006 și a sumei de 54,60 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. VI 2 din Contractul nr. P/11565 pentru perioada noiembrie 2005 - noiembrie 2006, suma de 194,92 reprezentând dobânzi comerciale pentru perioada martie 2004 - noiembrie 2006 calculate potrivit dispozițiilor art. 3 din OG nr. 9/2000 și art. 43 Cod comercial și suma de 147 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei apă potabilă pentru consum casnic și acesta nu a achitat prețul consumate.
Judecătoria Petroșani, prin Sentința nr. 3201/CA/2007 a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Petroșani și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința civilă nr. 1288/CA/18.09.2007, a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei reținând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilități, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 și Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura și a achita contravaloarea serviciilor.
Cum pârâta nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poștă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat nici în instanță și nici nu au contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acțiunea.
În drept se invocă prevederile art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304, 312 alin.3 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanță și timbru judiciar.
Pârâta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și menținerea sentinței civile atacate, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 300 lei.
Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanța va analiza motivul de recurs pus în discuția părților din oficiu în legătură cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtei să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.
Potrivit art. 42 alin. 2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Conform art. 36 alin. 1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.
În mod greșit prima instanță a apreciat că natura contractului cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art. 36 alin.1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art. 51 alin. 4 din lege iar nu potrivit prevederilor art. 51 alin. 3.
Astfel conform art. 51 alin. 3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art. 30 alin. 2 din lege).
Instanța de drept comun este competentă potrivit art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art. 36 alin. 1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.
Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art. 7 Cod comercial.
Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârâți ca persoane fizice acest raport este civil.
În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006 și art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin.1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, litigiul comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.
Sub aspect teritorial, reclamanta a ales Judecătoria Petroșani, ca loc al executării contractului.
Cum instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani ca instanță comercială.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă a împotriva sentinței nr. 1288/CA/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă judecare la Judecătoria Petroșani.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 Februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/17.03.2008
Jud. fond:,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru
