Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 213/CA/2008
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către reclamanta - TERMOFICARE SA împotriva sentinței civile nr. 1575/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este timbrat (filele 4, 5), iar recurenta solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale a instanței de contencios, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1575/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-, declinat de la Judecătoria Petroșani, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - TERMOFICARE SA P împotriva pârâtei pentru pretenții bănești în sumă de 458,78 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare și penalități de întârziere.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că reclamanta nu a depus nici un înscris din care să rezulte faptul că părțile ar fi convenit prestarea de către reclamantă a serviciului pentru care s-au emis facturile depuse la dosar și nici nu s-a făcut dovada comunicării acestor facturi către pârâtă, astfel că acesta, din lipsa dovezilor, aceasta nu poate fi obligată la plata contravalorii serviciilor pretins efectuate și a penalităților de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice, deoarece facturarea în sistem paușal, cum este și cazul în speță, se face nu în mod discreționar, ci conform metodologiei de calcul aprobată de autoritatea de reglementare în domeniu (Ordinul nr. 233/2004) modificat prin Ordinul nr. 255/2006 și Ordinul nr. 27/2002.
Textul normativ invocat, respectiv reglementările cuprinse în art.1 lit. a din Metodologia stabilesc modalitatea de repartizare și facturare a consumurilor individuale de energie termică și apă caldă, astfel că în baza acestor reglementări a fost calculat și facturat consumul pârâtului intimat, iar modul de calcul a fost depus spre exemplificare la dosarul cauzei, pe care pârâtul nu l-a contestat în tot cursul procesului.
În ce privește aspectul reținut de prima instanță, în sensul că nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte convenția de prestare a serviciilor de termoficare, reclamanta arată că nu a fost încheiat cu pârâtul un contract de furnizare, însă fiind vorba de un raport juridic comercial nu era obligatorie încheierea unui contract în formă scrisă, intimatul nefăcând nici un fel de sesizare cu privire la modalitatea sau calitatea serviciilor prestate, împrejurare din care rezultă faptul că și-a dat acordul pentru furnizarea de către reclamantă a serviciilor de termoficare.
Referitor la comunicarea facturilor, reclamanta arată că necontestarea acestora de către pârâtă echivalează cu acceptarea lor la plată, pârâta dând dovadă de pasivitate, neprezentându-se nici la conciliere, astfel că debitul solicitat este dovedit pe deplin cu facturile emise și necontestate.
În drept invocă prevederile art. 304 pct.7 și 9 și 274 Cod pr.civilă.
Recursul a fost timbrat legal cu 21,33 lei taxă de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
Pârâta, deși a fost citată legal, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nici nu a depus întâmpinare.
Prealabil examinării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanța va analiza motivul de recurs invocat din oficiu, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, în legătură cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărui executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtei să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a apei potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.
Potrivit art. 42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Conform art. 36 alin. 1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.
În mod greșit instanțele (atât Judecătoria Petroșani cât și Tribunalul Hunedoara ) au apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art. 36 alin. 1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege, iar nu potrivit prevederilor art. 51 alin. 3.
Astfel conform art. 51 alin.3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art.30 alin.2 din lege).
Instanța de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art. 36 alin. 1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.
Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei, care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art. 7 Cod comercial.
Ori, calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârâtă ca persoană fizică acest raport este civil conform prevederilor art. 56 Cod comercial.
În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006 și art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, prezentul litigiu comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.
Sub aspect teritorial, reclamanta a ales Judecătoria Petroșani, ca loc al executării contractului.
Cum instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prevederilor de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani, ca instanță comercială.
În urma admiterii motivului de casare invocat din oficiu, nu se mai impune examinarea pe fond a motivelor de recurs invocate de reclamantă, care vor fi avute în vedere de către instanța competentă ca apărări de fond.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de reclamanta TERMOFICARE SA P împotriva sentinței nr. 1575/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția Comercială și Contencios administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă judecare la Judecătoria Petroșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/29.02.2008
Jud. fond:,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru
