Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2371/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 2371

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

XXX

S-a luat în examinare cererea de completare a deciziei nr.1890 din data de 18.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, formulată de petenta ( ) în contradictoriu cu intimata DGFP D ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

La apelul nominal au lipsit petenta ( ) și intimata DGFP D ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra cererii de completare unei hotărâri, de față;

Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2008, petenta a solicitat completarea deciziei nr.1890 din 18 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, invocând omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, respectiv asupra cheltuielilor de judecată, ocazionate de judecarea recursului, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar în ședința publică cu ocazia soluționării recursului.

Analizând această cerere, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr.1384 din 4 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice D să plătească reclamantei suma de 10.998,37 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamantă, precum și să plătească rata dobânzii legale de la data plății taxei și până la data restituirii efective a acesteia reclamantei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1204,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței Tribunalului s-a declarat recurs de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită respingerii excepțiilor și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003

Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.

S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.

În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.

Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.

Prin decizia nr.1890 din 18 septembrie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul pârâtei DGFP D, apreciind că instanța de fond a dat o corectă și justă interpretare a prevederilor legislației aplicabile în speță, respectiv a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, legii 554/2004 a contenciosului administrativ, dispozițiilor art.2141Cod fiscal și art.148 alin.4 din Constituția României.

Cererea reclamantei intimate privind completarea deciziei sus menționate este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

In baza art. 2812cod procedură civilă, se poate cere completarea hotărârii, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Textul indicat prevede posibilitatea completării unei hotărâri, cu referire la termenul în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri, precum și a hotărârilor date în fond după casarea cu reținere.

Din redactarea art.2812rezultă că în cazul hotărârilor pronunțate în recurs, atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, nu este admisibilă procedura completării hotărârii.

Curtea arată că se poate cere completarea hotărârii numai în cazul hotărârilor împotriva cărora se pot exercita căile de atac sau a hotărârilor date în fond după casare, hotărârile irevocabile prin care s-a soluționat recursul nu formează obiectul completării în sensul art.2812Cod pr.civilă.

Așa fiind, se va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr.1890 din 18 septembrie 2008, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de completare a deciziei nr.1890 din data de 18.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, formulată de petenta ( ), în contradictoriu cu intimata DGFP D ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2008.

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier,

Red.jud.

LF/ 2 ex/19.11.2008

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2371/2008. Curtea de Apel Craiova