Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 290/CA

Ședința publică din data de 22 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTORI: Adriana Pintea, Ecaterina Grigore Eufrosina Chirica

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă "", cu sediul în--24, județul C, împotriva sentinței civile nr. 203 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în,-, - 3,. 3,. 4,. 57, județul C, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța -secția contencios administrativ sub nr-, reclamanta - - a chemat în judecată pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii consumului de apă facturat în perioada martie 2007-mai 2007, sumă la care se adaugă taxa de timbru și majorările de întârziere.

În drept se invocă legea nr. 51/2006, legea nr. 241/2006, legea 554/2004.

Acțiunea este însoțită de înscrisuri.

În apărare pârâta nu depune întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 203/24.01.2008 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, excepție invocată din oficiu, cauza fiind declinată spre soluționare Judecătoriei Constanța.

La pronunțarea acestei soluții au fost avute în vedere următoarele considerente:

Art.1 2 din Legea nr.51/2006 - serviciile comunitare de utilități publice, denumite servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale prin asigurarea utilităților enumerate la lit.a-

3 al art.1 din lege - serviciile de utilitate publică fac parte din sfera serviciilor publice de interes general și prezintă particularitățile enumerate la literele a-

Art.36 1 din lege - raporturile juridice dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilitate publică sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.

Art.51 3 din lege - soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor prevăzute de Legea nr.51/2006, precum și cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanței de contencios administrativ.

4 al art.51 din lege - soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prezentei legi se face de instanța de judecată competentă, în condițiile legii.

Concluzia este că în categoria serviciilor de utilitate publică intră numai acele servicii care deservesc comunitatea.

Furnizarea unor astfel de servicii către persoane fizice sau juridice nu se circumscrie disp. art.1 2 și 3 din Legea nr.51/2006 deoarece nu ne aflăm în prezența unei utilități ori a unui interes general prestat în scopul satisfacerii comunității.

Se apreciază că în competența instanței de contencios administrativ cad litigiile ivite între operatori și utilizatorii de servicii de utilitate publică0 deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unitățile administrativ teritoriale în baza unor achiziții publice, nu și litigiile având ca obiect neplata serviciului de furnizare a apei potabile și preluarea de ape uzate de către un beneficiar - persoană juridică.

Soluția a fost atacată cu recurs de către - -.

În motivarea recursului se invocă prevederile art. 51 3 din legea nr. 51/2006, acest articol stabilind competența instanței de contencios administrativ în litigiile patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de lege, precum și în litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate.

Recurenta arată că litigiul de față este unul patrimonial, izvorât din neplata serviciilor furnizate pârâtei în baza unui contract de furnizare, reclamanta este operator al serviciului public, având delegată gestiunea acestuia prin nr. 257/2006.

Recursul este însoțit de înscrisuri.

Intimata nu depune întâmpinare.

Recursul a fost admis pentru următoarele considerente:

Legea nu face distincție între utilizatorii care deservesc comunitatea și utilizatorii privați, persoane fizice sau juridice, stabilind competența instanței de contencios administrativ prin art. 51 3 din legea nr. 51/2006 pentru toate litigiile ce izvorăsc din neplata serviciilor furnizate/prestate. Din art. 2 1 lit. c) legea nr. 554/2004,rezultă că:"sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", legea nr. 51/2006 fiind o astfel de lege specială prin care se stabilește în mod expres competența instanței de contencios administrativ.

În sensul mai sus arătat stau și prevederile OUG nr. 13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, abia prin aceste modificări făcându-se o distincție în sensul arătat de către instanța de fond, legea stabilind expres litigiile care se vor soluționa potrivit legii nr. 554/2004.

În consecință, apreciindu-se că tribunalul este competent în soluționarea litigiului de față, cauza a fost trimisă pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă "", cu sediul în--24, județul C, împotriva sentinței civile nr. 203 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în,-, - 3,. 3,. 4,. 57, județul

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru soluționare în fond Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore Eufrosina Chirica

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond.

Tehnoredact.jud.

22 mai 2008/ 4 ex.

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm, alăturat, dosarul nr-,privind pe reclamanta "", în contradictoriu cu pârâta, întrucât prin decizia civilă nr. 290/CA/22.05.2008 s-a admis recursul formulat de reclamantă, a fost casată sentința civilă nr. 203 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța și s-a dispus trimiterea cauzei pentru soluționare în fond aceleeași instanțe.

Dosarul are un număr de 28 file și are atașat:

- dosarul nr- al Tribunalului Constanța (68 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,

- - - -

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Constanta