Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3015/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3015
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
**********
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei nr. 457 din 29.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S și.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsind contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și intimata Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, intimatul a depus concluzii scrise solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca tardivă, iar pe fond respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Deliberând,
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința nr.1623 din 13.10.2008 Tribunalul Mehedinția respins excepția de necompetență materială a instanței.
A respins excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului.
A admis acțiunea formulată de reclamantul.
A anulat adresa nr.- și nr.11950 din 04.08.2008 emise de pârâtă.
A obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice DTS, să dispună restituirea sumei de 3667,0 lei;i respectiv 5094 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamant cu talonul seria - 3A NR.-/02.08.2007și respectiv seria - nr.-/15.08.2007, precum și să plătească rata dobânzii legale de la data plății taxei și până la data restituirii efective a acesteia, reclamantului.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 6 lei.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Examinând excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât întreaga motivare făcută de pârâtă, vizează fondul pricinii și nu excepția de inadmisibilitate invocată în întâmpinare.
Analizând pe fond acțiunea în raport de dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că aceasta prevede că - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
In privința reglementării interne, s-a remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 indice 1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 indice 1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, s-a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și s-a conchis că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
S-a apreciat că urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 3667,0 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare, înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei s-a reținut că este neîntemeiată și speculativă. Intr-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. In consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia,echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor a Municipiului DTS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de pârâta DGFP M ÎN NUME ȘI PENTRU DR. TR. S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art.205 Cod pr. fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr. 457 din 29.01.2009, a respins recursul declarat de pârâta DGFP M ÎN NUME ȘI PENTRU DR. TR. S împotriva sentinței nr. 1623 din data de 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
În considerentele deciziei s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de 3667, respectiv 5094 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Pârâta a arătat că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, s-a apreciat că este neîntemeiată critica formulată de recurentă și corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește necompetență materială a instanței, de asemenea s-a reținut în mod legal că, reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, invocând dispozițiile art.318 teza a II-a Cod procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare pârâta a susținut că instanța de recurs nu a cercetat în mod temeinic motivele invocate, în sensul că, deși s-a susținut incidența în cauză a dispozițiilor OUG 50/2008, instanța de recurs a motivat că respingerea recursului pe considerentul că art.2411Cod fiscal nesocotește prevederile Tratatului UE.
Analizând contestația în anulare, în raport de motivele invocate, Curtea o apreciază ca nefondată și o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art.317 și 318 Cod pr.civilă și tinde la anularea unei hotărâri definitive și irevocabile, dar nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond.
Motivul prevăzut de art.318 Cod pr.civilă, teza a II-a presupune că instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În aplicarea acestor dispoziții legale trebuie făcută deosebirea între motivele de casare și argumentate arătate în sprijinirea acestor motive.
Astfel, art.318 Cod pr.civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul sau mai multe motive de casare invocate în termen de către recurent (motive arătate de art.304 Cod pr.civilă), iar nu argumente de fapt și de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi fost dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Lipsa de claritate a considerentelor nu justifică anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs în temeiul art.318 teza a II-a Cod pr.civilă.
În speță, analizând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, se constată că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în aceste motive, ci de a analiza fiecare motiv de casare, obligație pe care în prezenta cauză a îndeplinit-o.
Prin urmare, se constată că eventuale greșeli de judecată făcute de instanța de recurs în analizarea motivelor de recurs invocate, nu se încadrează în dispozițiile art.318 teza a II-a Cod pr.civilă și pe cale de consecință contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei nr. 457 din 29.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red. Jud. TB
Ex.2/LF/ 01.07.2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
