Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3044/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 3044

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr.977 din data de 11 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți

La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru intimata reclamantă - -, lipsind recurenții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.

Avocat, pentru intimata reclamantă - -, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că lucrările executate sunt parte integrantă a obiectului contractelor și că recurentele au confirmat la plată efectuarea acestor operațiuni. Referitor la faptul că recurenta apreciază că atribuțiile de ordonator de credite în acea perioadă au fost exercitate de primarul în funcție și nu de viceprimar, arată că a depus dovezi din care rezultă că în acea perioadă viceprimarul exercita atribuțiile de primar. Depune concluzii scrise și nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr-, reclamanta - Oas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O să-i plătească suma totală de 77710,35 lei compusă din 67807,89 lei reprezentând contravaloarea facturii nr.-/09.06.2008 în valoare de 34029,42 lei pentru salubrizarea domeniului public aferente contractului nr.70/2006 și contravaloarea facturii nr.-/09.06.2008 în sumă de 33778,47 lei pentru plata lucrărilor de întreținere spații verzi, aferentă contractului nr.10/2006, precum și suma de 9902,46 lei cu titlu de penalități de întârziere în procent de 0,1/zi de întârziere calculat în baza art.12 alin.(2) din contractele de delegare a gestiunii.

In motivarea acțiunii, reclamanta a aratat că între ea și pârâtul Primarul Municipiului O - s-au încheiat două contracte respectiv contractul nr.10/2006, având ca obiect salubrizarea domeniului public din Municipiul O și contractul nr.70/2006 privind întreținerea zonelor verzi din același municipiu.

Reclamanta a susținut că, deși a îndeplinit la termen obligațiile contractuale de salubrizare și de întreținere a spațiilor verzi din municipiu, pârâtul nu a achitat la termenul prevăzut în contract contravaloarea facturilor emise pentru lucrările executate și a refuzat în mod nejustificat și plata contravalorii lucrărilor de întreținerea curățeniei a municipiului ce nu au fost contractate dar s-au impus și care au fost recepționate și acceptate la plată de către viceprimarul municipiului, cade de drept a îndeplinit atribuțiile primarului în perioada în care acesta a absentat din instituție.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe următoarele dispoziții: Legea nr.51/2006, art.969 și art.1073 civil, art.47 din Codul Comercial, art.112 și art.274 pr.civilă și Legea nr.118/2008.

In dovedirea acțiunii, reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu acte și a depus la dosarul cauzei, în copie xerox următoarele înscrisuri: contractele nr.10/2006 și nr.70/2006, facturile nr.- din 09.06.2008 și nr.- din 09.06.2008; situațiile și graficele de lucrări aferente lucrărilor; adresele nr.8138/11.08.2008 și 8609/11.-; procesul verbal nr.578/2008 precum și adresele: nr.511/22.07.2008, nr.7635/30.06.2008 și nr.408/2008.

In apărare, în baza disp.art.115 și urm. din codul d e procedură civilă, pârâții Primarul Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O au formulat întâmpinare (dosar fila 60) prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât lucrările de salubrizare și întreținere spații verzi executate în luna mai în Municipiul O, au fost refuzate la plată de către ordonatorul de credite - Primarul Municipiului O, întrucât facturile aferente acestor lucrări nu purtau viza de control financiar preventiv, pe motiv că au fost depășite prevederile bugetare pentru aceste activități. Prin aceeași întâmpinare pârâții mai susțin că pentru lucrările de curățenie și întreținere a curățeniei executate suplimentar de reclamantă, pârâții nu au emis comenzi în acest sens și nu au fost însușite de persoanele cu atribuții în domeniu respectiv directorul executiv prin viza controlului financiar preventiv și primarul Municipiului, ca ordonator principal de credite. Pentru lucrările executate de reclamantă și prevăzute în cele două contracte încheiate, nu a fost făcută plata la termenele prevăzute în clauzele contractuale din lipsa fondurilor bănești, la subcapitolele bugetare pentru acest domeniu.

Prin sentinta nr. 977 din 11 2009, Tribunalul M - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului O reprezentată prin primar și Consiliul Local al Municipiului O, pe care i-a obligat să plătească reclamantului suma de 77.710,35 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate și penalități de întârziere pentru lucrările achitate cu depășirea termenului contractual, precum si suma de 4806 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalu a retinut ca reclamanta O și pârâții Primarul Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O au încheiat două contracte și anume: contractul nr.70/2006 având ca obiect salubrizarea domeniului public al Municipiului O și contractul nr.10/2006 având ca obiect întreținerea spațiilor verzi din Municipiul

Potrivit celor două contracte, reclamanta avea obligația să execute lucrările de salubrizare și de întreținere a spațiilor verzi din Municipiul O, iar pârâta Primăria Municipiului O să achite contravaloarea lucrărilor executate conform art.12 alin.(1) din contractul nr.10/2006.

Din actele depuse la dosarul cauzei de ambele părți rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată la termen a contravalorii lucrărilor executate, recepționate și acceptate la plată, motiv pentru care datorează reclamantei penalitățile de întârziere prevăzute în art.12 al.(2) din contract.

Faptul că, pârâta Primăria Municipiului O, în bugetul pe anul 2008 la subcapitolul 67.02.05.03 "zone verzi" nu a avut suficiente fonduri bănești pentru a onora, la termen toate cheltuielile din această clasificație bugetară, nu exonerează pe pârâtă de plata penalităților de întârziere în procentul stabilit prin clauzele contractuale.

De altfel, pârâta Primăria Municipiului O nu a făcut dovada că a solicitat la rectificările de buget din anul 2008, suplimentarea fondurilor la subcapitolul din care urma să-și achite obligațiile contractuale către reclamant, așa cum rezultă din hotărârile consiliului local nr.136 și nr.120 privind rectificarea bugetului pe anul 2008, depuse în copie la dosarul cauzei.

In derularea celor două contracte, reclamanta, Oae xecutat atât lucrările prevăzute la capitolele " Obiectul contractului", dar și lucrări suplimentare impuse de prestarea sau îmbunătățirea serviciilor de salubrizare și de întreținere a spațiilor verzi prevăzute în cele două contracte.

Toate lucrările ce exced celor două contracte au fost recepționate conform proceselor verbale de recepție și semnate fără obiecțiuni de către angajatul pârâtei Primăria Municipiului O - G, administrator în cadrul Serviciului Administrarea Public și Privat - desemnat de către pârâtă prin adresa nr.7635 /30.06.2008 dosar (fila 8) să recepționeze lucrările executate de către reclamantă în baza contractelor încheiate în anul 2006.

Situațiile de plată întocmite pentru lucrările suplimentare au fost însușite și semnate, fără obiecțiuni de către viceprimarul Municipiului O -, care a îndeplinit atribuțiile primarului în perioada în care acesta a lipsit din primărie, dovadă în acest sens fiind și contractul de concesiune nr.15/30.05.2008 încheiat în aceeași perioadă în care au fost întocmite și semnate de către pârât situațiile de lucrări din acest litigiu, (depus la dosarul cauzei), în care primăria a fost reprezentată tot de către viceprimarul.

Exercitarea, de către viceprimarul a atribuțiilor conferite prin lege primarului Municipiului O -, pe perioada cât acesta a fost în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile în baza mandatului obținut, din motive medicale sau demisie, s-a făcut cu respectarea prevederilor art.72 din Legea Administrației Publice Locale nr.215/2001 republicată.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei estre întemeiată și urmează să o admită și să oblige pârâții să plătească reclamantei suma totală de 77710,35 lei compusă din 67807,89 lei reprezentând contravaloarea facturii nr.-/09.06.2008 în valoare de 34029,42 lei pentru salubrizarea domeniului public aferente contractului nr.70/2006 și contravaloarea facturii nr.-/09.06.2008 în sumă de 33778,47 lei pentru plata lucrărilor de întreținere spații verzi, aferentă contractului nr.10/2006, precum și suma de 9902,46 lei cu titlu de penalități de întârziere în procent de 0,1/zi de întârziere calculat în baza art.12 alin.(2) din contractele de delegare a gestiunii.

In baza dispozițiilor art.274 pr.civilă, pârâții Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O urmează să-i plătească reclamantei S,C, O cheltuieli de judecată în cuantum de 4806 lei compuse din: 2801 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 2000 lei onorariu de avocat.

Impotriva acesti sentinte au formulat recurs paratii Primaria Muncipiului O prin Primar si Consiliul Local al Muncipiului O, care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In fapt, recurentii au aratat ca sumele pretinse la plata pentru lucrarile executate in luna mai 2008 la activitatea de salubrizare si spatii verzi au fost refuzate la viza de control financiar preventiv, iar ordonatorul de credite - primarul in functie, nu si-a asumat raspunderea pentru efectuarea platilor in aceste conditii, deoarece au fost depasite prevederile bugetare pentru aceste activitati.

Desi avea cunostinta de prevederile bugetare pentru luna mai, operatorul reclamant a executat lucrarile, asumandu-si riscul de a nu fi platit.

In conditiile in care persoanele responsabile la data efectuarii lucrarilor din timpul mandatului lor au refuzat plata, pe motiv de nelegalitate, neregularitate si nerealitate, avand in vedere refuzul de viza cfp, evident ca aceasta plata nu poate fi considerata ca fiind legala la acest moment.

Sub aspectul obligarii la plata penalitatilor de intarziere, recurentii au apreciat ca aceasta este nelegala, in conditiile in care s-a retinut ca lucrarile efectuate au fost unele suplimentare, care exced celor doua contracte astfel ca, in opinia recurentilor, clauza contractuala privind penalitatile nu poate opera.

In drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 si 9, art. 304 ind.1 civ.Cod Penal, in conformitate cu care recurentii au solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei tribunalului in sensul respingerii ca cererii de chemare in judecata.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele:

Litigiul de fata are ca obiect plata unor lucrari pentru spatii verzi pe luna mai 2008 conform contractului nr. 70/2006 - factura nr. -/09.06.2008 pentru suma de 33.778,47 lei si plata unor lucrari pentru salubritate pe luna mai 2008, conform contractului nr. 10/2006 - factura nr. -/09.06.2008 pentru suma de 34.029,42 lei, precum si a penalitatilor de intarziere aferente.

In derularea celor doua contracte incheiate cu paratul Consiliul Local O, reclamanta - - a executat lucrari de salubrizare a domeniului public si de intretinere a spatiilor verzi din municipiul O, precum si lucrari suplimentare impuse de prestarea sau imbunatatirea serviciilor de salubrizare si de intretinere a spatiilor verzi.

Conform situatiilor de lucrari si proceselor verbale de receptie nr. 6928/09.06.2008 si nr. 6927/09.06.2008 incheiate cu reprezentantii Primariei O, s-a confirmat cantitatea de lucrari, motiv pentru care, la data de 09.06.2008, au fost emise facturile nr. -/09.06.2008 pentru suma de 33.778,47 lei si nr. -/09.06.2008 pentru suma de 34.029,42 lei, plata trebuind efectuata in termen de 10 zile de la data primirii facturii.

In acest context, este nefondata critica recurentilor in sensul ca lucrarile de salubrizare si intretinere a spatiilor verzi realizate de societatea reclamanta nu au fost precedate de comenzi, cata vreme acestea au fost efectuate in baza contractelor incheiate cu recurentii parati.

Tot astfel, lipsa de finantare pentru lucrarile efectuate pe luna mai a anului 2008 nu este de natura exonera paratii de obligatiile contractuale asumate.

In ceea ce priveste persoana care a exercitat atributiile de ordonator de credite in luna iunie 2008, confuzia in care s-a aflat tribunalul nu este de natura sa atraga modificarea pe fond a solutiei pronuntate in cauza.

Fata de considerentele expuse, Curtea apreciaza ca nefondat recursul formulat de paratii Primaria Muncipiului O prin Primar si Consiliul Local al Muncipiului si urmeaza sa il respinga ca atare, in aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304/1 civ.

Cod Penal

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr.977 din data de 11 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, in contradictoriu cu intimata reclamanta - -

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

Ex.2/14.07.2009

Jud.fond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3044/2009. Curtea de Apel Craiova