Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 330/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 330/CA/2008
Ședința publică de la 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței Nr. 1260/CA/2007 - pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul Nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță d-na - secretar, pentru intimatul-reclamant, lipsind recurentul - pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: se constată că recurentul - pârât a formulat și depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei, motivat de faptul că a găsit în ultimul moment apărător și acesta nu a avut timpul necesar pentru studiul dosarului.
Reprezentanta intimatei - reclamantă depune la dosar delegația de reprezentare a acesteia și întâmpinare - în două exemplare.
Reprezentanta intimatei - reclamantă învederează instanței că pârâtul a fost muncitor contractual, având încheiat contract de muncă cu Primăria, fiind paznic la și precizează că după două luni de la fapta pârâtului a reziliat contractul cu Primăria. Mai arată că fapta s-a produs în timpul nopții, în timpul serviciului lui și precizează că și celălalt paznic, a fost sancționat pe o perioadă de 3 luni.
În ceea ce privește cererea de amânare formulată de pârât, reprezentanta reclamantei arată că acesta a mai formulat o atare cerere și pe rolul secției comerciale.
Instanța, din oficiu, pune în discuție competența de soluționare a cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal, raportat la natura litigiului, dacă este contencios administrativ sau este litigiu de muncă, întrucât din actele dosarului nu rezultă că pârâtul ar avea calitatea de funcționar public.
Reprezentanta reclamantei lasă la aprecierea instanței, cu precizarea că pârâtul nu are calitatea de funcționar public, fiind doar angajatul Primăriei în baza unui contract de muncă.
Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de pârât, dat fiind faptul că acesta a mai formulat două cereri de amânare și, față de excepția invocată lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr- din 20.08.2007 reclamantul, în calitate de Primar al comunei a chemat în judecată pe numitul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 72,78 Euro, reprezentând prejudiciu produs de pârât pe timpul serviciului pe care îl efectua în calitate de paznic la
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâtul are calitatea de paznic în cadrul Poliției Comunitare a comunei și că în noaptea de 16/17 mai 2007 acesta și-a părăsit postul și că persoane necunoscute au sustras bunuri de la locul ce trebuia păzit de pârât, bunuri a căror contravaloare este de 72,78 Euro.
Prin sentința nr. 1260/CA/2007 Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să plătească acestuia suma de 7.278 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâtul este încadrat cu contract în calitate de paznic. În această calitate efectuând serviciul la postul de pază la Cariera de din cadrul în data de 16/17.05.2007 nu și-a exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu la obiectivul de pază, astfel încât autori necunoscuți au sustras cantitatea de 300 cablu, în valoare totală de 72,78 Euro.
Cu ocazia cercetării prealabile a fost întocmit procesul verbal nr. 2467 din 7.06.2007 ocazie cu care s-a luat măsura diminuării salariului paznicului cu 10 % pe trei luni și recuperarea prejudiciului produs.
Pârâtul a recunoscut fapta comisă și a dat angajamentul de plată autentificat de notar public ( fila 3 ) în care este de acord să achite în întregime valoarea prejudiciului produs, în rate lunare de câte 100 lei.
Așa fiind și întrucât pârâtul în calitatea sa de funcționar public nu a respectat dispozițiile regulamentului de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, respectiv art. 28 lit., precum și dispozițiile prevăzute în planul de pază, acțiunea a fost admisă de instanța de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În expunerea de motive s-a arătat că pe rolul Tribunalului Hunedoara mai există un proces civil în care pârâtul a contestat decizia de imputare.
Mai mult, prin procesul verbal nr. 2467/7.06.2007 încheiat la Primăria
s-a stabilit că vinovații de producerea prejudiciului sunt pârâtul și colegul său de tură, urmând ca prejudiciul să se împartă în două.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA la secția comercială, care l-a transpus la secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin încheierea din 25.01.2008, unde a primit un nou număr, respectiv -.
Curtea de Apel a pus în discuția părților, în temeiul art. 306 alin.2 Cod pr. civilă, ca motiv de ordine publică, competența de soluționarea acestui litigiu.
Din actele aflate în dosarul Tribunalului Hunedoara rezultă că pârâtul a încheiat un contract individual de muncă cu Primăria, părțile având deci calitatea de salariat și angajator ( 31, 32 ). Așadar este eronată susținerea instanței de fond, care reține, în considerentele sentinței că pârâtul are calitatea de funcționar public. Din niciun înscris nu rezultă acest lucru, aspect confirmat și de d-na, secretar al Primăriei, care a arătat faptul că pârâtul nu are calitatea de funcționar public.
Problema care se pune în speță este răspunderea patrimonială prev. de art. 270 alin.1 Codul Muncii, potrivit căruia salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Așadar, suntem în prezența unui conflict de muncă care are ca obiect îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul individual de muncă încheiat între părți, în sensul art. 248 alin. 3 din Codul Muncii.
Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul Muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite de Codul d e Procedură civilă, iar acestea sunt Tribunalele, secțiile specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
Art. 109 din Legea 188/1999 care prevede că, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, nu este aplicabil speței, deoarece pârâtul nu are calitatea de funcționar public, iar în speță nu este vorba de un raport de serviciu, ci de un raport de muncă.
Pentru cele arătate mai sus, Curtea va admite recursul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1260/CA/2007 - pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. 6 Cod pr. civilă, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă judecare în fond la Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr. 1260/CA/2007 - pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre competentă judecare în fond la Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./16.04.2008
Jud. fond,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan