Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.357/CA
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurent reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B, pentru CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.868 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți: PRIMĂRIA ORAȘ - localitatea M, județul T, domiciliat în localitatea M,-, județul C, domiciliată în M,-, județul T, domiciliată în M,-, județul T și, cu domiciliul în M, str.- -.A,.8, județul T, având ca obiect pretentii - rejudecare
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimații pârâți și prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.214/08.10.2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar întâmpinare și sentința civilă nr.191 din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat de Instituția Primarului Orașului M (copie site Curtea de APEL CONSTANȚA ). Precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru intimații pârâți și, avocat solicită respingerea acestuia ca nefondat. Învederează instanței referitor la punctele 2 și 3 din sesizarea formulată, în mod corect prima instanță a reținut că s-a probat faptul că intimații pârâți și au achitat în favoarea bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate suma reprezentând majorări de întârziere precum șui suma cu titlu de majorări de întârziere datorate către primărie.
Cu privire la suma de 69.081 lei plus dobânda aferentă reprezentând drepturi bănești acordate în baza contractului colectiv de muncă, în mod corect prima instanță a reținut faptul că prin contractul colectiv de muncă înregistrat la, salariații din aparatul propriu al Primăriei orașului M au convenit cu angajatorul acordarea unor drepturi salariale ca măsură de protecție socială și alocarea de fonduri pentru ținută decentă. Arată că nici una din clauzele contractului nu au fost contestate. Primăria M și-a îndeplinit obligațiile așa cum erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, respectând prevederile Legii nr.130/1996 și art.236 alin.4 din Codul muncii.
Se susține că în mod eronat a apreciat Curtea de Conturi că prin clauzele contractului colectiv de muncă s-au stabilit drepturi de natură salarială ce încalcă dispozițiile legilor speciale de salarizare a funcționarilor publici și a personalului contractual din sectorul bugetar și că drepturile acordate nu sunt incluse în noțiunea de "securitate și sănătate în muncă".
Art.5 pct.n din legea nr.319/2006 definește noțiunea de securitate și sănătate în muncă. Pe de altă parte, art.72 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, autoritățile publice pot lua măsuri care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătatea și securitatea în muncă.
Prin art.30 din Contractul colectiv de muncă se prevede faptul că suma de 200 lei acordată lunar angajaților este pentru acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, hrană confidențialitate față de instituție.
Art.20 alin.2 din Codul muncii prevede faptul că între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice.
Pe de altă parte art.6 din Codul muncii prevede faptul că orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecția socială, de securitate și sănătate în muncă. Prevederile art.30 alin.3 referitoare la ținută se încadrează în atât în noțiunea de "condiții de muncă" adecvate activității desfășurate" cât și în noțiunea de respectare a demnității". Nu trebuie uitate prevederile Convenției OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierilor colective.
Curtea de Conturi prin recursul său afirmat că acordarea drepturilor speciale este lipsită de temei legal. Susținerea nu este corectă. În susținerea se precizează că în calitate de ordonator principal de credite, Primarul orașului Mas tabilit articolul bugetar prin care se vor efectua plățile negociate prin art.30 din Contractul conectiv de muncă, anume Titlul II " bunuri și servicii". Cele două condiții: să se evidențieze sursa și numărul maxim de posturi, au fost îndeplinite. În cazul în speță s-a evidențiat sursa din care urma a fi efectuată cheltuiala și s-a încadrat în resursa financiară existentă la data încheierii acordului colectiv de muncă, nefiind necesară o rectificare la buget pentru a fi necesară aprobarea Consiliului local.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul național pentru anii 2007 - 2010 și ale art.12 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Interpretând per a contrario, prin contractele colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Folosind același principiuper a contrarioîn interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, art.283 din Codul muncii, art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, ajungem la concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală de vreme ce nu există niciun texte de lege care să o interzică.
Cu privire la sentința pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Tulcea, a cărei copie a depus-o la dosar. Părțile sunt Sindicatul al Cartel, în calitate de reclamant și Instituția Primarului orașului M în calitate de pârât, prin care s-a solicitat anularea dispoziției emise de pârât de suspendare a acordării drepturilor speciale prevăzute de art.30 din Contractul colectiv de muncă, suspendare dispusă ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi. Instanța a admis acțiunea și a anulat dispoziția emisă de Primar ca nelegală și netemeinică, sentință menținută de Curtea de APEL CONSTANȚA. Astfel că există o hotărâre irevocabilă cu privire la legalitatea și temeinicia acordării drepturilor speciale în baza art.30 din Contractul colectiv de muncă. Solicită respingerea recursului ca nefundat și pe cale de consecință menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin Incheierea nr. 22 din 30 iunie 2008, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tas esizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr. 1902/88/2 iulie 2008, solicitând următoarele: stabilirea răspunderii juridice și obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Orașului M, a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 69.081 lei și dobânda de 4.052 lei, precum și pentru dobânda calculată după data de 30 mai 2008 până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare; obligarea la plată a Primăriei Orașului M, în favoarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru suma de 15.291 lei reprezentând majorări de întârziere; stabilirea răspunderii juridice și obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Orașului M, a pârâților și și, pentru prejudiciul în sumă de 15.291 lei, creat prin plata de majorări de întârziere, precum și pentru dobânda calculată de la data plății acestor majorări și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare; obligarea la plată a Primăriei Orașului M, în favoarea bugetului statului, pentru suma de 8.970 lei reprezentând contribuții pentru neangajarea persoanelor cu handicap și 2.569 lei reprezentând majorări de întârziere; stabilirea răspunderii juridice și obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Orașului M, a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 2.569 lei, creat prin plata de majorări de întârziere, precum și pentru dobânda calculată de la data plății acestor majorări și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Prin încheierea menționată, s-a reținut că pârâții și datorează Primăriei M 69.081 lei, și dobânda de 4.052 lei pentru plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare.
Curtea de Conturi a mai învederat că Primăria M are de achitat către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate suma de 15.291 lei reprezentând majorări de întârziere, pentru datorarea cărora se fac răspunzători pârâții, și, care trebuie să o suporte pentru că nu s-a plătit în termen.
De asemenea, s-a reținut că pârâții și datorează Primăriei M suma de 2569 lei - majorări de întârziere pe care această instituție o are de plătit în favoarea bugetului de stat ca urmare a neachitării contribuției lor pentru neangajarea persoanelor cu handicap.
Alăturat încheierii din 30 iunie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 30 mai 2008, cu anexele acestuia, state de plată, explicațiile scrise ale pârâților, contractul/acordul colectiv de muncă nr. 9929 din 5 iulie 2007, nr. 47/2007, contracte de lucrări, precum și alte înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2606/4 decembrie 2008 Tribunalului Tulcea, s-a respins sesizarea ca inadmisibilă, însă Curtea de APEL CONSTANȚAa casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, unde s-a format dosarul nr. 762/88/24 aprilie 2009.
În rejudecare, Tribunalul Tulcea prin sentința nr.868/29.05.2009 a respins ca nefondata sesizarea Curții Constituționale reținând, în esență,ca potrivit art. 30 alin. 1 din Acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil pentru intervalul 4 iulie - decembrie 2007 și înregistrat la. sub nr. 114/10129/12.07.2007, pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției personalului, salariații beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 200 lei RON lunar, care se vor suporta de la cap. 51.02. "autorități executive" titlul II "bunuri și servicii", alin. 20.15. "protecția muncii", drepturile speciale ce reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție.
De asemenea, art. 30 alin. 3 din același contract stipulează că pentru o ținută decentă a salariaților și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează funcționarii publici și personalul contractual din Primăria orașului M, vor benefica de sume pentru achiziționarea ținutei/vestimentației, în valoare de 500 lei RON fiecare pe semestru, conform cerințelor impuse de Codul d e conduită al funcționarului public și al personalului contractual, iar aceste cheltuieli se vor suporta de la cap. 51.02 "autorități executive" titlul II "bunuri și servicii" alin. 20.14 "protecția muncii" și se vor justifica cu chitanțe fiscale de fiecare salariat.
Pe lângă faptul că acordul/contractul colectiv de muncă, inclusiv clauzele arătate, a fost semnat de ambele părți, prin L M nr. 47 din 28 septembrie 2007, s-a aprobat rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru a se putea achita drepturile salariale și alte drepturi cuprinse în contractul colectiv de muncă, ce ulterior au și fost plătite.
În continuare, este de subliniat că prevede că un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și orice alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretândper a contrariodispozițiile art.1 alin.1 si art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, tribunalul a reținut că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
De asemenea, raportându-se prevederile art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.81 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, tribunalul a reținut că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art. 238 alin. 3 din Codul muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, s-a apreciat ca acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Prevederile art. 32 alin. 5 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă iar o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat și prin acest fapt a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea respectării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970. Este de relevat și că Taî nregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecțiuni, acesta exercitându-și contractul de legalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României criticând sentința atacata invocând incidenta dispozițiilor art.304 pct.9 Cod proc.civila astfel:
Instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp.art.998 cod civil si a art.12 din Legea 130/1996, art.6,39,40, art174-176, art.236 din Codul muncii, art.72 din Legea 188/1999, art.23alin.1 din Legea 273/2006 si a art.5 si 7 din Legea 319/2006.
Se susține de către recurenta ca, prin clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivelul aparatului de specialitate a Primăriei M s-au stabilit drepturi de natura salariala ce încălca dispozițiilor legilor speciale de salarizare.
Primăria Map us in executare acest contract deși era încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale cauzând astfel un prejudiciu bugetului local.
S-a apreciat astfel, de către recurenta, ca raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu este evident întrucât plățile efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale au dus la prejudicierea bugetului local,aspectul fiind precizat in actul de sesizare al instanței.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca drepturile speciale acordate lunar nu au baza legala întrucât nu se încadrează in prevederile Titlului V din Codul muncii referitoare la sănătatea si securitatea in munca si nici in art.5 si 7 din Legea 319/2006.
Atât Codul muncii cat si Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor conțin reglementari clare cu privire la necesitatea asigurării unor condiții corespunzătoare de munca si in raport de acestea dispozițiile contractului colectiv privind plata drepturilor speciale sunt lipsite de temei legal.
Analizând hotărârea atacata din prisma acestor critici Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Art.236 din Codul muncii si art. 1 din Legea privind contractul colectiv de munca nr.130/1996 prevăd ca prin contractul colectiv de munca se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea precum si orice alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca.
Dispozițiile cuprinse in contractele colective de munca se aplica de la data înregistrării iar potrivit art.243 din Codul muncii executarea contractelor este obligatorie pentru părți. Totodată atât alineatul 2 al art. 243 cat si art. 30 alin2 din Legea 130/1996 prevăd ca neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea părților care se fac vinovate de acestea.
In speță, drepturile in discuție au fost stabilite prin contractul colectiv de munca 10129/09.07.2007(fila 11222 dosar de fond) ale cărui clauze au fost supuse controlului de legalitate de către S devenind astfel obligatorii.
In aceste condiții pârâții aveau obligația legala de a pune in executare dispozițiile contractului de munca si nu li se poate imputa respectarea dispozițiilor legale referitoare la executarea contractului colectiv de munca critica recurentei fiind astfel, nefondata.
Problema legalității contractului colectiv de muncă - nu și a responsabilității pentru încheierea sa - este atributul instanței judecătorești competente,investita cu soluționarea unei acțiuni in constatarea nulității contractului colectiv, la cererea părții interesate, conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Curtea de Conturi nu e abilitata sa analizeze, cu ocazia activității de control, legalitatea clauzelor contractului colectiv de munca iar, fără o hotare anterioara, pronunțată de către instanța de judecata care, sa constate neegalitatea drepturilor stabilite in contract, nu se poate retine ca nu exista temei legal pentru cheltuielile angajaților pentru ținută decenta.
Mai mult, prin sentința nr.191/06.02.2009, rămasa irevocabilă prin respingerea recursului, Tribunalul Tulceaa anulat dispoziția 20/30.06.2009 emisa de către Primarul Orașului M prin care a suspendat acordarea sumelor de bani pentru refacerea capacității de munca si pentru vestimentația salariaților si a dispus plata in continuare a drepturilor salariale suspendate.
Așa cum corect a reținut si instanța de fond prin 47/2007 s-a aprobat plata drepturilor bănești așa cum sunt prevăzute în art. 30 din Acordul colectiv de munca înregistrat sub nr.114/10129/09.07.2007 si prin urmare nu poate fi reținută o culpa a pârâților care, au respectat atât contractul colectiv de munca cat si hotărârea consiliului local.
Ca atare, aparențele fiind în sensul în care a acționat organul administrativ, problema răspunderii delictuale subiective este exclusă.
De asemenea, Curtea retine ca potrivit art.12 alin.1 din Legea 130/1996 "contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații unităților bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
Insa, drepturile stabilite de către funcționarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Orașului M si care au făcut obiectul Raportului de control întocmit de Curtea de Conturi nu sunt stabilite prin dispoziții legale astfel ca salariații puteau negocia asupra acestora prin contractul colectiv de munca.
Chiar Legea 188/1996 le recunoaște in art.72 funcționarilor publici dreptul de a încheia acorduri cu autoritățile publice care sa cuprindă masuri referitoare la constituirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de munca precum si pentru sănătate si securitatea muncii.
Din textul art.5 din Legea 319/2006, invocat de către recurenta, nu rezulta ca prin clauzele contractului colectiv de munca sunt încălcate dispozițiile acestui articol ci dimpotrivă, aceste clauze au fost stabilite cu respectarea art.72 din Legea 188/1996, a art. 5 Legea 319/2006 si a Codului Muncii.
Pe cale de consecința, reținând ca in mod judicios instanța de fond a apreciat ca nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, Curtea va respinge recursul ca nefondat menținând sentința tribunalului ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ formulat de recurent reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B, pentru CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.868 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți: PRIMĂRIA ORAȘ - localitatea M, județul T, domiciliat în localitatea M,-, județul C, domiciliată în M,-, județul T, domiciliată în M,-, județul T și, cu domiciliul în M, str.- -.A,.8, județul T, având ca obiect pretentii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Tehnored.jud.-
2 ex./20.11.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim
