Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 378
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.3408 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta, pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S și reclamanta intimată - SRL
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 13.11.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice R și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând a se constata că taxa specială prevăzută de art. 214 alin. 1 Cod fiscal este neconformă cu prevederile internaționale aplicabile în materie și să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 3007 lei achitată cu acest titlu, precum și a dobânzii legale aferente sumei de la data plății până la restituirea efectivă.
În motivare reclamanta a arătat că în luna ianuarie 2008 a achiziționat din Germania un autoturism marca Volkswagen pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare, taxă derivată din reglementările Codului Fiscal, introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006, sub forma un nou impozit cu aplicabilitate de la 01.01.2007. Conform art. 2141 - 3Cod fiscal, această taxă se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial.
mai arătat că această taxă este contrară reglementărilor internaționale în materie și în mod expres încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene în care se prevede ca " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ". A precizat că această taxă se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor înmatriculate în CE și reînmatriculate în România nu și pentru cele deja înmatriculate în țara noastră, la o nouă înmatriculare, fiind astfel încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Că, fiind vorba despre o contradicție evidentă între norma internă aplicabilă și norma internațională, devine aplicabil principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, conform căruia prevederile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin întâmpinarea formulată la pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că, în primul rând, art. 90 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Mai arată că între impozite și taxe există unele deosebiri ( în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele; stabilirea diferită a cuantumul; stabilirea termenelor de plată la date fixe pentru impozite și în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor la taxe ), fată de care taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, având un regim de reglementare diferit.
Consideră că atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prin sentința nr.3408 din 4 decembrie 2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3007 lei achitată cu chitanța nr. nr.- din 25.01.2008 plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data plății și până la data restituirii efectivă a taxei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90, dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1, atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față, rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Față de această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Așadar, între impozite si taxe exista unele deosebiri, printre care:
- n cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferit;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, față de aspectele anterior expuse, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele și lucrările dosarului,Curteaconstată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Curteaconsideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:
Așa cumCurteaa statuat deja, în sistemul Tratatului instituindComunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries).
În ceea ce privește importarea autoturismelor second-handimportate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, ).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselornaționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselorimportate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolocitată). Totuși, chiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.
O taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produseleprovenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebărileadresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia șiîntrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 dinTratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând otaxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentruprima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristiciletehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificareadin punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu esterelevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 Nadasdi și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa (hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis /c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/ Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.3408 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnodact.
02.03.2009/ 2 ex.
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta
