Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3806/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3806

Ședința publică de la 06 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - TR. S împotriva sentinței nr. 1782 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- TR. S și intimata reclamantă - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar intimata reclamantă a depus întâmpinare.

S-a arătat că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.

Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.1782/07.05.2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL prin administrator în contradictoriu cu pârâta M- TREZORERIA DR. TR.

A obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 5710 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamant cu talonul seria - nr.-/20.06.2007, precum și să plătească rata dobânzii legale de la data plății taxei și până la data restituirii efective a acesteia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, referitor la excepția de necompetență materială cu soluționarea cauzei de către instanța de contencios administrativ și fiscal, că taxa de înmatriculare a cărei restituire o solicită reclamantul este o creanță fiscală izvorâtă dintr-un raport de drept fiscal și subiectele acestui raport sunt reclamantul în calitate de contribuabil și pârâta - Autoritatea fiscală DTS ca reprezentant al statului iar prin actele administrativ fiscale pârâta și-a exprimat refuzul de restituire a plății taxei speciale de înmatriculare achitată de reclamant.

Și excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât întreaga motivare făcută de pârâtă, vizează fondul pricinii și nu excepția de inadmisibilitate invocată în întâmpinare.

Pe fond, examinând acțiunea în raport de dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

In consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

In privința reglementării interne, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.

Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 indice 1 din Codul fiscal.

Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 indice 1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.

Ca urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 5710 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare, înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.

Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei a fost apreciată ca neîntemeiată și speculativă. Intr-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. In consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia,echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.

S-a considerat că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007.

Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice D T-S.

Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 indice 1 - 214 indice 3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie. -o pe reclamant în mod nelegal de suma de 5710 de la data plății sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.

Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinția declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - TR. S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.

Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.

S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.

S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a importat un autoturism second - hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5710 lei, cu chitanța seria - nr.- din 20.06.2007.

Reclamanta s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Cu adresa nr.7965 din data de 17.03.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice a răspuns reclamantei, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.

În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.

Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.

În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.

Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.

Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

Instanța de fond a dat o corectă dezlegare și sub aspectul rezolvării excepției necompetenței materiale, în sensul că taxa de înmatriculare a cărei restituire o solicită reclamanta este o creanță fiscală izvorâtă dintr-un raport de drept fiscal și subiectele acestui raport sunt reclamanta în calitate de contribuabil și pârâta - Autoritatea fiscală DTS ca reprezentant al statului iar prin actele administrativ fiscale, respectiv adresa fiscală nr.23570/03.12.2008, pârâta și-a exprimat refuzul de restituire a plății taxei speciale de înmatriculare achitată de reclamant.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - TR. S împotriva sentinței nr. 1782 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn. 2ex/16 Octombrie 2009

Jud. fond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Daniela Vijloi

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3806/2009. Curtea de Apel Craiova