Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 410/CA/2008

Ședința publică de la 07 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta reclamantă SC" SERV "SA succesor al împotriva sentinței civile nr. 1465/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și timbrat cu taxele judiciare de timbru aferente (fila 9 și fila 8 verso - timbru judiciar), iar recurenta reclamantă solicită judecarea cauzei și în lipsă, invocând dispozițiile art. 242.pr.civ.

Instanța, din oficiu pune în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, constată cauza în stare de judecată și față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea și în lipsă, o lasă în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, sub nr- reclamanta Regia Autonomă a, a chemat în judecată pe pârâtul și a solicitat, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 1743,50 lei reprezentând contravaloare apă potabilă și neachitată în perioada martie 2003 - februarie 2006; 404,29 lei reprezentând dobânzi comerciale calculate potrivit dispozițiile art.3 din nr.OG 9/2000 și art. 43 Cod Comercial, pentru perioada mai 2003 - iunie 2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 181 lei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului apă potabilă pentru consum casnic și acesta nu a achitat prețul consumate.

A mai arătat că în cauză a invitat pârâtul la conciliere directă conform art.720 Cod procedură civilă prin adresa nr. 16.257/10.05.2007, dar acesta nu

s-a prezentat.

Tribunalul Hunedoara prin Sentința nr. 1465/CA/2007 a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei reținând că aceasta nu a făcut dovada că a prestat servicii în favoarea pârâtului și în cuantumul solicitat, pentru a putea pretinde plata acestora.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Serv în calitate de succesor universal al Regiei Autonome a solicitând a se dispune, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Petroșani, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 și Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura și a achita contravaloarea serviciilor.

Cum pârâtul nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poștă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat nici în instanță și nici nu a contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acțiunea.

În drept se invocă prev. art. 1 pct.1, art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304, 312 alin.3 Cod procedură civilă.

Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanță și timbru judiciar.

Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare.

Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanța va analiza excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță pusă în discuția părților din oficiu, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.

Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtului să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.

Potrivit art.42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.

Conform art.36 alin.1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art.36 alin.1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege iar nu potrivit prevederilor art.51 alin.3.

Astfel conform art.51 alin.3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.

Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.

Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art.30 alin.2 din lege).

Instanța de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art.36 alin.1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.

În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.

Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art.7 Cod comercial.

Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârât ca persoană fizică acest raport este civil.

În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin.4 din Legea 51/2006 și art.1 pct.1 raportat la art. 2alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, litigiul comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.

Sub aspect teritorial, reclamanta a ales Judecătoria Petroșani, ca loc al executării contractului.

În consecință Curtea va admite excepția necompetenței materiale a primei instanțe și cum Tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prev. de art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art.312 alin.6 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani ca instanță comercială.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Serv succesor universal al P împotriva sentinței nr. 1465/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței competente - Judecătoria Petroșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7.04.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /2 ex./07.05.2008

Jud. fond,

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Alba Iulia