Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 49

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței numărul 1113 din 03 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și avocat, pentru intimata reclamantă - GRUP SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care,

Avocat, pentru intimata reclamantă - GRUP SRL C, depune înscrisurile solicitate.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților prezente.

Consilier juridic, pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

Avocat, pentru intimata reclamantă - GRUP SRL C, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința numărul 1113 din 03 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta - GRUP SRL C în contradictoriu cu pârâta A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.624,85 lei, precum și a sumei de 3.345,72 lei, reprezentând cuantum taxe de primă înmatriculare. S-a respins capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, până la data restituirii efective.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta a achiziționat două autoturisme second-hand marca FORD MONDEO, și FORD Fiesta, iar în vederea înmatriculării autoturismelor și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamanta a achitat taxă de primă înmatriculare, așa cum rezultă din borderoul de plăți din data de 19.12.2007 și ordinul de plată nr.60 din 17.03.2008, aflate la dosar.

Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.

Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.

În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.

Instanța a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.

Tribunalul constată că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.

În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.

În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, tribunalul va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.

Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.

Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.

În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul apreciază că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.

Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.

Împrejurarea că taxa ar avea o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala,deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.

Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.

Instanța a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.

Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi in prețul de cumpărare pentru că și taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara tarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească in aceiași măsura in prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 120.pr.fiscală acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor. În aceste condiții reclamanta nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, urmând ca în justiție sa fie contestat răspunsul comunicat reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

În motivarea sentinței s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art.2141-2146din Codul Fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Au susținut că având în vedere noile reglementări legale se va putea restitui numai în parte taxa achitată de reclamant în perioada ianuarie 2007-30 iunie 2008, adică diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.

A arătat că taxa urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, deci nu numai de către persoanele care importă autoturisme second hand.

Că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea în totalitate a sumei reprezentând taxa de înmatriculare, ci numai restituirea parțială a taxei achitată în perioada 01.01.2007- 30.06.2008.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat două autoturisme second- hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 3345,72 lei cu ordinul de plată nr.60/17.03.2008 și suma de 6624,85 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare așa cum rezultă din Borderoul de plăți din data de 19.12.2007.

Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxelor de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței numărul 1113 din 03 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2EX/ 26 Ianuarie 2010

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Craiova