Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 507

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu judecător

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, împotriva sentinței nr.229/ din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata " " prin avocat - în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Întrebat fiind apărătorul intimatei, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu apărător.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila reclamanta " " a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice G, solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 31.656 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.

Prin sentința nr.229 din 25 iunie 2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamanta " " B și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 31.656 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturisme și dobânda legală începând cu data plății până la restituirea efectivă.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta SRL a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice B solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 31656 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.

A arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor autovehicule: autoutilitara Mercedes Benz - nr.de identificare -, serie -; autoturism Mercedes Benz -, nr.de identificare -A- seria -; autoturism Mercedes Benz -, nr.de identificare -J- serie -.

Pentru a putea fi înmatriculat acest autoturism în România a fost obligată să plătească o taxă specială în valoare de 31656 lei.

A apreciat că taxa este ilegală deoarece art.214 și 2143din Codul Fiscal contravin dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene iar potrivit art.l48 al.2. din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne și că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din al.2.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, arătând că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței de taxă începând cu data de 1.07.2008 conform art.11 din nr.OUG50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Încasarea taxei de înmatriculare s-a făcut în temeiul legislației în vigoare respectiv Legea 571/2003 privind Codul fiscal care la art.214 stipulează că taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări în Român ia și autoturismul achiziționat nu se încadrează în scutirile reglementate prin art.2143Codul fiscal.

Regimul taxei speciale a intrat în vigoare începând cu data de 1 ian.2007 pentru a se evita introducerea în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.

A susținut că art.148 al.2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului nu și a mijloacelor ori formelor prin care se ajunge la aceste rezultate.

In ceea ce privește art.90(1) din Tratatul Comunității Europene arată că nu sunt incidente în cauză deoarece au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne iar existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară acestor dispoziții.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut:

Reclamanta a cumpărat cu factura din data de 03.04.2007 și 14.08.2007 autovehiculele: autoutilitara Mercedes Benz - nr.de identificare -, serie -; autoturism Mercedes Benz -, nr.de identificare -A- seria -; autoturism Mercedes Benz -, nr.de identificare -J- serie -.

Pentru înmatriculare în România reclamantul a plătit o taxă specială în valoare de 31.656 lei conform 471/2007; 653/2007; 705/2007.

Potrivit art.14 din OUG50/2008 acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.

In consecință prin raportare la data plății și a formulării cererii de reclamant dispozițiile OUG 50/2008 nu pot fi aplicate retroactiv.

Potrivit art.214 din Codul fiscal taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.

Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produse naționale similare.

Rezultă că prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa circulația mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Este interzisă astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă.

Potrivit art.214 Cod fiscal cuantumul taxei speciale datorată bugetului de stat se calculează după formele prevăzute la al.3. Taxa specială este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.

Diferența de aplicare a taxei așa cum s-a arătat introduce cu regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele înmatriculate în țările și aduse în România în scopul reînmatriculării lor deoarece pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate în România nu se percepe taxă.

Potrivit art.147 al.2 din Constituția României tratatele constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar potrivit al.4 al aceluiași articol autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din al.2.

Din cele arătate mai sus a rezultat că dispozițiile art.90 (1) din Tratat fac parte din ordinea internă de drept a României și că reclamanta este îndreptățită să se adreseze instanțelor judecătorești pentru a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor contrare ale dreptului național.

Apreciind că prin instituirea la data de 1 ian.2007 prin art.2141- 2143Cod fiscal a taxei speciale pentru autoturisme s-a încălcat art.90 din Tratat, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 31.656 lei către reclamantă și a dobânzii legale potrivit dispozițiilor art.1082 și 1084 Cod civil.

In temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei deoarece a căzut în pretenții.

Împotriva sentinței nr.229 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în termen legal a declarat recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice B invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței.

Pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, se constată că prima instanță a efectuat o corectă apreciere a probelor dosarului, pronunțând o sentință temeinică și legală.

Potrivit prevederilor Codului fiscal art.2141- 2143pct.311 - 312din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică, care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal.

Dar potrivit art.148 din Constituția României - țara noastră este membră al Uniunii Europene și ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvern, și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor din actul aderării.

Potrivit art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Prin Legea nr.157/2005 de Ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Corect a reținut instanța de fond că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menținute de Tratatul

Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile infracomunitare, de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul lipsei circulației mărfurilor.

Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut fără temei legal în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, o reglementare contrară dreptului comunitar, neputându-se produce efect juridic, fără a aduce atingere chiar fundamentelor Comunității Europene. Deci statul nu este îndreptățit să păstreze nimic din sumele încasate nelegal în perioada de mai sus, acestea fiind îndreptățite la restituirea integrală a unei taxe încasate cu încălcarea dreptului comunitar.

Reținerea unei sume cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 nu înlătură regimul juridic discriminatoriu dintre vehiculele aduse în perioada respectivă în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, pentru care se reține retroactiv taxa de poluare și autovehicule deja înmatriculate în România, și reînmatriculate în aceeași perioadă, pentru care nu se solicită retroactiv o taxă de poluare.

Suma plătită de reclamantă, față de cele de mai sus, nu este datorată și trebuie restituită.

Motivele de recurs invocate de pârâtă nu au un suport probatoriu și vor fi respinse ca nefondate.

Văzând dispozițiile art.312 Cod proc.civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în-, împotriva sentinței nr.229/ din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice B să plătească intimatei, " " B, suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.VS/07.10.2008

Teho ZE/07.10.2008

ex.2

Fond:

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Gina Ignat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Galati