Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 510
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CONSILIUL JUDEȚEAN B cu sediul în B, nr. 1, Cod poștal -, Județ B, împotriva sentinței 79/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru CONSILIUL JUDEȚEAN B consilier juridic, lipsind intimata .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentei nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei Consiului Local B susține oral motivele de recurs arătând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Până la data de 15.09.2008 reclamanta a avut calitatea de funcționar public, reclamând că nu a primit drepturile ce i se cuveneau pentru achiziționarea ținutei. O condiție necesară pentru a primi aceste drepturi este ca cel căruia i se acordă să aibă calitatea de funcționar public. La data când reclamanta a solicitat aceste drepturi nu mai avea calitatea de funcționar public motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței și rejudecând cauza să se respingă acțiunea ca netemeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean B, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat să-i plătească drepturile bănești pentru achiziționarea ținutei pentru birou în vederea asigurării unei imagini corespunzătoare în relația cu publicul și instituțiile cu care colaborează aferentă perioadei 01.01. - 15.09.2008.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că în perioada 01.01. - 15.09.2008 a lucrat în calitate de funcționar public la Consiliul Județean B și că la data când a încetat raporturile de muncă cu instituția a primit drepturile bănești ce i se surveneau mai puțin acest drept.
Susține reclamanta că pentru funcționarii Consiliului Județean B aceste drepturi au fost achitate la data de 13.10.2008 și că ea a solicitat plata acestor drepturi bănești numai pentru perioada în care a lucrat.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv: copii de pe cererea înregistrată sub nr.13672/06.11.2008 scrisoarea nr.13672/12.11.2008 emisă de Consiliul Județean B, copie de pe cartea de muncă și Hotărârea Consiliului Județean nr.62/2008.
Prin sentința nr. 79/04.02.2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea și a obligat pârâtul Consiliul Județean B să plătească reclamantei proporțional cu perioada lucrată drepturile bănești pentru achiziționarea ținutei pentru birou aferente perioadei 01.01. - 15.09.2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele.
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public și a lucrat la Consiliul Județean B în perioada 01.01.2008 - 15.09.2008, astfel cum rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosar.
Potrivit art.31 alin.4 din Acordul colectiv de muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean B nr.62/2008, funcționarii publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean B pot beneficia de 3.000 lei brut/an pentru achiziționarea ținutei pentru birou în vederea asigurării unei imagini corespunzătoare în relația cu publicul și instituțiile cu care colaborează.
Justificarea modului de cheltuire a sumei primite conform prevederilor prezentului aliniat se va face prin depunerea de către fiecare funcționar public a documentelor justificative ce vor fi depuse la Compartimentului contabilitate.
Această prevedere legală nu împietează asupra dreptului persoanei care a lucrat o perioadă de a primi aceleași drepturi ca și ceilalți funcționari publici pentru perioada aferentă lucrată. În caz contrar ar exista o discriminare între persoane ce au avut aceeași calitate pentru perioada susmenționată, în ceea ce privește drepturile lor.
Susținerea pârâtei că la data la care s-au plătit celorlalți angajați aceste drepturi reclamanta nu mai era angajată nu poate fi primită întrucât aceste drepturi s-au plătit cu caracter retroactiv, iar angajații urmează să justifice la biroul contabilitate sumele primite.
În situația în care pârâta constată că reclamanta ar fi dat o altă destinație sumei aferente perioadei lucrate și în care a avut aceeași obligație ca ceilalți angajați de a avea o ținută corespunzătoare are posibilitatea de a utiliza căile prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs pârâta, criticând-o sub aspectul temeiniciei și solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motivarea cererii a arătat acesta că reclamanta a fost încadrată în calitate de funcționar public la Consiliului Județean B în perioada 01.01.2008 - 15.09.2008 și că în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 4 din Acordul colectiv de muncă, pentru o ținută decentă, funcționarii publici pot beneficia de câte 3000 lei pentru achiziționarea ținutei(vestimentației) de birou, justificarea sumei primite urmând a se face prin depunerea documentelor justificative.
Că nu se poate reține faptul că prin neacordarea indemnizației s-ar crea o situație discriminatorie atâta timp cât pentru perioada în care reclamanta deținea calitatea de funcționar public nici un funcționar nu beneficiat de această sumă.
Că reglementarea în cauză are caracter dispozitiv nu imperativ, acordarea sumei fiind condiționată de calitatea de funcționar la data plății ori de utilizarea ei pentru asigurarea reprezentativității Consiliului Județean B, în raport cu cetățenii și că la data plății sumei reclamanta nu mai avea calitatea de funcționar public.
Legal citată intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Acordul colectiv de muncă funcționarii din cadrul Consiliului Județean B pot beneficia de o anumită sumă pentru achiziționarea ținutei pentru birou.
Această dispoziție nu dă naștere unui drept ab-is în favoarea inspectorilor juridici acordarea sumei fiind lăsată la altitudinea Consiliului Județean
Totuși în cazul în care se hotărăște acordarea ei nu se pot face discriminări.
Pentru a se constata existența unei discriminări trebuie să existe o diferență de tratament între două sau mai multe persoane aflate într-o poziție similară sau identică.
La data la care pârâta a plătit funcționarului această sumă, reclamanta nu mai avea calitatea de funcționar, cum de altfel indică și ea în acțiune.
În condițiile în care acordarea unei prime se face în scopul asigurării unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul, este evident că după încetarea raporturilor de muncă plata unei asemenea sume către reclamantă nu își mai atinge scopul.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 312.proc.civ. se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, a cărei reformare se impune.
Pe cale de consecință, urmează a se admite prezentul recurs și a se modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE recursul formulat de pârâta CONSILIUL JUDEȚEAN B cu sediul în B, nr. 1, Cod poștal -, Județ B;
Modifică în tot sentința 79/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2ex./ 2009
Fond
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila