Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.560
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la.Av., în P,-, -.3,.7, județ P, împotriva sentinței nr.535 pronunțată în data de 2 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE PRAHOVA, cu sediul în P,-, județ
Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr.-/24.02.2009 și timbru judiciar de 0,3 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind intimata-pârâtă Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și FAMILIE PRAHOVA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, timbrat și aflat la primul termen de judecată, după care,
Recurentul-reclamant personal, depune la dosarul cauzei concluzii scrise și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului întrucât nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părții prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant personal, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și a concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și FAMILIE PRAHOVA, obligarea acesteia la plata indemnizației aferente calității de fost deținut politic, așa cum a fost stabilită prin Hotărârea nr.3198 din data de 25 ianuarie 1994 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor Decretului Lege nr.118/1990, urmând a se tine cont și de majorările și indexările ulterioare.
A solicitat de asemenea obligarea paratei să-i plătească sumele de bani reprezentând valoarea indemnizației aferente calității de fost deținut politic, pentru perioada mai 2005-aprilie 2008, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
In motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin Hotărârea nr.3198/25.01.1994 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor Decretului Lege nr.118/1990, i s-a recunoscut dreptul de a primi o indemnizație lunară compensatorie în virtutea calității sale de fost deținut politic începând cu data de 30.12.1993.
In perioada februarie 1994-octombrie 1998, beneficiat de drepturile decurgând din prevederile DL nr.118/1990, dar prin decizia nr. 273/18.11.1998 a Direcției si Protecției Sociale P, s-a revizuit Hotărârea nr.3198/1994, în sensul că nu a mai beneficiat de plata indemnizației, care a fost sistată.
Reclamantul consideră că Decizia nr.273/18.11.1998 este lovită de nulitate si invocă excepția de nelegalitate a acestui act administrativ.
Decizia nr.273/1998 a fost emisă în temeiul disp.art.13 din nr. 118/1990, or, prin decizia nr. 55/22.03.2000 Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 13 alin. 1 si 2 din nr. 118/1990 sunt neconstituționale, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Prin încheierea de ședința din data de 24.06.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția de nelegalitate a deciziei nr.273/18.11.1998 a Direcției și Protecției Sociale P, ca inadmisibilă și prin sentința civila nr.333/1.07.2008, aceeași instanță a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe, precum si împotriva încheierii de ședința din data de 24.06.2008, a formulat recurs recurentul, pe care le consideră nelegale si netemeinice.
Prin decizia nr.1005/11.09.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat, a casat încheierea de ședința din data de 24.06.2008 și sentința nr.333/1.07.2008 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de recurs a reținut că deși instanța de fond s-a sesizat și a soluționat excepția de nelegalitate invocata de reclamant, totuși nu a respectat întocmai procedura prevăzuta de dispozițiile art.4, al.1 din Legea nr.554/2004, în sensul că nu a soluționat- printr-o hotărâre separată si nu a fost comunicată părților, lipsindu-l de posibilitatea de a exercita calea de atac prevăzuta de lege.
Ca urmare a nerespectării procedurii de soluționare a excepției de nelegalitate, a fost încălcat dreptul de apărare al reclamantului, fapt ce impune casarea sentinței si a încheierii din 24.06.2008, cu care face corp comun si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța.
spre rejudecare cauza a fost reînregistrată sub nr- la Tribunalul Prahova, instanță care prin sentința nr.535 pronunțată în data de 2 decembrie 2008 a respins ca neîntemeiate excepția de nelegalitate a Deciziei nr.273/18.11.1998 emisa de P și acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata Direcția de munca Solidaritate Sociala și FAMILIE PRAHOVA, privind obligarea paratei sa reia plata indemnizației aferenta calității de fost deținut politic stabilită prin Hotărârea nr.3198/25.01.1994 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului 118/1990, precum si obligarea paratei să-i plătească indemnizația aferenta perioadei mai 2005-aprilie 2008.
Pentru a hotărî astfel prima instanță având în vedere disp.art.20 alin.2 și art.148 alin.2 din Constituția României, raportat la Convenția Europeana pentru Drepturile Omului, la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si la jurisprudența CEDO, și a Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, a constatat că disp.art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004, așa cum au fost modificate prin Legea nr.262/2007 contravin dispozițiilor si practicii comunitare, motiv pentru care față de preeminența dreptului comunitar, a înlăturat aplicarea disp.art.4 al.1 și 2, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004, față de data emiterii actului a cărei nelegalitate s-a solicitat (1998) si data intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004, ( ianuarie 2005).
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr.273/18.11.1998, instanța de fond a reținut că potrivit disp.art.13 alin.3 din DL nr.118/1990, decizia de revizuire putea fi atacata în fata instanței de contencios administrativ, însa reclamantul nu și-a valorificat acest drept și astfel a apreciat că, atâta vreme cât reclamantul nu a contestat decizia ( prin care i-a fost anulat dreptul la indemnizație) în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, el nu poate solicita instanței să oblige pârâta să reia plata acestei indemnizații și indemnizația aferenta ultimilor trei ani înainte de introducerea acțiunii.
Tribunalul a mai reținut că, este lipsit de relevanta faptul că, prin decizia nr.55/2000, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.13 al.1 și 2 din DL nr.118/1990, întrucât aceasta decizie a Curții Constituționale produce efecte, conform dispozițiilor art.11 al.3 din Legea nr.47/1992 si art.147 al.4 din Constituția României, doar pentru viitor, astfel că aceasta nu afectează în vreun fel legalitatea deciziei nr.273/1998, emisa anterior pronunțării hotărârii Curții Constituționale.
In concluzie, reținând ca reclamantul nu are in prezent o hotărâre care sa îi ateste calitatea de persoana persecutata pe motive politice conform DL nr.118/1990, că este culpa exclusiva a acestuia că nu a atacat în fata instanței de contencios administrativ decizia nr.273/1998 - a cărei nelegalitate nu a putut fi constatata pe calea excepției de nelegalitate, pentru motivele învederate anterior, tribunalul potrivit dispozițiilor legale menționate si ale art.18 din Legea nr.554/2004 a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că prin încheierea din data de 24 iunie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția de nelegalitate invocată, iar prin sentința nr.333 din 1 iulie 2008 respins acțiunea pe fond.
A susținut recurentul că împotriva încheierii din data de 24 iunie 2008 și a sentinței nr.333 din 1 iulie 2008 declarat recurs, iar prin decizia nr.1005, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de recurs a reținut că instanța de fond soluționat excepția de nelegalitate cu încălcarea dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, în sensul că nu a soluționat excepția printr-o hotărâre separată care să fie comunicată părților, dând posibilitatea acestora de a exercita calea de atac.
Precizează recurentul că deși instanța de fond reține motivul pentru care cauza fost trimisă spre rejudecare repetă totuși greșeala din primul ciclu procesual în sensul că a soluționat printr-o singură hotărâre atât excepția de nelegalitate, cât și fondul cauzei, încălcând astfel indicațiile Curții de Apel prin Decizia nr.1005/11.09.2008 prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Menționează totodată că instanța de fond din al doilea ciclu procesual mai are o "scăpare" procedurală, în sensul că în ședința din 25 noiembrie 2008 s-a acordat cuvântul în susținerea excepției de nelegalitate, amânându-se pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, însă prin sentința s-a pronunțat atât asupra excepției, cât și asupra fondului cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr. civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Recurentul critică sentința recurată pentru că încălcat indicațiile din decizia de casare, în sensul că nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate printr-o hotărâre separată, ci s-a pronunțat odată cu fondul cauzei fără să-i fi acordat cuvântul și asupra fondului.
Din încheierea de amânare a pronunțării rezultă că apărătorul reclamantului a susținut excepția de nelegalitate pe care judecătorul fondului a respins-o corect ca fiind inadmisibilă și apoi a formulat concluzii cu privire la fondul cauzei solicitând obligarea pârâtei să reia plata către reclamant a indemnizației aferente calității sale de fost deținut politic.
Instanța de fond a procedat corect, atât în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate, cât și cu privire la fondul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește excepția de nelegalitate s-a reținut corect inadmisibilitatea acesteia față de soluțiile pronunțate de instanța supremă și de practica judiciară în materie, care în această privință este unitară, în sensul că excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ este inadmisibilă.
Instanța a reținut corect incidența în cauză și a art.20 alin.2 și art.148 alin.2 din Constituția României, raportat la Convenția Europeana pentru Drepturile Omului, la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si la jurisprudența CEDO, si a Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, și a constatat că disp.art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 contravin dispozițiilor si practicii comunitare, motiv pentru care față de preeminența dreptului comunitar, a înlăturat aplicarea disp.art.4 al.1 și 2, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.
Prin urmare nu prezintă relevanță faptul că excepția de nelegalitate nu a fost soluționată separat de fond, întrucât aceasta a fost soluționată pe excepție fiind considerată inadmisibilă, iar reclamantul a avut posibilitatea să o atace cu recurs o dată cu fondul.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut corect situația de fapt, constând în aceea că recurentului i-a fost anulată hotărârea inițială prin decizia nr.273/18.11.1998, motivat de faptul că reclamantul nu se încadrează în categoriile prevăzute de art.1 alin.1 și 2 din nr.118/1990.
Decizia Curții Constituționale invocată de recurent produce efecte numai pentru viitor și nu oferă reclamantului posibilitatea de a obliga pârâta să reia plata indemnizației, întrucât aceasta nu a contestat decizia nr.273/1998.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate de recurentul-reclamant, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incidente niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la.Av., în P,-, -.3,.7, județ P, împotriva sentinței nr.535 pronunțată în data de 2 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE PRAHOVA, cu sediul în P,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena
- - G - - -
Grefier
- -
Red. / tehnored..
2 ex./ 24.04.2009
ds. Fond - Tribunalul Prahova
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena
