Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 67/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 67/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Apostu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, - -, nr.58, jud. B, împotriva sentinței nr. 316//30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:recurenta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că atât recurenta cât și intimata au depus note scrise, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Prin sentința civilă nr. 316/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dos. nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în orasul Hârșova,-, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr-, reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bac hemat în judecată pe pârâtul pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei de 105 lei reprezentând contravaloarea bonurilor pentru achiziționarea de semințe certificate, care au fost ridicate și nejustificate în termenul prevăzut de art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese ca pârâtul a solicitat reclamantei ajutorul financiar prevăzut de OUG nr.117/2005 acest act normativ și, în consecință a primit bonuri valorice în sumă de 105 lei.
Bonurile primite de către pârât sunt destinate să servească achiziționării de semințe, îngrășăminte chimice, pesticide, și motorină, așa cum rezultă din art.1 alin.1 din nr.OUG117/2005.
În ce privește întrebuințarea efectivă a bonurilor de către pârât, instanța reține că din probele administrate în cauză nu rezultă împrejurarea că pârâtul ar fi utilizat în mod ilegal aceste bonuri. Mai mult decât atât, instanța observa că nu este certă nici măcar împrejurarea că pârâtul ar fi folosit efectiv aceste bonuri, transformându-le în bani, sau dimpotrivă nu a utilizat deloc aceste bonuri și nu a încasat nici un fel de produse în contul acestora, caz în care bonurile au devenit nule, în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.2 din nr.OUG117/2005.
Reclamanta dovedește în instanță doar faptul că pârâtul a primit o serie de bonuri, dar nu face dovada că aceste bonuri au fost folosite în mod necorespunzător de către pârât, astfel încât acesta să fie obligat la restituire, ci pretinde că în virtutea reglementarilor nr.OUG117/2005, sarcina probei utilizării corecte a bonurilor incumbă pârâtului.
Analizând dispozițiile actului normativ incident în cauză, instanța constată că, în condițiile instituite de însuși actul normativ indicat de către reclamantă - nr.OUG117/2005, precum și ținând cont de principiile instituite de legea civilă în materia probațiunii, simplul fapt al acordării sprijinului financiar către beneficiar, nu face să se nască, automat și necondiționat, în persoana beneficiarului, o prezumție de culpă și o obligație în sarcina acestuia de a depune justificări privind folosirea legală a acestui ajutor financiar.
In plus, actul normativ menționat nu instituie o obligație a beneficiarului de a depune documente la. și cu atât mai mult nu instituie nici o prezumție automată de utilizare nelegală a bonurilor în cazul nedepunerii acestora. Ordonanța consacră doar obligația pentru beneficiar de a utiliza în mod legal aceste bonuri valorice, prevăzând că utilizarea frauduloasa constituie contravenție și conduce la restituirea sumelor, dar nu consacră o obligație pentru beneficiar de a depune bonurile neîncasate sau de a depune la reclamantă documente ale încasării legale a acestor bonuri; ca urmare, legea nedispunând, nu există o prezumție de culpă în sarcina beneficiarului, așa cum pretinde reclamanta, că simpla nedepunere a bonurilor sau a documentelor ar înseamnă că beneficiarul le-a utilizat necuvenit și, de asemeni, actul normativ nu instituie nici o sancțiune de restituire pentru simpla situație în care pârâtul nu trimite reclamantei dovezile de încasare.
întregii proceduri de atribuire și folosire a acestui ajutor financiar reglementată de nr.OUG117/2005 conduce la aceasta concluzie: astfel, sprijinul financiar se face prin atribuirea gratuită a bonurilor valorice (art.1 alin.2), reprezentanții centrului agricol întocmesc listele producătorilor agricoli care solicită sprijinul direct al statului (art.2 alin.4), primește aceste liste (art.3) și pe baza lor eliberează bonurile valorice (art.4 alin.3).
După atribuirea bonurilor valorice, beneficiarii achiziționează sămânța de la furnizorii de inputuri, care vor emite facturi cu mențiunea achitat cu bonuri valorice (art.7 alin.7) și care vor fi înaintate de către furnizori direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală (art.7 alin.9), va centraliza aceste facturi, iar reprezentanții acesteia verifică suprafețele însămânțate pentru care s-a acordat producătorilor agricoli sprijinul direct al statului, și întocmesc procesele - verbale de recepție, regularizare și restituire, până la data de 20.12.2005 (art.6 alin.1 și 2) iar art.7 alin.15 la care face referire reclamanta nu prevede decât datele până la care se face decontarea pentru furnizorii de inputuri și nu prevede nimic referitor la o dată până la care se face restituirea bonurilor neutilizate de către beneficiari.
De altfel, o atare dată de restituire a bonurilor neutilizate de către beneficiari nici nu ar fi fost necesară, devreme ce, potrivit art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005, bonurile valorice neutilizate până la data de 1 decembrie 2005, respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea, devenind nule.
Așadar, legiuitorul nu a instituit o obligație pentru beneficiari de a depune bonurile la. și nici un termen de depunere a bonurilor neutilizate, ci dimpotrivă, a simplificat procedura stabilind nulitatea pentru bonurile neutilizate. Prin urmare, în ipoteza tăcerii din partea beneficiarului și a lipsei unor documente justificative, legea însăși admite că este posibil ca bonurile să nu fi fost folosite, așa încât, bonurile sunt nule.
Referitor la faptul că prejudiciul constă în valoarea plătită de ministerul d e resort pentru tipărirea bonurilor care trebuie recuperată de la beneficiar, instanța va observa, pe de o parte, ca acțiunea nu a fost fundamentata pe acest aspect si nici nu s-a dovedit ca suma de 105 lei reprezintă cheltuiala efectiva ocazionata de tipărirea si distribuirea înscrisurilor respective. Dimpotrivă, atât din prevederile legale cat si din cererea reclamantei reiese ca se acorda sprijin financiar constând in bonuri valorice in cuantum de 175 lei/ha. Totodată, se observa ca ordonanța nu impune obligativitatea beneficiarilor care nu au utilizat bonurile valorice sa suporte c/valoare de cost a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta cu următoarea motivare;
Argumentarea dată de prima instanță pentru a respinge ca nefondată acțiunea în principal, este aceea că DADR B nu și-a dovedit pretențiile și că nu a încercat un prejudiciu din partea pârâtului care să impună recuperarea prin chemarea acestuia în judecată.
În aceste condiții, ne vedem obligați să reiterăm susținerile anterioare, pe care
prima instanță a considerat necesar doar să le combată și să le înlăture, nu și să le
analizeze, schimbând rolul de arbitru neutru și cu rol active între părțile litigante în
apărător al drepturilor pro parte.
Beneficiarii acestei forme de sprijin în agricultură conform OUG nr. 117/2005, care au fost acționați în judecată, nu au apelat, însă, la furnizorii de inputuri de material săditor, îngrășăminte chimice, pesticide sau la distribuitorii autorizați de motorină pentru efectuarea lucrărilor agricole.
Dacă s-ar fi recurs la aceste modalități de utilizare a bonurilor valorice acordate și facturile emise ca urmare a folosirii bonurilor valorice ca instrument de echivalent al plății ar fi fost prezentate spre decontare de către furnizori, ar fi fost îndeplinit scopul urmărit de legiuitor în domeniul sprijinirii politicilor agricole și de dezvoltare rurală prin actul normative mai-sus citat și nici nu ar fi avut vreun interes să promoveze acțiunea în justiție.
Argumentarea instanței de fond că reclamanta nu și-a probat pretențiile conform principiului înscris în art. 1169.civ. apreciază că este netemeinică tocmai pentru că din probele scrise pe care le-a depus reiese că persoanele evidențiate în contabilitatea ca beneficiari ai bonurilor valorice s-au transformat în debitori pentru că aceste documente valorice nu se mai regăsesc ulterior în cuprinsul facturilor depuse pentru decontare de furnizorii autorizați cu care puteau interacționa producătorii agricoli.
În această privință, legea răstoarnă sarcina probei de la DADR către beneficiar, și nu invers.
De asemenea, s-a motivat în sentința recurată că s-a creat artificial o prezumție de culpă care cade în sarcina pârâtului și care ar opera automat și necondiționat.
Problema nu este doar a unei prezumții de culpă atâta vreme cât în actul normativ este înscrisă expres obligația de restituire a sumelor ce echivalează valoarea nominală a bonurilor primate se regăsește ca mențiune expresă și angajament al beneficiarului în ultima frază a formularului-tip de CERERE pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în ANEXA nr. 2a) și 2b) la OUG nr. 117/2005. Dacă legea "ar fi tăcut", ar fi fost necesară abordarea unei prezumții, dar în acest sens există o obligație legală cuprinsă în OUG nr. 117/2005 (din care fac parte integrantă și anexele, pe care prima instanță nu le-a supus nici unei analize).
În aceleași anexe (care fac parte integrantă din actul normativ) se regăsește și
condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea, prin actele
prevăzute de lege, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit
sprijinul.
În sarcina reclamantei există, însă, o altă obligație stabilită de art. 52 alin. 8 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, și anume aceea de a recupera sumele nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile. Anterior promovării acțiunii, a fost notificat pârâtul arătând aceste obligații legale însă încercarea, nu a avut nici un impact, așa încât neregăsind bonurile valorice alături de facturile depuse spre decontare de furnizori și nefiind nici restituite de către pârâtă, au fost obligați să depună cererea de chemare în judecată în vederea recuperării prejudiciului încercat de bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca urmare a alocării bonurilor valorice către producătorii agricoli, care nu au făcut dovada că au fost folosite conform destinației.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Curtea analizând actele dosarului, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, temeinică și legală.
Acordarea de bonuri valorice, s-a făcut în baza OUG 117/2005, pârâtul intimat primind de la reclamantă, bonuri valorice în sumă de 105 lei.
Prin acțiune, reclamanta solicită să fie obligat pârâtul la plata acestei sume, în baza unei motivări eliptice și neconcludente.
Dar așa cum bine a reținut instanța de fond nu există prejudiciu pentru reclamantă, ca atare pârâtul nu poate fi obligat la plata sumei de 105 lei pentru că s-ar crea o îmbogățire fără justa cauza pentru reclamanta.
Conform actelor dosarului, pârâtul intimat a primit bonuri valorice în sumă de 105 lei pentru a putea achiziționa semințe, îngrășăminte chimice, este așa cum rezultă din art.1 din OUG nr.117/2005.
Pentru primirea bonurilor, îndeplinea toate condițiile impuse de acest act normativ numai că aceste bonuri nu au fost utilizate.
Dacă pârâtul nu le-a utilizat neachiziționând nici un produs din cele prevăzute de ordonanță, nu se poate vorbi de crearea unui prejudiciu ci de o conduită sancționabilă cel mult contravențional, pentru că nu a îndeplinit scopul urmărit de legiuitor în domeniul politicilor agricole așa cum susține recurenta.
Recurenta, susține că poate fi vorba de o prezumție de culpă așa cum a reținut instanța de fond ci de o obligație expresă de restituire instituită de ordonanță prin anexele sale. Numai că ordonanța se referă la restituirea de bonuri, nu a c/val acestora, în situațiile prevăzute de art.8 din OUG nr.117/2005
De asemenea, invocarea prevederilor art.52 al.8 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, ca temei de drept pentru acțiunea în pretenții, de către recurenta reclamanta este forțată, neavând legătură cu cauza de față.
În concluzie având în vedere cele mai sus expuse și pe temeiul disp.art. 312. pr. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei DADR
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, - -, nr.58, jud. B, împotriva sentinței nr. 316//30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - dr.- -
GREFIER
- -
Red./02.03.2010
Tehnored./26.03.2010/2 ex.
Fond -
Opinie separată
În examinarea motivelor de recurs se observă că obligația de restituire a sumelor ce sunt echivalente valorii nominale a bonurilor valorice primite se regăsește ca precizare expresă și angajament al beneficiarului în formularul tip, cerere, pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în anexa 2a și 2b la OUG 117/2005.
Aceeași anexă cuprinde și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele la care legea face trimitere, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.
Cu alte cuvinte legea răstoarnă sarcina probei spre beneficiar.
Recurenta are însă obligația stabilită de art.52 al.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, anume aceea de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conform destinației lor.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. urma să admită recursul, să modifice sentința nr.316//30.04.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei la restituirea bonurilor valorice sau a c/val. acestora, respectiv suma de 105 lei.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Ioan Apostu
