Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 68/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Apostu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B,- împotriva sentinței nr.269/ /16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: intimatul și
recurenta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus concluzii scrise împreună cu chitanța nr. -/PJ/2009 în sumă de 2, 00 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 269/2009 a Tribunalului Brăilas -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta DADR B în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 175 lei reprezentând c/val bonurilor pentru achiziționarea de semințe certificate, ridicate și nejustificate în termenul prevăzut de art.7 al.17 din OUG nr.117/2005.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare recurenta a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, situație de fapt reținută nefiind conformă realității.
Argumentarea instanței de fond că reclamanta nu și-a probat pretențiile conform principiului înscris în art. 1169.civ.este netemeinică pentru că din probele scrise reiese că persoanele evidențiate în contabilitate, ca beneficiari ai bonurilor valorice s-au transformat în debitori pentru că aceste documente valorice nu se mai regăsesc ulterior în cuprinsul facturilor depuse pentru decontare de furnizorii autorizați cu care puteau interacționa producătorii agricoli.
In această privință, legea răstoarnă sarcina probei de la DADR către beneficiar, și nu invers.
De asemenea, s-a motivat în sentința recurată că s-a creat artificial o prezumție de culpă care cade în sarcina pârâtului și care ar opera automat și necondiționat.
Problema nu este doar a unei prezumții de culpă atâta vreme cât în actul normativ este înscrisă expres obligația de restituire a sumelor ce echivalează valoarea nominală a bonurilor primite
În aceleași anexe (care fac parte integrantă din actul normativ) se regăsește și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea, prin actele prevăzute de lege, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.
Totodată, pentru fiecare dintre debitorii care nu s-au încadrat în prescripțiile legale cu incidență în materie există proces-verbal de recepție, regularizare și restituire (conform art. 6 din OUG nr. 117/2005 si modelului din anexa nr. 4), care are exact scopul de a evidenția dacă s-a înființat sau nu cultura pentru care producătorul a solicitat sprijinul financiar al statului. Acesta are caracterul unui act administrativ de constatare, a cărui valabilitate se bucură de prezumția de legalitate. Ori, constatările reprezentantului instituției recurente nu fac altceva decât să valideze susținerea dacă s-a înființat sau nu cultură pe suprafața pe care producătorul agricol a obținut sprijinul financiar al statului sub forma bonurilor valorice.
O altă motivație netemeinică a instanței pornește de la interpretarea greșită și disparată a dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 117/2005, că bonurile neutilizate în termen își pierd valabilitatea, devenind nule.
Chiar dacă în privința bonurilor valorice OUG nr. 117/2005 stabilește termenele maxime de valabilitate (1 decembrie 2005 pentru achiziționarea de motorină și 1 martie 2006 pentru achiziționarea de semințe, îngrășăminte chimice sau pesticide), după care legea le declară nule, nu exclude îndatorirea pe care o aveau atât beneficiarii bonurilor valorice, cât și furnizorii de inputuri, care primesc bonuri valorice pentru plata acestora, de a le păstra în stare perfecta, bonurile valorice deteriorate, a căror autenticitate nu poate fi dovedită, nefiind valabile și neputând fi plătite (art. 7 alin. 18 din OUG 117/2005).
Ori prejudicial încercat nu apare din perspectiva art. 7 alin. 17, ci din cea a art. 7 alin. 2, unde se arată că valoarea intrinsecă a imprimatelor s-a asigurat prin deschidere de credit bugetar care să acopere puterea de plată a acestor instrumente valorice.
În sarcina reclamantei există, însă, o altă obligație stabilită de art. 52 alin 8 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, și anume aceea de a recupera sumele IU au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf.art.304 /1 pr. civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
in întreaga reglementare a procedurii acordării acestui sprijin financiar, nu rezultă vreo obligație care să se nască în sarcina beneficiarului, de îndată ce a primit acest ajutor, de a trimite dovezi și facturi către reclamanta, ci dimpotrivă, această obligație de a trimite facturile îi revine furnizorului de inputuri, care este obligat să trimită facturile întocmite și bonurile primite reclamantei spre centralizare și decontare. Mai mult decât atât, obligația de a supraveghea utilizarea legală a acestor bonuri îi revine reclamantei însăși, care are obligația de a urmări folosirea efectivă, în teren, a produselor achiziționate ("direcția va verifica suprafețele însămânțate") și de a întocmi procese - verbale corespunzătoare.
În același sens dispune și principiul instituit în materia probațiunii, și anume cel ce face o afirmație înaintea judecății este ținut să o dovedească, reclamanta fiind cea care, imputând săvârșirea unei fapte delictuale de către pârâta, este ținută să facă dovada acesteia, neputând pretinde, în absența unui text legal, existența unei culpe prezumate automat în persoana beneficiarului prin simplul fapt al acordării sprijinului financiar.
Mai mult, însuși textul legal care reglementează cazurile de restituire a sprijinului - art.8 alin.1 arată că restituirea are loc în situația în care încasarea sumelor de la bugetul de stat se face în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare. Ca atare, este vorba de delicte civile, precum frauda la obținerea sau utilizarea acestor bonuri, care, ca orice delict civil, se impune a fi dovedit, iar dovada incumbă, firește, celui ce pretinde o astfel de încălcare - reclamanta.
Cât timp nu există o prevedere specială a legii în acest sens, nu se poate presupune, absolut și automat, că nedepunerea de documente justificative de beneficiar la reclamantă, fără alte dovezi ale unui delict civil, înseamnă prin ea însăși, încasarea în mod necuvenit a bonurilor.
A considera că beneficiarul e obligat la restituire, pentru simplul fapt că nu a depus documente justificative, fără să existe un text de lege în acest sens și fără ca reclamanta să facă proba unui delict civil, ar conduce la situații în care, de exemplu, beneficiarul ar fi obligat la restituire, deși el nu a beneficiat efectiv de aceste bonuri pentru că nu le-a utilizat în termen și acestea au devenit nule, sau în situația în care a pierdut sau distrus aceste bonuri, neputându-le încasa.
Referitor la susținerea reclamantei din motivele de recurs si care vizează faptul că prejudiciul constă în valoarea plătită de ministerul d e resort pentru tipărirea bonurilor care trebuie recuperată de la beneficiar, instanța va observa, pe de o parte, ca acțiunea nu a fost fundamentata pe acest aspect si nici nu s-a dovedit ca suma de 175 lei reprezintă cheltuiala efectiva ocazionata de tipărirea si distribuirea înscrisurilor respective. Dimpotrivă, atât din prevederile legale cat si din cererea reclamantei reiese ca se acorda sprijin financiar constând in bonuri valorice in cuantum de 175 lei/ha. Totodată, se observa ca ordonanța nu impune obligativitatea beneficiarilor care nu au utilizat bonurile valorice sa suporte c/valoare de cost a acestora.
Față de cele expuse, Curtea constată că prin motivele de recurs recurenta face o greșită interpretare a prevederilor art.117/2005, susținerile acesteia fiind nefondate.
Curtea constată ca prima instanța a pronunțat sentința cu respectarea prevederilor art.129 pr.civ, exercitându-și rolul activ si pronunțându-se în limitele investirii, sentința fiind temeinic motivată în fapt și în drept, conf. art. 261 pct.5 pr. civ.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 .pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B,- împotriva sentinței nr.269/ /16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - dr.- -
GREFIER
- -
Red./22.02.2010
Tehnored./10.03.2010
Fond -
Opinie separată
În examinarea motivelor de recurs se observă că obligația de restituire a sumelor ce sunt echivalente valorii nominale a bonurilor valorice primite se regăsește ca precizare expresă și angajament al beneficiarului în formularul tip, cerere, pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în anexa 2a și 2b la OUG 117/2005.
Aceeași anexă cuprinde și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele la care legea face trimitere, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.
Cu alte cuvinte legea răstoarnă sarcina probei spre beneficiar.
Recurenta are însă obligația stabilită de art.52 al.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, anume aceea de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conform destinației lor.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 pr. civ. urma să admită recursul, să modifice sentința nr.269Fca/16.04.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei la restituirea bonurilor valorice sau a c/val. acestora, respectiv suma de 175 lei.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Ioan Apostu
