Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCA
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 72
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Grefier
Pe rol judecarea acțiunii promovată de reclamanții și, ambii cu domiciliul în comuna, satul județul M, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUREA PROPRIETĂȚILOR-DIRECȚIA ECONOMICĂ, prin SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, cu sediul în B Calea nr.202 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B- sector 5, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 23 aprilie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 30 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea introdusă de reclamanții și s-a cerut obligarea, în solidar, a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 405.427 lei, actualizată la inflație și dobânzi legale aferente, precum și cheltuieli de judecată.
Acțiunea se motivează cu aceea că suma pretinsă a fost stabilită prin hotărâri necontestate ale Comisiei județene P de aplicare a Legii nr.290/2003 (nr.70/2006, nr.62/2006, nr.253/2007 și nr.285/2007) și cu toate obligațiile impuse pârâților de legea specială și de nr.HG1120/2006, aceștia, în mod nejustificat, refuză plata despăgubirilor solicitate.
S-a arătat că refuzul de a îndeplini obligația plății dă naștere dreptului legitim al reclamanților de a promova " o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea pârâților la plata sumelor datorate", acțiunea întemeindu-se în drept pe dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.10 alin.1 teza a II-a din aceeași lege.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei copiile celor patru hotărâri (filele 6-9), precum și adresa nr.5133 din 30.07.2008, emisă de pârâta B, prin care aceasta motiva neplata tranșei a 2-a din despăgubirile acordate prin Hotărârile nr.62/2006 și nr.70/2006 din lipsa fondurilor și a constrângerilor bugetare (fila 5).
Pârâții s-au apărat în mod diferit privitor la admisibilitatea cererii.
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Or, prin nr.HG1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, plata despăgubirilor este dată în competența Direcției economice din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților B, singura care ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauza de față.
La rândul său, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a recunoscut prin întâmpinare (filele 16-21) că a dispus plata primei tranșe (40%) din cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr.62/13.04.2006 și nr.70/13.04.2006 ale Comisiei județene P, sumele în cauză fiind încasate de către reclamanți.
După efectuarea plăților primei tranșe în luna noiembrie 2006 și înaintea expirării termenului pentru plata tranșei a doua, Comisia județeană Pae mis Hotărârile nr.253/24.05.2007 și nr.285/4.07.2007, prin care, la cererea reclamanților, a majorat despăgubirile cu 53.140 lei (valoarea terenurilor) și 356.620 lei (recalcularea valorii terenurilor și recoltelor). Cum sumele acordate prin noile hotărâri nu au fost cuprinse în documentele de plată privitoare la tranșa a doua, pârâta a solicitat Instituției Prefectului P lămurirea aspectelor privitoare la dovada proprietății terenurilor și recoltelor din momentul refugiului, solicitându-le și reclamanților completarea dosarelor, conform adresei nr.6887/18.09.2008. Nici Comisia județeană P și nici reclamanții nu s-au conformat solicitărilor pârâtei, iar la data 7 noiembrie 2008 reclamanții au introdus acțiunea de față, întemeiată pe Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Acțiunea este nefondată din următoarele considerente:
Este indubitabil că Hotărârile nr.62/2006 și nr.70/2006 ale Comisiei județene P nu au fost contestate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile art.8 alin.3 din Legea nr.290/2003 și astfel s-a decis plata primei tranșe a despăgubirilor în noiembrie 2006, urmând ca tranșa a doua să fie achitată pe parcursul a doi ani, conform art.18 alin.5 și 6 din Normele aprobate prin nr.HG1120/30.08.2006.
La momentul sesizării instanței de contencios administrativ, neplata tranșei a doua s-a motivat de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nealocarea de fonduri de la bugetul de stat, prelungirea perioadei de plată fiind comunicată reclamanților cu adresa nr.5133/30.07.2008 (fila 5 dosar).
In consecință, cu privire la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr.62/2006 și nr.70/2006 nu putem vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri în sensul celor prevăzute de art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, neplata tranșei a doua nefiind imputabilă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Cât privește Hotărârile nr.253/2007 și nr.285/2007 ale aceleiași comisii, este necontestat că despăgubirile acordate pentru terenuri agricole și recolte neculese în anul părăsirii forțate a bunurilor au o reglementare specială în Capitolul II și Capitolul III din nr.HG1120/30.08.2006 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Potrivit art.17 alin.4 din Norme, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are obligația ca, în situația în care constată încălcarea prevederilor legilor în vigoare, să dispună comisiilor județene reanalizarea actelor emise în aplicarea acestei legi.
Fiind vorba de o dispoziție legală (art.17 alin.4 din nr.HG1120/30.08.2006), în mod evident nu ne aflăm în prezența refuzului nejustificat de care fac vorbire reclamanții.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin art.8 alin.22din Legea nr.290/2003, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților poate solicita relații atât petenților cât și oricărei instituții publice, or, prin adresa nr.6887/18.09.2008 (fila 22), pârâta a cerut reclamanților completarea dosarului cu dovezi privitoare la și.
Urmare a adresei din 18 septembrie 2008, reclamanții au fost în audiență pentru clarificarea aspectelor controversate, așa cum ele sunt consemnate de către consilierii de audiență în procesele verbale încheiate la 27 octombrie 2008 și 30 octombrie 2008 (filele 24-25).
Nu numai că reclamanții nu au dat curs solicitărilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru completarea dosarului, dar la scurt timp (7 noiembrie 2008) au sesizat instanța de contencios administrativ.
Adresa nr.6887/18.09.2008 privitoare la completarea dosarului cu înscrisuri privind filiația față de autor, dovada refugiului și a proprietății terenurilor și recoltelor neculese în anul părăsirii forțate a acestora, nu constituie un refuz nejustificat și nici nu poate fi echivalată cu respingerea cererii. Adresa de mai sus nu este act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, întrucât nu modifică și nu stinge raporturi juridice între reclamanți și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ea reprezintă o simplă corespondență administrativă ce nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în baza legii speciale.
Pe de altă parte, și practica judiciară este unitară în privința faptului că nu poate face obiectul controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ corespondența administrativă, întrucât aceasta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice. (A se vedea, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr.3673/31.10.2006 în Jurisprudența 2006 II, p. 13-16).
In raport cu prevederile art.8 alin.1 și art.18 din Legea nr.554/2004, obligarea pârâților la plata sumei de 405.427 lei nu se circumscrie obiectului acțiunii de contencios administrativ și nici soluțiilor pe care le-ar putea adopta instanța de contencios administrativ. Potrivit textelor de mai sus, instanța poate să oblige autoritatea pârâtă să emită un act, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, în cauză nefiind date situațiile de la alineatul 4 al art.18, când instanța pronunțându-se asupra contractului administrativ, ar putea impune îndeplinirea unei anumite obligații (plata unei sume de bani).
Respingând acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca nefondată, instanța va respinge și acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice, cu care reclamanții nu au avut nici un fel de raporturi juridice, obligația de despăgubire în condițiile Legii nr.290/2003 revenind în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, în conformitate cu art.18 din nr.HG1120/2006 și art.11 din Legea nr.290/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ introdusă de și, domiciliați în comuna, satul, nr.29, județul M, împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea, nr.202, și Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, acțiunea având ca obiect plata, în solidar, de către pârâți a sumei de 405.427 lei, actualizată la inflație,
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored.
6 ex.
05.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
