Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 745/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 745/CA/2009
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul CABINET DE AVOCATURĂ AV. R împotriva sentinței nr. 113/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
Se constată că în termenul de pronunțare intimata și recurentul au comunicat la dosar, prin registratură, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2009, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27 mai 2009, la solicitarea reprezentantului reclamantei, părțile având posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 113/CAF/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în Dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul Cabinet de Avocatură avocat R - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la 14.02.2008 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată în sumă de 6710 lei reprezentând impozit pe venit suplimentar și accesorii aferente acestuia, rezultate din calcularea greșită amortizării unui autoturism Opel Vectra a achiziționat în decembrie 2003 și din includerea pe cheltuieli deductibile a unor cheltuieli de deplasare fără a exista documente justificative.
În baza acestui raport fost emisă Decizia de impunere nr.88/14.02.2008, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, respinsă de pârâtă prin Decizia nr.22/22.04.2008.
Reclamantul arătat că în ceea ce privește amortizarea autoturismului Opel Vectra, față de data achiziționării acestuia - decembrie 2003 - erau aplicabile prevederile Legii 414/2002 privind impozitul pe profit, conform cărora cheltuielile cu amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile în limita a 30 %, iar pentru echipamente, mașini și utilaje se poate utiliza regimul de amortizare accelerată, fără aprobarea prealabilă organului fiscal.
Tribunalul reține că reclamantul a achiziționat în decembrie 2003 autoturismul Opel Vectra cu suma de 400.000.000 lei ROL pentru care calculat o amortizare accelerată de 20 % din valoarea de achiziție.
Potrivit art.10 alin.1 lit. din OG 7/2001 privind impozitul pe venit, aplicabilă la nivelul anului fiscal 2003, cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie.
Legea nr.15/1954 "privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale (între care și mijloacele fixe) și necorporale prevede la art. 18 că mijloacele fixe se pot amortiza prin următoarele regimuri de amortizare:
A) liniară care se calculează prin aplicarea cotei anuale de amortizare la valoarea de intrare mijloacelor fixe.
B) degresivă.
C) accelerată care constă în includerea, în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare unei amortizări de până la 50 % din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv.
Pct.20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 susmenționată, norme aprobate prin HG 909/1997, completată prin HG 568/2006, prevede că în cazul persoanelor fizice și al asociațiilor fără personalitate juridică ce desfășoară activități în scopul realizării de venituri, opțiunea de utiliza regimul de amortizare accelerată se comunică direcției generale finanțelor publice și controlului financiar de stat înainte de punerea în funcțiune mijloacelor fixe sau în termen de maximum o lună de la punerea în funcțiune a acestora, fără a mai fi necesară o aprobare prealabilă. Nerespectarea acestui termen atrage deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea la nivelul regimului linear. În cauză reclamantul nu făcut dovada respectării acestei cerințe legale iar în cea ce privește incidența art. 311din Legea 51/1995 privind termenul de 3 ani pentru amortizarea cheltuielilor cabinetelor de avocați, acest articol fost introdus abia prin Legea 255/16.06.2004 deci nu era în vigoare la momentul achiziționării autoturismului de către reclamant și prin urmare nu era aplicabil în ceea ce privește amortizarea acestui bun.
În ceea ce privește deductibilitatea unor cheltuieli de deplasare, reclamantul a susținut că pârâta a apreciat în mod nejustificat faptul că n-ar deține documente justificative.
Însă prima instanță a reținut că existența unor documente justificative este o condiție generală pentru deductibilitatea cheltuielilor aferente veniturilor.
Conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.58/2003, pct. 14, documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
- denumirea documentului;
- numele și prenumele contribuabilului, precum și adresa completă;
- numărul documentului și data întocmirii acestuia;
- menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când este cazul);
- conținutul operațiunii economico-financiare, iar atunci când este necesar, și temeiul legal al efectuării ei;
- datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate;
- numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor în documente justificative.
Pct.15 din același ordin prevede că documentele care stau la baza înregistrărilor în evidența contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare.
Prima instanță a constatat că reclamantul nu depus acte și înscrisuri care să poată fi considerate documente justificative și pe baza cărora să se poată reține efectuarea unor cheltuieli de deplasare aferente veniturilor, ci doar o serie de chitanțe privind încasarea onorariilor de la diverși clienți dar care nu cuprind toate mențiunile și elementele obligatorii prevăzute în normele legale sus menționate, astfel că față de cele expuse, reținând că actele de control fiscal și deciziile emise în baza acestora sunt legale și temeinice, și ca urmare s-a constat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță prin hotărârea pronunțată a omis în totalitate să se pronunțe asupra motivelor de drept și de fapt invocate în cerere astfel:
1. Sub aspectul stabilirii amortismentului la autovehicolul Opel Astra achiziționat în anul 2003 în mod eronat organele fiscale au făcut aplicarea HG nr. 44/2004 întrucât la data controlului erau în vigoare prevederile legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit care la art. 11 alin.1 stipulează că se poate aplica avertismentul accelerat în limita a 20% din valoarea achiziției fără aprobarea prealabilă a organului fiscal în situația achiziționării de mașini, echipamente și utilaje.
2. În ce privește respingerea capătului de cerere cu referire la deducerea cheltuielilor de deplasare, reclamantul arată că instanța de fond a reținut că prin Ordinul Ministerului Finanțelor Nr. 58/2003 punctul 14, documentele justificative care permit deducerea cheltuielilor avute în vedere la stabilirea impozitului pe venit trebuie să îndeplinească mai multe condiții enumerate și că reclamantul în probațiune a depus doar unele chitanțe de încasări care nu ar reprezenta în opinia acesteia documente justificative în condițiile nr. 51/2003 reținere pe care reclamantul o apreciază eronată întrucât la dosarul cauzei a depus toate chitanțele de venituri în care sunt cuprinse toate elementele prevăzute de actul normativ menționat, inclusiv numărul de dosar și instanța pentru care s-a încasat suma cu titlu de onorariu avocațial, documente din care rezultă că mai mult de 99% din veniturile încasate în perioada supusă contractului sunt la alte instanțe decât instanța de la sediul, Cabinetului, respectiv municipiul
De asemenea, mai arată reclamantul, a depus la dosar atât contractul de asistență juridică permanentă încheiat cu SC SRL cât și adeverința prin care se atestă acordarea unui birou separat cabinetului de avocatură în municipiu A I- și în afară de acestea nici pârâta în întâmpinarea depusă nu arătat în concret, ce alte documente justificative făcând doar o afirmație generală că în speță trebuiau depuse ca acte justificative ordinul de serviciu, bonuri de benzină, facturi sau alte documente, însă executarea profesiei de avocat se efectuează prin încheierea unui contract de asistență cu cabinetul și emiterea delegației neputând fi vorba despre ordin de serviciu.
Reclamantul mai arată că, nici organul fiscal și nici instanța de judecată nu arată în concret ce reprezintă pentru organul fiscal în situația avocaților, acte justificative pentru deplasări și nici legea nu prevede în mod expres din punct de vedere fiscal care este documentul respectiv, astfel că dacă organul fiscal dorea și era obligat să stabilească deplasarea având pe fiecare chitanță notat dosarul, putea să verifice încheierile de ședință din dosarele respective notate pe chitanțe și cum organul fiscal a recunoscut veniturile dare nu recunoaște nici o cheltuială este evident că această situație nu reprezintă o realitate de fapt și ca urmare nu poate fi luată în considerare nici ca o realitate fiscală.
În drept recursul reclamantului nu este motivat.
Recursul a fost timbrat cu 19,50 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Pârâta intimată prin Întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale și scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate și actele dosarului instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
În ce privește primul motiv referitor la amortizarea autoturismului, în cauză sunt aplicabile prevederile art.4 alin.1 lit.a și art. 10 alin.1 lit.d din OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, în vigoare în luna decembrie 2003, abrogat prin Legea nr. 571/2003 Codul fiscal.
Legea nr. 414/2002 invocată de reclamant, privind impozitul pe profit stabilește categoriile de contribuabili cărora li se aplică impozitul pe profit.
Ca urmare în mod corect organele fiscale au aplicat în cauză prevederile OG nr. 7/2001 coroborate cu punctul 20 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale norme aprobate prin HG nr. 909/1997 modificate și completate prin HG nr. 568/2000.
Această dispoziție legală sancționează necomunicarea opțiunii de a utiliza regimul de amortizare accelerată direcției generale a finanțelor publice înainte de punerea în funcțiune a mijloacelor fixe în termen de maxim o lună de la punerea în funcțiune a acestora, cu deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea la nivelul regimului linear.
Examinând al doilea motiv de recurs, cu referire la deductibilitatea cheltuielilor de deplasare, instanța constată că regimul juridic al deductibilității este reglementat de art. 10 lit. a din OG nr. 7/2001, iar după abrogarea acestui act normativ reglementarea este cuprinsă în art. 49 alin.4 lit.a din Codul fiscal.
Legea contabilității nr. 82/1991 prevede în art. 1 al.2 obligația persoanelor fizice care desfășoară activități generatoare de venituri de ași organiza contabilitatea conform dispozițiilor acestei legi, iar la art. 4 se prevede că Ministerul Finanțelor Publice elaborează norme pentru conducerea contabilității.
În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi Ministerul Finanțelor Publice a emis Ordinele nr. 425/1998, nr. 1850/2004 și nr. 3512/2008 în care se prevăd în mod expres documentele justificative privind realitatea deplasărilor.
Reclamantul nu a făcut dovada cu acte privind realitatea și costul deplasărilor la alte instanțe, astfel cum stipulează actele normative invocate.
Contractul de asistență juridică, delegația și chitanța de încasare a onorariului avocațial fac dovada certă a veniturilor însă pentru cheltuielile deductibile sunt necesare alte acte justificative care să probeze realitatea acestora așa cum prevăd actele normative fiscale în vigoare cum a reținut în mod corect și prima instanță.
Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței atacate, instanța în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Pârâta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul Cabinet de Avocatură, Avocat - împotriva sentinței nr.113/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 05 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.IM
Dact./ex.2/3 07 2009
Jud.fond.
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu
