Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 767
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -. -, nr. 16, - 53,. 19, împotriva sentinței nr. 540/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurentul și reprezentanții intimatelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și al DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a precizat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sent. civ. nr. 540/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B pentru a se dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.-/23.09.2008 și a Deciziei nr. 209/21.05.2009, precum și obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.871 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că potrivit contractului din data de 06.06.2008 a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, la înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pe poluare în valoare de 1.871 lei.
Împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare a formulat contestație, însă pârâta nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile, situație în care reclamantul a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ.
A apreciat că taxa pe poluare stabilită este ilegală, deoarece prevederile nr.OUG50/2008 contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene.
Astfel, au fost încălcate dispozițiilor art.23 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și alte taxe cu efect echivalent. Aceste prevederi se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în libera circulație în țările membre.
Au fost invocate și dispozițiile art.28 din Tratat, potrivit cu care între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și orice măsuri cu efect echivalent.
De asemenea art.90 paragraful 1 din Tratat interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.
În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. De asemenea, taxa pe poluare instituită are ca efect reducerea importurilor, fapt interzis de legislația comunitară.
Reclamantul a mai susținut că perceperea taxei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Cum dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.
Prin sentința civilă nr. 540/19.06.2009 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că soluția organului jurisdicțional de respingere a contestației este justă, după cum s-a justificat și măsura impunerii la plata taxei de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticile sale vizând greșita respingere a acțiunii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiunilor Tratatului Comunității Europene, instituind în realitate o măsură cu efect echivalent unei taxe vamale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speță este dacă legislația internă potrivit căreia reclamantul ar datora taxa de poluare este compatibilă cu prevederile legislației comunitare, chestiune ce poate fi pusă in discuția instanțelor potrivit principiului efectului direct al Tratatului Uniunii Europene -.
Art. 148 alin. 2 din Constituția României consacră principiul potrivit căruia "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiunile contrare ale legii interne" iar alineatul 4 precizează că "autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat".
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1) - N(3) astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003.
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art. 3 alin. 2 și art. 9 alin.1).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincție intre autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece aceasta ordonanță a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Rezultă că, în conformitate cu dispozițiunile legale sus menționate, pentru autovehiculul în cauză reclamantul ar datora taxa de poluare la prima înmatriculare în România.
Art. 90 par. 1 din prevede că "nici-un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".
Scopul general al art. 90 din este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și capitalurilor, unul dintre principiile fundamentale care stau la baza construcției europene. Textul se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre în comparație cu cele interne.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism nou produs în România sau în alte state membre UE se percepe la înmatriculare o taxă de poluare.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal, ea nefiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme produse în alt stat membru, în sensul că se plătește taxa de poluare indiferent de proveniența acestuia, de pe piața internă sau de pe piața comunitară.
Deși motivarea dată de tribunal chestiunii privitoare la corecta aplicare a legii naționale și a celei comunitare în sensul art. 148 alin. 2 din Constituția României nu a fost una corespunzătoare, soluția pronuntată este una corectă, a cărei reformare nu se impune.
Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din proc.civ. să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -. -, nr. 16, - 53,. 19, împotriva sentinței nr. 540/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red. /30.12.2009
Dact. 4 ex./com. 2 ex. ianuarie 2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Vasile Susanu