Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 80/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.80/R/2010 Dosar nr-
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Lorența Butnaru Maria
- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1073 /CA/ 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 2 februarie 2010.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1073/CA/30noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de chematul in garanție, Administrația Fondului pentru Mediu, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.287 lei, s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice și, in consecință:
Chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a fost obligată să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice suma de 2.287 lei; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității este nefondată. Deși se susține de chematul în garanție că reclamantul nu a indicat actul a cărui anulare o solicită și că nu se solicită anularea unui act administrativ sau fiscal, rezultă că reclamantul contestă refuzul pârâtei de a-i restitui taxa de poluare.
Pe fond, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, și nici pentru autoturismele noi cu capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România sau pentru autovehiculele noi cu o capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța de fond a apreciat că art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire (adresa nr. 11176/16.06.2009). Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la anularea actului prin care s-a stabilit taxa și la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, acțiunea sa a fost admisă și a fost anulat actul contestat. De asemenea, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma plătită cu titlu de taxă de poluare,
Instanța de fond a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.287 lei.
Având în vedere că în cadrul dezbaterilor reclamantul a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă a ANAF, pentru Administrația Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului Pentru Mediu, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă a ANAF, pentru Administrația Finanțelor Publice a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis cererea și a dispus restituirea taxei de poluare.
Aceasta a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de poluare în România, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și important, care nu a fost declarat neconstituțional și a fost aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunitarii Europene.
In acest sens organul fiscal competent, respectiv Administrația Finanțelor Publice, urmare a cererii reclamantului, a procedat la calcularea taxei de poluare prin Decizia nr. 141/02.03.2009.
Decizia de calcul al taxei de poluare este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea unor obligații fiscale și care potrivit art. 41 din OG nr. 92/2003 reprezintă un act administrativ fiscal.
Astfel, se reține că taxa de poluare a fost calculată în mod corect în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și a Hotărârea de Guvern nr. 686/2008 privind Normele metodologice de aplicare, fiind avute în vedere următoarele elemente: categoria autovehiculului M1, norma de poluare E2 și vechimea autovehiculului între 9 și 10 ani. Obligația de plata a taxei intervine, potrivit art. 4 lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 se instituie o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat, acesta contribuind suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementarilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesară introducerea de noi reglementari prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Recurenta a precizat că potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autoritarilor naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor. In acest caz rezultatul urmărit este acela de a încasa o taxa de la toți cetățenii care înmatriculează un autoturism pe teritoriul tarii în vederea combaterii efectelor dăunătoare asupra mediului. Consideram că forma și mijloacele alese pentru atingerea acestui rezultat sunt corecte și nu aduc nici un fel de atingere Tratatului Comunitarii Europene.
Prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul d e procedură fiscală cu referire la taxa de prima înmatriculare, prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresata organului fiscal nu este întemeiata și nu are un suport legal, legiuitorul nereglementând posibilitatea restituirii acesteia.
Plata acestei taxe are un caracter imperativ și nu poate fi restituita decât în anumite situații expres si limitativ prevăzute de lege.
Reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de sumele de bani achitate cu titlu de taxa de poluare, întrucât aceasta taxa este stabilită printr-un act normativ și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism în România, reclamantul efectuând plata în mod benevol.
Recurenta Administrația Fondului Pentru Mediu a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea legii și nu are temei legal.
Aceasta a susținut că, Ministerul Mediului și ospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie a plătită cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate din afara țării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule începând cu data de 1 ianuarie 2007.
otrivit reglementarilor naționale, taxa pentru autoturismele noi care se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția interna, import sau din achiziții intracomunitare.
In forma publicată în aprilie 2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, cr iteriul principal de calcul fiind însa emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene"
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovate împotriva sentinței civile nr.1073/CA/30 noiembrie 2009 Tribunalului Brașov nefondate.
Intimatul reclamant a achitat taxa de poluare în cuantum de 2287 lei pentru a-și înmatricula autoturismul marca Citroen achiziționat din Germania.
Ulterior, a solicitat restituirea acestei sume prin cererea înregistrată sub nr. 9601/17 aprilie 2009. Această cererea fost respinsă prin adresa nr. 9617/21 aprilie 2009 emisă de DGFP B - Administrația Finanțelor Publice.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 și 11 din Legea nr. 554/5004 și a procedat la analizarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de poluare reglementată prin dispozițiile art.4 din OUG nr.50/2008 este în contradicție cu dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Referitor la critica formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea și interpretarea prevederilor Tratatului Comunității Europene, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art.148 din Constituția României, care consacră preeminența dreptului comunitar în raport cu dreptul intern.
Dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, precum și jurisprudența pronunțată în aplicarea și interpretarea acestui articol, vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție a produselor naționale în raport cu produsele originare din alte state membre.
În mod corect instanța de fond a reținut că prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și cele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de la plata taxei de poluare, beneficiind de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe", ca sintagmă folosită în cuprinsul art.90 din Tratatul Comunității Europene, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre a tuturor taxelor vamale și a altor taxe având efect echivalent, prin OUG nr.50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehiculelor rulate importate, provenind din state membre, o taxă care nu se aplică și produselor similare naționale, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale autoturismelor importate și la producerea unui efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor.
În speță, fiind vorba despre un autoturism rulat, importat dintr-o țară, acesta a fost suspus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel taxa ce ar fi trebuit să fie percepută cu ocazia înmatriculării acestui autoturism în România, ar fi trebuit să fie echivalentă cu cea percepută cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de producție națională.
Susținerile recurentelor potrivit cărora dispozițiile cuprinse în nr.OUG50/2008 sunt în acord cu legislația comunitară sunt eronate, având în vedere faptul că această taxă de poluare este contestată de organismele comunitare, fiind în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursurile declarate de recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă a ANAF, pentru Administrația Finanțelor Publice și Administrația Fondului Pentru Mediu,împotriva sentinței civile nr. 1073/CA/30 noiembrie 2009 Tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă a ANAF, pentru Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în B, B dul M -, nr. 7, județ B, și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1073/CA/30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru Maria
- - - - - -
Grefier,
Red. - 19.02.2010
Dact. - 24.02.2010
Jud fond.-M
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Lorența Butnaru Maria
