Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 801
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 229 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamanta intimată - SRL Vadu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- din 06.01.2009, reclamanta - SRL Sas olicitat în contradictoriu cu pârâta S, obligarea acesteia la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare în sumă de 6554 lei, precum și despăgubirile aferente cât și a cheltuielior de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 14.05.2008 a achitat pentru autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare -, suma de 6554 lei, conform OP nr.41/14.05.2008, ca taxă specială de primă înmatriculare, suma fiind calculată conform dispozițiilor art.2141Cod fiscal introdus prin Legea nr. 343/2006, modificat prin OUG nr. 110/2006 și nr. 418/2007, fără a se ține cont de faptul că prevederile art. 2141- 2143au ca efect perceperea de către statul român a unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, încălcându-se astfel nu mai puțin de trei articole ale Tratatului CE, respectiv 25, 28 și 90.
Ori, Guvernul României, prin aplicarea acestei taxe speciale, încalcă flagrant dispozițiile legale ale Uniunii Europene.
Faptul că normele comunitare au prioritate față de alte norme interne este stabilit prin însăși legea fundamentală, Constituția României, art. 11 al. 1,2 și art. 148 al. 1,2,3,4.
Reclamanta a concluzionat că taxa de primă înmatriculare trebuie considerată ca făcând parte dintr-un sistem general de taxe interne privind bunurile și examinată așadar prin prisma dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE.
Având în vedere că a fost lipsită în mod nelegal de folosința sumei de 6554 lei la data plății, respectiv 14.05.2008, reclamanta a mai arătat că pârâta îi datorează și dobânzile legale aferente, calculate de la data plății până la data restituirii efective.
Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința nr. 229 din 12.02.2009 Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la restituirea către aceasta a sumei de 6554 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca BMW cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Totodată a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 839,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce a instituit obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
În practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce s-a plătit cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii ( hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995 ).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplica în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România, realizându-se, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art.148 al.2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului a arătat că conform art.90 din "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Ca atare, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere, recurenta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Față de dispozițiile art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat să se constate că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, solicitând să se dispună diminuarea acestuia, sau să se respingă ca nefondată cererea de obligare a pârâtei recurente la plata acestei sume.
Analizând actele dosarului,urteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile nr.OUG50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale nr.OUG50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei recurente de diminuare a onorariului avocatului, Curtea o constată ca fiind neîntemeiată, apreciind că suma de 800 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales al reclamantei intimate nu poate fi considerată nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat.
De asemenea, Curtea constată ca fiind neîntemeiată și solicitarea pârâtei recurente de respingere a cererii reclamantei intimate privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă, "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 229 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător -
aflat în delegație semnează
vicepreședintele instanței
Red.
Tehnored.
2ex/26.05.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Bratu Ileana
