Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 946/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 946
Ședința publică de la 03 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B - DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B cu sediul în B, str. -, nr.23, împotriva sentinței nr. 586/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B consilier juridic și pentru intimatul a răspuns av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentei, întrebat fiind arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Apărătorul intimatului, întrebat fiind, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B - DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B susține oral motivele de recurs așa cum a fost formulat. Consideră că s-a efectuat cercetarea prealabilă și s-a aplicat sancțiunea în conformitate cu dispozițiile Codului muncii.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind temeinică și legală. Corect a statuat că trebuia efectuată cercetarea prealabilă, documentația fiind ulterioară emiterii dispoziției inclusiv raportul pe care recurenta la comunicat intimatului. Solicită în concluzie respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Sănătate Publică a județului B împotriva sentinței civile nr. 586/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamantul a formulat contestație împotriva Dispoziției nr.46 din 30.05.2008 emisă de Autoritatea de Sănătate Publică B, solicitând anularea acesteia și a adresei nr.3299/11.07.2008, reintegrarea pe postul avut precum și plata drepturilor bănești aferente funcției de conducere până la data reintegrării efective.
In motivarea acțiunii reclamantul a precizat că prin dispoziția menționată a fost schimbat din postul de director medical al B, urmare a controlului efectuat de de Stat, fără a i se aduce însă la cunoștință rezultatul acestui control și fără a i se lua nota explicativă, în cadrul unor cercetări împotriva sa.
In aceste condiții dispoziția contestată a fost apreciată ca nelegală și netemeinică, reclamantul adresându-se cu plângere prealabilă Ministerului Sănătății Publice prin Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B, la care primit răspunsul cu nr.3299/11.07.2008.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.554/2004 iar în dovedirea acesteia s-a administrat proba cu înscrisuri.
Inițial, acțiunea a fost înregistrată de Secția Civilă a Tribunalului Brăila sub nr-, iar prin încheierea pronunțată la data de 26.11.2008 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea spre competenta soluționare Secției de Contencios Administrativ a Tribunalului.
S-a reținut că la termenul din 13 martie 2009 instanța legal investită a constatat litispendența, având în vedere că pe rolul Tribunalului Brăila se mai afla dosarul nr- având același obiect și aceleași părți, ce fusese de asemenea înregistrat la Secția Civilă și trimis spre soluționare Secției Comerciale a Tribunalului Brăila (dosar nr-).
Prin cererea depusă la dosar la data de 27.02.2009 (fila 23) reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând drepturile bănești la zi aferente postului de conducere.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Baf ormulat în cauză întâmpinare (filele 9-11 dosar -) prin care a solicitat respingerea contestației, arătându-se că reclamantul a ocupat postul de director medical al B ca, interimar, iar urmare a controlului efectuat la data de 29.095.2008 de de Stat și de directorul executiv/adjunct al B s-au constatat deficiențe în exercitarea atribuțiilor specifice.
Astfel nu au fost respectate prevederile Ordinului /MIRA nr.1092/1500 din 07.09.2006 privind stabilirea competențelor echipajelor de intervenție, în referire la un caz concret, nerespectarea prevederilor Ordinului /MIRA nr.2011/21386/22.11.2007 privind dotarea ambulanțelor și respectiv instruirea personalului de pe ambulanțe, asistentele neștiind să folosească aparatura existentă. De asemenea, la momentul controlului s-a constatat că nu toate cele cinci substații funcționale din județ erau dotate cu mașini de intervenție noi.
Pârâta a învederat că în urma controlului s-a decis înlocuirea directorului medical - contestatorul, din componența interimară a Comitetului Director al B pentru neîndeplinirea atribuțiilor specifice.
Au fost depuse înscrisuri în susținerea poziției procesuale - Ordinele /MIRA nr.1092/1500 din 7.09.2006 și nr.2011/22.11.2007/ 21386/27.11.2007 privind unele măsuri în asistența medicală de urgență prespitalicească (35-42).
S-a administrat în cauză și proba cu interogatoriul pârâtei, la propunerea reclamantului (fila 32, dosar -).
Prin sentința civilă nr. 586/26.06.2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea și în consecință a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 46/30.05.2008 referitor la încetarea valabilității dispoziției nr. 36/30.04.2009 cu începere de la data de 30.05.2009. Totodată pârâta a fost obligată la plata către reclamant a drepturilor bănești aferente funcției de conducere deținută de reclamant pe perioada 30.05.2008 - 31.12.2008. Tribunalul a respins capătul de cerere privitor la reintegrarea pe post a reclamantului și a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere referitor la anularea adresei nr. 3299/11.07.2008.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că demiterea reclamantului a fost dispusă fără o temeinică justificare. Reclamantul a fost demis fără o cercetare prealabilă, deci fără a i se acorda acestuia posibilitatea de a se apără, și că toate actele justificative ale măsurii dispuse au fost ulterioare ordinului criticat. S-a mai reținut că reintegrarea reclamantului pe postul avut nu mai este posibilă, deoarece postul interimar pe care a funcționat a fost ocupat prin concurs la data de 1.01.2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția de Sănătate Publică a județului B criticile sale vizând greșita admitere a acțiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că în realitate reclamantului i-a fost respectat dreptul la apărare atâta vreme cât timp de o oră, de la 21,30 la 22,30 discutat cu de Stat de la Ministerul Sănătății, numitul, având posibilitatea de a-și spune opiniile în legătură cu controlul efectuat de acesta. În plus, la discuție au mai asistat și alte cadre medicale.
A mai susținut recurenta că motivele demiterii au fost "orale" susmenționatul de Stat întărindu-le și în scris la data de 2 iulie 2007. Așa fiind, greșit a fost obligată și la plata drepturilor salariale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Măsura dispusă împotriva reclamantului a fost una vădit abuzivă, pornită de la "motivele expuse oral" de către un subsecretar de stat. Faptul că neregulile au fost constatate la ora 21,30, că nu s-a întocmit nici-un proces verbal, că reclamantului nu i s-a dat posibilitatea de a se apăra față de imputările ce i s-au adus și că ulterior emiterii actului atacat a fost în mod formal întocmită o documentație nu constituie o modalitate de acoperire a unei dispoziții dată de un demnitar chiar și în exercițiul unui control, care față de ora desfășurării și de durata sa evocă mai degrabă metode de intimidare cu rezonanță în perioada statului totalitar.
Fată de aceste împrejurări, corect a dispus prima instanță și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada cât actul administrativ contestat și-a produs efectele.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din Cod procedură civilă, să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B - DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B cu sediul în B, str. -, nr.23, împotriva sentinței nr. 586/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./05.02.2010
Dact. 4 ex./ februarie 2010
Fond -
Comunicat 2 ex./10.02.2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila