Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 96/ DOSAR NR-
Ședințapublică din 12 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECĂTORI: Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Clara JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta COMPANIA împotriva sentinței civile nr. 3780/Com din 27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentei reclamante Compania și a intimatului pârât.
Procedura îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că recursul a fost declarat de recurenta reclamantă Compania B în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, motivat în termenul prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă și timbrat cu 4,10 lei taxă judiciară de timbru, achitată conform chitanțelor nr. - din 15.10.2007 și nr. - din 15.10.2007 și 0,15 lei timbre judiciare, anulate la dosar.
Având în vedere că recurenta reclamantă Compania Bas olicitat în cuprinsul cererii de recurs, soluționarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța în baza actelor existente la dosar, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3780/C din 27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr- s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Compania RA B în contradictoriu cu pârâtul în favoarea Judecătoriei Brașov - secția civilă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.2 alin.1 lit. d Cod procedură civilă, Tribunalele au plenitudinea de competență materială în soluționarea proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ, cu excepția cauzelor date în competența curților de apel.
Analizând natura litigiului dedus judecății, instanța de fond apreciat că litigiul are un caracter comercial, nefiind sub incidența Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de autorități publice.
In categoria serviciilor de utilități publice intră numai acele servicii care deservesc comunitatea, fiind activități de utilitate publică or în interes public cum ar fi: iluminatul străzilor, a piețelor, a spectacolelor publice, etc. furnizarea apei pentru intervenția pompierilor, pentru salubrizarea străzilor, etc. canalizarea localităților, epurarea apelor și intervenția în caz de calamități, activitățile care vizează energia termică în sistem centralizat la nivelul unităților administrativ teritoriale, transportul public, activitățile pentru întreținerea domeniului public al statului, etc.
Furnizarea unor astfel de servicii către diferite persoane fizice ori juridice nu se circumscrie dispozițiilor art.1 alin.2 și 3 din lege, deoarece nu ne aflăm în prezența unei utilități ori unui interes public general, în scopul satisfacerii cerințelor comunității.
Toate dispozițiile privind operatorii și utilizatorii din această lege se referă la serviciile de utilitate publică și deci nu sunt incidente consumatorilor rezidenți, deoarece aceștia nu pot beneficiarii unor servicii de utilitate publică.
Numai autoritățile administrației publice sunt îndreptățite să încheie contracte de prestări servicii de utilități publice pentru iluminatul public, pentru salubrizarea străzilor, pentru transportul în comun, pentru epurarea apelor pluviale, pentru distribuirea energiei termice în sistem centralizat, pentru dezăpezirea străzilor,etc.
Având în vedere că aceste contracte se încheie, de regulă, în baza unor achiziții publice legiuitorul pentru a asigura același tratament juridic, a înțeles să stabilească competența în primă instanță de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanțelor de contencios administrativ.
Toate celelalte litigii care vizează furnizarea unor servicii către orice beneficiar dar care nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică și se circumscriu " litigiilor civile ", în sens larg ( art.5 alin.4 din Legea nr.51/2006) sunt de competența instanței de drept comun potrivit art.1 și 2 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta Compania RA B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul stabilirii competenței materiale a Tribunalului Brașov în judecarea pe fond a acțiunii.
În motivare recurenta a invocat dispozițiile art. 51 alin.3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, potrivit cărora " soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate / prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență ".
Au fost invocate și prevederile art. 1 al.2 din același act normativ care enumeră printre " serviciile comunitare de utilități publice " și " alimentare cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate ".
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 3780/C/27.11.2007 a Tribunalului Brașov este nefondat.
În speță, prima instanță în mod corect a constatat că natura litigiului este comercială, astfel că, potrivit art. 1 și 2 Cod procedură civilă revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Brașov, ținând seama și de criteriul valoric.
Reclamanta Compania RA Bas olicitat prin cererea formulată obligarea pârâtului la plata sumei de 188,97 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata facturilor, prin aplicarea procentului de 0,2 % pe zi de întârziere potrivit prevederilor Legii nr. 198/1997, completată cu nr.HG 564/2002, precum și la plata penalităților de întârziere prin aplicarea procentului de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 30.05.2007 și până la concurența sumei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
Art. 1 din Legea 51/2006 această lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor comunitare de utilități publice.
Art. 8 stabilește că autoritățile administrației publice locale au competență exclusivă în tot ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor menționate mai sus.
Raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și utilizator stabilite pe baza prevederilor prezentei legi sunt raporturi juridice de natură administrativă supuse normelor juridice de drept public. La fel raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și operatori pot fi norme juridice de drept public sau privat după caz.( a se vedea art. 9 din legea menționată.)
Art. 36 alin. 1 din Legea 51/2006 precizează în mod expres că raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.
În speță, se pune problema analizării îndeplinirii obligațiilor contractuale de către utilizatorul serviciului de salubritate pârâtul din dosar și operatorul de serviciul public societatea comercială reclamantă. Deci, raporturile juridice dintre cele două părți bazate pe un contract încheiat în 1999 sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat ( drept civil sau comercial după caz ).
Într-adevăr art. 51 alin.3 din 51/2006 prevede că: " soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate / prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență ", dar această dispoziție legală trebuie interpretată în concordanță cu scopul urmărit la adoptarea acestei legi.
Legea 51/2006 s-a adoptat în scopul implementării Directivei 9 /13/CEE din 25.02.1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturile și telecomunicațiile.( Oficial al CEE 76/23 martie 1992).
Prin această Directivă au fost excluse utilitățile publice de la procedura achizițiilor publice - derogare de la Directiva 89/665 care se aplică la achizițiile publice în legătură cu bunurile și lucrările iar Directiva 92/13 se aplică la achizițiile privind sectoarele.
Inițial procedura achizițiilor privind bunurile serviciile și lucrările era reglementată în cuprinsul Directivei 89/665. Această procedură este denumită în prezent sectorul clasic. Ulterior achizițiile utilităților publice a creat un sector nou reglementat de Directiva 92/13 acesta fiind denumit sectorul utilităților.
noastră a ales sistemul dualist de implementare a dreptului comunitar și astfel s-a ajuns la adoptarea Legii 51/2006 în materia achizițiilor utilităților.
Legea 51/2006 trebuie interpretată în sensul directivei comunitare în a cărei aplicare a fost adoptată.
Furnizarea unor servicii publice pentru satisfacerea comunității locale se realizează prin încheierea unor contracte de drept administrativ sau public. Este firesc ca și executarea contractului să fie supusă regulilor de drept administrativ. Furnizarea unor servicii către persoane fizice sau juridice în baza unor contracte de drept privat nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din lege și directivei comunitare implementate. Chiar dispoziția de la art. 36 menționează în mod expres că aceasta se face în baza unor contracte supuse normelor de drept privat și nu public.
Art. 51 alin. 4 din lege prevede că soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente în condițiile legii. În consecință litigiul de față care privește neexecutarea unei obligații asumate printr-un contract comercial este de competența instanțelor de drept privat și nu de competența instanței de contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de recurenta Compania RA B împotriva sentinței civile nr. 3780/C din 27.11. 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Pentru aceste considerente
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta COMPANIA B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.3780/C/ 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- --- - - - -
GREFIER
Red.. /12.02.2008
Dact./19.02.2008
2 ex.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Clara
