Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 996/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 996
Ședința publică de la 15 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
-- - - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - -, împotriva sentinței nr. 82 din data de 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta reclamantă - -, lipsind intimata pârâtă Asociația de proprietari nr. 3.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea din oficiu pune în discuție excepția necompetenței materiale a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.
Consilier juridic pentru recurenta reclamantă - - lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.2152/311/02.03.2007 la Judecătoria Slatina, reclamanta - - Sac erut obligarea pârâtei Asociația de Proprietari nr.3 S la plata sumei de 11.431,29 lei reprezentând majorări legale de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr.402 din 23.10.2007 a fost declinată competența materială de judecată în favoarea Tribunalului Olt pe motiv că dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea nr.51/2006, a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilesc că: "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea,executarea contractelor reglementate de lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență", cauza fiind înregistrată sub nr-.
In motivarea cererii reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul comercial nr.498/21.12.1998 având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră și actul adițional nr. 1/10.05.1999 la contractul nr.498/21.12.1998;contractele de prestări servicii nr. 1406/02.02.2000 și nr.1229/25.03.2004; contractul nr.71/09.07.1998 pentru furnizarea(distribuirea) apei potabile, preluarea apelor uzate menajere și meteorice în rețelele de canalizare precum și epurarea acestora în vederea evacuării în emisar și actul adițional nr.1/19.05.1999 la contractul nr.71/09.07.1999 și contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă, canalizare, epurare nr.737/03.12.2003, în temeiul cărora a furnizat pârâtei servicii de gospodărie comunală, confirmate lunar de acesta prin procesele verbale de citire a contoarelor, a căror contravaloare a fost facturată, și, pe care pârâta le-a achitat cu întârziere, motiv pentru care, a calculat și facturat majorări de întârziere în baza contractelor comerciale încheiate cu acesta și ale dispozițiilor Legii nr.326/2001.
Mai arată reclamanta că pentru debitele datorate de pârâtă, ce au produs majorări de întârziere prin neachitarea lor la termenele legale de plată, sau, achitarea lor cu întârziere, a obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel, încât, operat întreruperea termenului de prescripție în conformitate cu dispozițiile art.17 din Decretul nr.167/1958. Majorările de întârziere au fost calculate prin aplicarea procentului legal - art.25 alin.(2) din Legea nr.326/2001 - stabilit prin hotărâri de guvern la soldul debitelor datorate de pârâtă la facturile de prestări servicii.
Susține reclamanta că prin adresa nr. 5037/322/15.03.2006 pârâta a fost convocată la data de 30.03.2006 pentru a se efectua concilierea directă asupra pretențiilor formulate. Acesta nu s-a prezentat, și, a fost încheiat procesul verbal de conciliere directă nr.6648/322/06.04.2006.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 82 din 1.02.2008 a admis excepția și a respins acțiunea formulată de reclamanta - - S, împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr. 3 S, pentru plata sumei de 11.431,29 lei cu titlu de majorări de întârziere, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante stabilesc dispozițiile art. 969 Cod civil.
Intre părți au fost încheiate contractele comerciale nr.498 din 21.12.1998 și actul adițional nr.1din 10.05.1999 pentru asigurarea serviciilor publice de furnizarea (distribuirea) energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră, contractul nr. 1406 din 02.02.2000-contract abonament de prestări servicii - pentru asigurarea serviciilor de întreținere și reparare a instalațiilor înlocuit prin contractul nr. 1229 din 25 03 2004 și contractul nr. 71 din 09.07.1998 privind furnizarea (distribuirea) apei potabile, preluarea apelor uzate menajere și meteorice în rețele de canalizare și epurarea acestora în vederea evacuării în emisar, în baza cărora au fost stabilite raporturi juridice comerciale între părți.
Raporturilor juridice comerciale stabilite prin contractelor încheiate de părți le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.4/1981 și ale Legii nr. 326/2001, legea serviciilor publice de gospodărie comunală, ale Legii nr. 193 din privind protecția consumatorului și în temeiul art.1 Cod comercial care prevede că:"In comerț se aplică legea de față. ea nu dispune se aplică Codul civil", ale codului comercial și a celui civil.
Din susținerile părților și din conținutul contractelor rezultă că pentru încasarea prețului prestațiile efectuate și utilităților furnizate reclamanta a întocmit facturi fiscale ce i-au fost comunicate pârâtei pentru înregistrare și plată.
Prin înregistrarea facturilor primite în evidențele tehnico-operative și contabile de către pârâtă, în temeiul prevederilor din contracte, aceasta și-a creat o obligație de plată a unei sume de bani către reclamantă.
Așadar, prevederilor art.5.6 din contractele nr.498/1998 și nr.71/1998, art.5.5 din contractul nr.1406/2000 și din contractul nr. 1229/2004 le sunt aplicabile dispozițiile art.1058 și 1101 Cod civil, fapt ce impune instanței de fond stabilirea stării de fapt, analizarea ei și aplicarea legii.
Odată ce, dispozițiile art. 1058 cod civil prevăd că: "Obligația este încă nedivizibilă, când obiectul este divizibil, dar părțile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate", dispoziții legale ce consacră principiul indivizibilității obligațiilor de plată, ce se regăsește în articolele contractelor dintre părți, precizate, pentru sumele înscrise în fiecare factură în parte, a prețului serviciilor de gospodărie comunală efectuate de reclamantă.
privește atât obligația de plată a prețului serviciilor executate - valoarea serviciilor de furnizare, cât și a accesoriilor aferente acestora, astfel că, majorările legale de întârziere pentru neplata la termenele scadente de plată a obligațiilor sunt parte integrantă a obligației.
Aceste dispoziții legale se coroborează cu prevederile art.12 din Decretul nr. 167 din 27.04.1958, privitor la prescripția extinctivă, ce prevăd că: " In cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
In cauză, plăților obligațiilor datorate de pârâta Asociația de proprietari nr. 3 în întregul lor conținut, le sunt aplicabile dispozițiile art. 1101 Cod. civil ce stabilesc că: "Debitorul nu poate pe creditore a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar. Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziției debitorului, să acorde mici termene pentru plată și să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc. Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă", dispoziții legale ce reglementează imputația plății, situație în care, recurenta-reclamantă trebuia să aplice aceste dispoziții legale și în cazul plăților incomplete să impute plata potrivit legii și prevederilor din contracte, stingând mai întâi obligația de plată a majorărilor de întârziere, și, numai după aceea debitul datorat.
Desigur, dacă reclamanta ar fi dovedit că a încheiat o convenție cu pârâta prin care aceste plăți periodice, lunare potrivit contractelor, pot fi făcute în rate de plată fracționate cu stabilirea cuantumului lor valoric sau procentual din suma înscrisă în fiecare factură în parte, ce reprezintă o obligație de plată distinctă, și a modalității de imputare a acestor plăți asupra debitului sau a majorărilor de întârziere cu precizarea părții din contract ce face imputarea sumei achitate eșalonat, ceea ce nu s-a demonstrat în această cauză, tribunalul, ar fi putut stabili ca situația reală dintre părți este ce invocată de reclamantă, și că, ar fi oprită întreruperea termenelor de prescripție cu privire la anumite facturi, analizate individual, cu aplicarea dispozițiile legale incidente.
Asigurarea respectării principiilor indivizibilității și imputației plății, mai sus enunțate, au fost stabilite de părți prin clauza penală și pactul comisoriu, înscrise de reclamantă în conținutul contractelor, în fapt contracte de adeziune, la art. 23 și 24 din Contractul nr.498/1998, în art. 13 și 14 din Contractul nr. 71/1998, art.6.1 și 6.2 din Contractul nr. 1406/2000 și Contractul nr. 1229/2004, ce nu și-au găsit aplicarea, reclamanta fiind interesată să solicite, după ani și ani, daune de natura majorărilor de întârziere ce nu i se cuvin.
Astfel, pârâta invocă prin întâmpinare, faptul că reclam,anta pretinde majorări de întârziere peste cuantumul legal cuvenit, care, nu pot depăși valoarea debitului, situație ce nu poate fi verificată de instanță deoarece reclamanta nu prezintă situația majorărilor de întârziere pe fiecare factură în parte, de la primul termen de plată al debitului, calculul ei fiind lunar fără a fi evidențiat cuantumul total al majorărilor de întârziere comparativ cu debitul datorat, pe fiecare factură în parte.
Nu pot fi primite susținerile reclamantei că ar fi promovat acțiuni separate pentru debitele datorate de pârâtă, pe motiv că, nu a prezentat în dovedirea acțiunilor sale facturile și debitele pentru care pretinde că are titlu executoriu stabili prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pe de o parte.
Pe de altă parte, o asemenea explicație și justificare nu poate fi primită, deoarece, prin promovarea unei acțiuni în pretenții pentru debitul principal, acesta ca și sumă valorică este scos din evidența contabilă a clienților, trecut în evidența debitorilor litigioși, și, reînregistrat în evidența contabilă pe baza hotărârii judecătorești, în evidența debitorilor, urmând ca, să se procedeze la executarea silită pe baza acestui titlu - hotărârea judecătorească - ce are alt regim de calcul al accesoriilor -cel stabilit de instanță, și, factura respectivă cu suma din cuprinsul ei nemaifiind în evidența clienților, nu mai pot fi calculate majorări de întârziere la acest debit.
Ar mai fi de adăugat și faptul că majorările de întârziere fiind accesorii ale obligației de plată principale, și, urmând regimul juridic al acestuia, problema calculului lor - ca majorări de întârziere sau ca dobândă legală - în mod obligatoriu trebuia lămurită în cadrul judecății ce privea debitul - dacă au fost promovate asemenea acțiuni, ce ar putea avea legătură cu majorările de întârziere din prezenta cauză, și, nu mai pot obiectul unei acțiunii judecătorești distincte, promovate în fața instanțelor de judecată.
Analizând anexa, fila 10 dosar, în care sunt prezentate facturile de debit la care reclamanta pretinde că a calculat majorări de întârziere, la 24 de facturi soldul inițial din factură este același cu soldul la care au fost calculate majorările de întârziere, și, cum, acestea au fost emise în perioada 30.11.2000 - 02.12.2003, este evident faptul că promovarea acțiunii la 2 martie 2007 s-a făcut peste termenul de 3 ani de zile, după împlinirea perioadei de prescriere a debitului. La 15 facturi din situație, la care se pretinde că s-au făcut plăți parțiale - care ar fi putut întrerupe cursul prescripției - emise în perioada 07.01.2002 - 02.12.2003, pretinsele date la care s-au făcut aceste plăți sunt anterioare datei de 3 martie 2004, dată calendaristică, raportat la care se calculează termenul de prescripție al acțiunii.
Expertiza contabilă se va înlătura ca nefiind concludentă cauzei, deoarece, față de debitul ce face obiectul cererii de chemare în judecată de 11.431,29 lei, expertul contabil determină valoarea pretențiilor reclamantei la suma de 14.449,39 lei, mai mare cu 3.018,10 lei, sumă neînsușită și nesolicitată de reclamantă după efectuarea expertizei, fără ca expertul contabil să explice de unde provin aceste diferențe, mulțumindu-se să prezinte faptul că: "calculul majorărilor de întârziere s-a făcut corect", desigur, și din vina instanței la aprobarea obiectivelor expertizei, cu depășirea competențelor sale privind aplicarea legii în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că instanța de fond greșit a reținut excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește facturile ce constituie obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurenta apreciază că în cauză sunt aplicabile prev. art. 12 din Decretul nr. 167/1958 care prevăd că în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre acestea se stinge printr-o altă modalitate referitoare la prescripție.
Recurenta mai susține că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 2.03.2007, deci înainte de împlinirea termenului de prescripție pentru cea mai veche factură de majorări de întârziere, respectiv din 31.01.2005, obiectul cauzei fiind facturile de majorări de întârziere cuprinse în perioada 31.01.2005 - 27.12.2005.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentința atacată Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă, motivat de faptul că acțiunea s-șa promovat la 2-.03.2007 peste termenul de prescripție de 3 ani, după îndeplinirea perioadei de prescriere a debitului.
Observând cererea de chemare în judecată se constată că acesta îl reprezintă obligarea pârâtei Asociația de Proprietari nr. 3 S la plata sume de 11.431,29 lei ce reprezintă majorări legale de întârziere, calculare la contravaloarea facturilor emise în perioada 31.01.2005 - 27.12.2005.
În raport de obiectul acțiunii care-l reprezintă o acțiune civilă în pretenții se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă, respectiv cu încălcarea competenței altei instanțe.
În speță, competența soluționării cauzei revine Judecătoriei Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - -, împotriva sentinței nr. 82 din data de 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Slatina.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.3//18.06.2008
Jud. fond V
S
19 Mai 2008
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu
