Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 1/F/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 5 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată în temeiul legii contenciosului administrativ și fiscal de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta și martorii și, lipsă fiind pârâta Casa Județeană de Pensii
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
depune la dosar autorizația nr. 11657 emisă de Ministerul Justiției.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar copia plicului cu care a fost expediată hotărârea Casei Județene de Pensii
Instanța procedează la audierea martorilor și.
În baza art. 186 Cod procedură civilă, s-a procedat la audierea martorilor a căror declarații, luate sub prestare de jurământ au fost consemnate în procesele verbale atașate la dosar.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are cererii de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat instanța închide dezbaterile și în baza art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea contestației formulate de, să desființeze hotărârea dată de Casa Județeană de Pensii C și să se constate că reclamanta este îndreptățită să la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.
Învederează că așa cum rezultă din declarațiile ambilor martorii reclamanta s-a refugiat din județul S către satul, județul C în septembrie 1944. Susține că reclamanta cu familia au călătorit cu mai multe mijloace de transport până au ajuns în loc, datorită condițiilor vremii și au ajuns la bunicii reclamantei. Depune la dosar dovada onorariului de avocat și solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra acțiunii de față constată că:
La data de 14 octombrie 2008, reclamanta din Municipiul Gac hemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C contestând Hotărârea nr. 2185/ 10.09.2008 emisă de pârâtă și solicitând admiterea acțiunii și recunoașterea calității sale de refugiat conform art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, republicată.
În motivarea acțiunii a arătat că Hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii C este nelegală, deoarece nu a aluat în considerare toate înscrisurile depuse la cererea formulată de acesta și înregistrată la 4.09.2008 la Casa Județeană de Pensii
Se arată că: atunci când a izbucnit războiul tatăl acesteia a fost încorporat în armată. Mama sa cu cei doi copii mici a rămas în comuna, județ S unde au vrut să se stabilească definitiv. La un moment dat a venit preotul ortodox și a amenințat-o pe mama reclamantei să plece imediat din localitate că vine Garda de fier și aceștia vor fi primii persecutați având în vedre că era singura familie d e etnici. În perioada respectivă au fugit și fostele forțe de ordine din localitate și atunci s-a scăpat de sub control ordinea din comună, deci au fost nevoiți să lase totul și să fugă unde a putut.
Arată că din cartea de muncă a mamei, nu reiese data când mama sa a pornit la drum ca refugiată, se menționează când a început și când a întrerupt stagiul.
Învederează că mama sa a fugit prima dată cu căruța și cu cei doi copii mici iar într-o noapte le-a fost furat calul și au fost nevoiți să se urce într-un tren de marfă cu care a călătorit spre casa bunicilor din comuna. Precizează că nu mai știe câtă vreme a durat călătoria și ruta, deoarece în unele stații au stat zile întregi. A suferit mult de foame și fără haine. Arată că nu este de acord cu judecata Comisiei din C, cum a apreciat aceasta când cineva începe totul de la zero și când s-a realizat și închide ușa și în lume.
Solicită să fie analizată situația sa și să fie admisă acțiunea.
În probațiune a depus înscrisuri (2-7 dosar), copie de pe hotărârea atacată, acte de stare civilă, copie cupon pensie, Declarațiile autentificate a doi martori.
Față de acțiunea reclamantei, pârâta Casa Județeană de Pensii Caf ormulat Întâmpinare ( 11-13 dosar), prin care a invocat netemeinicia acțiunii reclamantei, faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c, și că în drept și în fapt hotărârea emisă de aceasta este legală, solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
Pârâta a depus înscrisuri (14-32) respectiv, cererea nr. 9617/4.09.2008; certificat de naștere nr. -; carte de identitate seria - nr. -, declarațiile de martori autentificate sub nr. 712/2.09,2008 și 714/ 2.09.2008, date de și; Hotărârea nr.. 2185/ 10.09.2008, copii ale carnetelor de muncă ale părinților contestatoarei; adresa nr. 849/C/14.08.2008 eliberată de Arhiva Națională a județului
Reclamanta a mai depus în susținerea acțiunii înscrisurile de la fila 36-40, privind refugiul familiei, faptul că tatăl ei a fost înrolat în armată și că ea și mama sa cu un frate au plecat în anii 1940 din S unde au locuit până la refugiu, in Comuna, județ
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cad epus o Precizare de acțiune la dosar ( 46) în sensul menținerii hotărârii atacate și a respingerea acțiunii reclamantei.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu doi martori solicitați de reclamantă, și cu traducător autorizat ( 49).
Declarațiile celor doi martori audiați au fost consemnate la fila 50 și fila 51 dosar cu interpret.
Reclamanta prin apărător a depus copia cheltuielilor de avocat, pe care le-a solicitat și să fie obligată pârâta la plata sumei de 2000 lei (52-53).
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului Hotărârea atacată nr.2185/10.09.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin prisma motivelor formulate de reclamantă în acțiunea sa și față de prevederile Legii nr.189/2000 și având în vedere Decizia Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7.05.2008 reține în fapt și în drept următoarele:
La data de 4.09.2008 reclamanta a formulat cerere la pârâtă pentru a i se recunoaște calitatea de refugiat pentru perioada 1940-1945.
La această cerere cu nr.9617/2008 a anexat actele necesare acte ce se află și la dosarul de față și pe care le-a depus și pârâta ca anexă la Întâmpinare.
Ca urmare a cererii reclamantei, pârâta a emis Hotărârea nr. 2185/10.09.2008, prin care a respins cererea formulată de reclamantă apreciind că refugiul, schimbarea domiciliul reclamantei nu se datorează pe motive de persecuție etnică, astfel cum impune Legea nr. 189/2000.
Din analiza înscrisurilor de la dosar, raportat la declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă fără dubii familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze din Comuna, unde părinții reclamantei erau învățători (înainte de anii 1942) plecând de la S, unde de asemenea au predat la școală.
Însă, familia sa fiind de etnie maghiară în S, conform celor declarate de cei doi martori au fost amenințați de autoritățile vremii, de garda de fier să plece din S în toamna anului, respectiv 1 septembrie 1944 și să se refugieze la, județ C, unde erau bunicii paterni ai reclamantei și au rămas aici și după 6.03.1945 părinții reclamantei au lucrat ca învățători în localitatea, județ
Deci, refugiul a avut loc în perioada 1.09.1944 din S în, județ C, până în 6.03.1945, și pentru persecuții etnice.
Instanța costată, față de întreg probatoriu de la dosar că cererea reclamantei este întemeiată în parte, adică pentru perioada sus menționată, astfel încât se impune recunoașterea de către pârâtă a calități sale de refugiat conform art.1 lit. c din Legea nr.189/2000 pentru perioada 1.09.1944-6.03.1945 și acordarea drepturilor bănești începând cu 1 octombrie 2008.
Întrucât reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată onorariul avocat, instanța va acorda cheltuielile parțiale în cuantum de 250 lei, apreciindu-le ca justificate față de obiectul cauzei, și complexitatea ei, respingând restul cheltuielilor ca nejustificate.
Cât privește susținerile și apărarea pârâtei, acestea vor fi înlăturate față de cele expuse mai sus și în consecință se va anula hotărârea pârâtei, fiind obligată, să emită o nouă hotărâre reclamantei.
În concluzie, față de considerentele de drept și de fapt expuse, se va admite în pate acțiunea reclamantei conform celor dispuse în dispozitivul prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamanta cu domiciliu în G,- județ C, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C cu sediul în G,-, județ C, și în consecință:
Anulează Hotărârea nr. 2185/ 10.09.2008 emisă de pârâtă și,
Obligă pârâta să-i emită reclamantei o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, republicată și modificată pentru perioada 1 septembrie 1944-6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 1.10.2008.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțiale și respinge restul cheltuielilor.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 5 ianuarie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. - 13.01.2009
Dact. T- 14.01.2009/2 ex.
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche