Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 108/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 108/
Ședința publică de la 14 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect "refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 august 2009 când părțile au lipsit. Încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 14 august 2009.
CURTEA,
Asupra cererii de față:
Prin Decizia civilă nr. 1219 din 4 martie 2009 ÎCCJ - secția de contencios administrativ și fiscal s-a decis casarea și trimiterea spre rejudecare a sentinței civile nr.148/F din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția contencios administrativ și fiscal. Instanța supremă a casat sentința pronunțată în primul ciclu procesual în fond în cauză pentru că nu au fost administrate toate probele prin care se putea lămuri starea de fapt.
În rejudecarea fondului cauzei, Curtea de apel constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul -, contestatorul,. în orașul,-, -.9, jud. C, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C, a solicitat anularea hotărârii nr. 2151/22.08.2008 emisă de intimată și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea contestației se arată că intimata a reținut greșit starea de fapt, în sensul că în realitate familia contestatoarei a fost persecutată etnic în perioada 1940-1945, prin măsurile luate de Garda de, care i-a strămutat familia de la Z -, unde lucrau pentru a confecționa cărămidă, la, jud.C, unde aveau domiciliile.
În probațiune contestatorul a depus la dosar hotărârea atacată nr. 2151/22.08.2008, emisă de intimată, copia mai multor acte de stare civilă, copiile unor declarații notariale date de martorii și.
Intimata Casa Județeană de Pensii Cad epus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea acțiunii, deoarece contestatoarea nu a dovedit condițiile de încadrare în dispozițiile Legii nr. 189/2000. Argumentându-și susținerile din întâmpinare, pârâta a arătat următoarele:
În data de 24.06.2008 contestator a depus cererea nr. 6860/24.06.2008, prin care a solicitat Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr.189/2000 stabilirea calității de beneficiar al art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, pe motiv că în toamna anului 1940, în luna octombrie, întreaga familie a părăsit domiciliul din loc. jud.B și s-au refugiat în loc. jud. În realitate, așa cum rezultă din adresa nr.34864/22.07.2008 prin care Consiliul Local al or.Z a comunicat Casei Județene de Pensii C că reclamantul-contestator împreună cu familia nu figurează în evidențele acestei instituții în anul 1940 iar Primăria prin adresa nr.1507/14.07.2008 comunică că reclamantul are domiciliul în orașul din data de 30.12.1985, aspect probat și cu înscrierile din buletinul de identitate al acestuia. De asemenea, prin adeverința nr.219/19.05.2008 eliberată de Arhivele Naționale ale României reiese că mama reclamantului-contestator nu figurează pe tabelele cu refugiați din perioada 1942-1945 din loc. Prin urmare, pârâta concluzionează că nu poate fi vorba despre o persecuție etnică prin strămutare în cazul reclamantului și a familiei sale, sens în care a fost emisă Hotărârea nr.2151/22.08.2008, de respingere a cererii întrucât contestatorul nu se încadrează în prevederile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 cu modificări. Pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază acele persoane cu cetățenie română, care, în perioada menționată mai sus, au avut de suferit persecuții etnice, în sensul că au fost refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate. Totodată, potrivit art. 6 ind. 1 din același act normativ, dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din lege se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Contestatorul a atașat la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, în principal copia actelor de stare civilă ale sale, dovedind că s-a născut pe raza județului C, com. M și a locuit pe raza județului C de la naștere și până în prezent, din anul 1985 schimbându-și domiciliul în orașul, jud.
Totodată, contestatorul a mai depus la dosar, (fila 4) în copie, două declarații notariale date de martorii și, în care se arată că familia sa a fost nevoită să plece în anul 1940 din loc., jud. B, unde lucrau la confecționarea de cărămidă, fiind alungați de Garda de și trimiși în loc. jud.
Instanța a audiat pe cei doi martori și, care au arătat că mai multe familii din loc. jud.C, cu tot cu copii, se stabiliseră în jurul anului 1940, temporar, în loc. lângă orașul Z, jud.B, pentru a confecționa cărămidă pe care o vindeau la diferiți cumpărători. În perioada anilor 1941-1942 mai multe asemenea familii au fost evacuate de militari și trimise la locurile de domiciliu, anume în orașul în cazul familiei reclamantului.
Declarațiile de martor date în fața notarului public, precum și în fața instanței dacă nu se coroborează cu alte probe, nu pot să fie relevante și nu pot să aibă puterea doveditoare a probelor mai sus analizate, cu atât mai mult cu cât nu au fost administrate nemijlocit de instanță, sub prestare de jurământ.
Împrejurarea că familia contestatorului, alături de alte familii de persoane care confecționau cărămidă în locații în care se instalau cu titlu temporar, pe durata activității manufacturiere, a fost trimisă în localitatea de domiciliu, de origine (sau pe care a declarat-o la acel moment ca fiind localitatea de origine ori de domiciliu), din rațiuni ale momentului respectiv, fără a fi însoțită de părăsirea forțată a domiciliului, a locuinței stabile aparținând familiei evacuate, nu poate fi considerată strămutare în sensul de persecuție etnică. Reclamantul-contestator nu a dovedit că ar fi avut caracter de continuitate șederea familiei sale pe raza orașului Z sau a localității (care în prezent este cartier al orașului Z), iar prezența familiei sale la nivelul anului 1940 pe raza loc. este determinată strict de exercitarea unei îndeletniciri a familiei contestatorului și a altor familii cu preocupări asemănătoare, îndeletnicire (confecționarea de cărămidă din lut) ce presupunea ocuparea temporară a unor terenuri virane ce se pretau pentru așa ceva (terenuri libere, neutilizate pentru alte destinații și cu sol pentru a se confecționa cărămida). De altfel, în dosar nu există nicio dovadă în sensul că activitatea de a confecționa cărămidă era desfășurată legal de către familia contestatorului și de către celelalte familii aflate în situație similară pe raza loc..
semnifică, în limbajul Legii nr.189/2000 (art.1 lit.c), mutarea forțată a unei/unor persoane din localitatea de domiciliu în altă localitate, în sensul de persecuție pe motive etnice, legea nefăcând referire și la situația inversă, în care o persoană este trimisă în localitatea în care locuiește cu titlu permanent, cum a fost cazul familiei reclamantei.
Se poate reține în aceste condiții că, în speță, contestatorul nu a dovedit încadrarea în dispozițiile art. 1 lit. c din OG nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu a probat faptul că familia sa a fost refugiată sau strămutată în altă localitate decât cea în care locuiau în mod stabil, datorită persecuțiilor etnice.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul care are ca obiect anularea Hotărârii nr. 2151/22.08.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul,.în orașul,-, -.9, jud. C, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C,-, jud.C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2151 din 22.08.2008 emisă de intimată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 august 2009.
Președinte, --- - | Grefier, - - |
Red:/17.08.2009
Dact: MD/17.08.2009 - 4 ex.
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu
