Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 132/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 132

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Morina Napa

GREFIER - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr.189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat G pentru reclamanta și consilier juridic pentru pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că pârâta a formulat întâmpinare, care a fost comunicată și reclamantei.

Avocat G pentru reclamantă depune la dosar într-un exemplar următoarele înscrisuri: (copie Hotărârea de Guvern nr.287/2008, adresa Ministerului Justiției - Direcția Elaborarea Actelor, Studiu și Documentare nr.91/07.07.2002 și punctul de vedere al Guvernului României - Primul-Ministru (înregistrat cu nr. 2100/05.09.2008), precizând că o să facă copii și o să le înmâneze și pârâtei.

Instanța pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună aceste înscrisuri în dublu exemplar la dosar, urmând a lăsa dosarul la a doua strigare.

Reluându-se cauza, avocat G pentru reclamantă înmânează reprezentantului pârâtei copiile înscrisurilor depuse la dosar.

Avocat G pentru reclamantă solicită audierea martorilor în fața instanței.

Consilier juridic pentru pârâtă precizează că nu au fost contestate declarațiile martorilor, iar audierea lor în fața instanței nu ar schimba situația față de lege.

Instanța cu privire la proba cu martori, având în vedere declarațiile depuse în copie la dosar, filele 26-27, apreciază că audierea martorilor în fața instanței nu este utilă cauzei.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat G pentru reclamantă solicită admiterea contestației și anularea hotărârii pârâtei precizând că la lit.c din nr.OG105/1999 se arată că beneficiază de prevederile acestei ordonanțe persoana - cetățean român - care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Precizează că reclamanta a suferit același tratament, fiind strămutați forțat și deci a suferit la fel cu persoane de altă etnie, care în prezent beneficiază de prevederile legii.

Solicită acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000. Fără cheltuieli.

Consilier juridic pentru pârâtă solicită respingerea contestației hotărârii pârâtei. Această hotărâre a fost dată cu respectarea dispozițiilor art.1 din Legea 189/2000, lege care conferă drepturi pentru persoane persecutate etnic. Precizează că reclamanta nu probează această persecuție. suferită nu a fost de natură etnică, ci din cauza războiului, ori această lege a fost dată pentru persoanele venite din, și. Arată că reclamanta nu se regăsește în nici una din situațiile prevăzute de această lege. Mai arată că în declarațiile lor martorii au arătat că au fost mutați datorită serviciului și nu din motive etnice. Din certificatele de la Arhivele Naționale nu rezultă că persoanele menționate au fost persecutate din motive etnice.

Solicită respingerea contestației și menținerea Deciziei 1230/02.07.2009 a pârâtei Casa Județeană de Pensii

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra acțiunii în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr. 443/32/29.07.2009 reclamanta a contestat Hotărârea nr.1230/2.07.2009 a Casei Județene de Pensii B, în contradictoriu cu această pârâtă.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art.7 alin.4 din nr.OG105/1999.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 lit. din nr.OG 105/1999 modificată prin Legea 586/2002, fiind persoană refugiată din orașul P, devenit front de luptă în cel de-al II-lea război mondial, în satul de lângă T

Pentru susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri, a fost propusă proba testimonială, probă respinsă ca nefiind utilă cauzei având în vedere declarațiile autentice date de doi martori și motivele pentru care a fost adoptată Hotărârea nr.1230/2009 de către pârâtă.

Legal citată, pârâta a fost reprezentată în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației ca nefondată, reclamanta nefiind în situația strămutării ca formă a persecuției etnice.

Pentru susținerea apărării a fost depusă documentația ce a stat la baza adoptării Hotărârii nr. 1230/2009.

Examinând actele dosarului instanța reține următoarele:

Ca urmare a extinderii teatrului de operațiuni al celui de-al doilea Mondial reclamanta împreună cu familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu P, în satul, județul s-a realizat cu trenul pus la dispoziția lucrătorilor din localitate, tatăl reclamantei fiind angajat la

La data de 15.06.2009, reclamanta a solicitat pârâtei stabilirea calității de beneficiar al Legii 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, cererea fiind respinsă prin Hotărârea nr.1230/2.07.2009, constatându-se că aceasta nu a dovedit că a suferit persecuție pe criterii etnice, neîndeplinind condițiile art. l lit. c din Legea 189/2000.

Față de această situație de fapt reținută din probatoriul cauzei, instanța apreciază că acțiunea formulată nu este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, este supusă condiției privind existența persecuțiilor din motive etnice în vreuna dintre formele enunțate în art.1 alin.1, 2 din nr.OG 105/1999.

În prezenta cauză, după cum însăși reclamanta recunoaște, refugierea, strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a familiei reclamantei nu s-a realizat datorită persecuțiilor din motive etnice, ci din cauza înaintării liniei frontului, ca o măsură de protecție a propriilor angajați din partea conducerii ui

În consecință, nefiind dovedită persecuția din motive etnice ca factor determinant al strămutării, hotărârea contestată a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 1 lit. din OG105/1999 cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea 189/2000 și acțiunea formulată va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta cu domiciliul în mun. B,-...16, jud. B, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în mun. B, str. - nr. 63, jud.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red./16.10.2009

Tehnored.

Ex.4

20.10.2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 132/2009. Curtea de Apel Bacau