Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 135/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA NR.135/ Dosar nr-

Ședința publică de la 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, cauză sosită prin declinare de competență de la Tribunalul Brașov.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamantului și a pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța în baza actelor de la dosar rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii de față constată că:

La data de 15 mai 2008, reclamantul din, județul Bac hemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pe pârâta Casa Județeană de Pensii B - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 323/2004, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită acțiunea formulată și să-i recunoască calitatea de beneficiar al dispozițiilor prevăzute de art. 1 litera c din Legea nr. 189/2000 astfel cum a fost modificată pentru perioada 1940-1945 întru-cât a fost persecutat pe motive etnice de către regimurile instaurate în România cu începere de la data de 06 septembrie; să oblige pârâta la plata indemnizației lunare prevăzute de lege cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în mod greșit pârâta i-a respins cererea sa înregistrată cu nr. 1482 din 26.01.2008 pentru recunoașterea calității de refugiat, lucru ce se constată prin hotărârea emisă de pârâtă cu nr. 5048 din 11.03.2008 a cărui anulare o solicită în cauză.

Reclamantul a arătat că familia sa a fost strămutată din, raionul S în altă localitate decât cea de domiciliu și că părinții săi au trebuit să plece din B unde lucrau și locuiau având domiciliul stabil fiind persecutați pe motive etnice s-au mutat în comuna, județul S unde a fost foarte greu să-și găsească un loc de muncă față de B pentru a asigura un trai familiei reclamantului.

Reclamantul a arătat că s-a născut în refugiu și poate să justifice calitatea de refugiat, persecutat pe motive etnice cu înscrisuri și cu martori, înscrisuri pe care le-a depus și la pârâta Casa de Pensii

În concluzie, pârâtul a considerat că se încadrează în categoria persoanelor prevăzute la art.1 litera c din Legea nr. 189/2000 modificată și a solicitat admiterea contestației și admiterea contestației emisă de pârâtă.

În drept a invocat prevederile art. 1 litera c, art. 2 punctul 1 și art.5 din Legea nr. 189/2000 modificată și Legea nr. 554/2004.

În probațiune a depus înscrisuri filele 3 -15 primul dosar atașat dosar, respectiv copii de pe actele de stare civilă, copie de pe hotărârea atacată emisă de pârâtă, adresă de la arhivele naționale, declarație autentică de martori.

Față de acțiunea reclamantului pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare filele 20 - 22 dosar inițial al Tribunalului Brașov solicitând instanței de judecată respingerea acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și nelegală față de actele dosarului, susținând că reclamantul nu a făcut dovada conform Legii a calității sale de refugiat și că nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Lege, și că hotărârea nr. 5048 din 11.03.2008 emisă de aceasta este întemeiată și legală.

Pârâta a solicitat pe excepție declinarea cauzei la Curtea de APEL BRAȘOV, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

În cauză reclamantul a depus înscrisuri (fila 3-15 dosar).

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea atacată nr. 5048 din 11.03.2008 emisă de pârâta Casa de Pensii C, raportat la motivele invocate de reclamant prin acțiunea formulată în cauză, față de prevederile dispozițiilor aplicabile, reține că acțiunea reclamantului este temeinică și legală pentru următoarele considerente.

Potrivit înscrisurilor de la dosar și raportat la înscrisul de la fila 5 dosar rezultă că reclamantul este fiul lui și a lui, că familia acestuia a locuit în localitatea fostul raion S, iar din 25 octombrie 1940 au fost nevoiți să plece din localitatea de domiciliu în localitatea, raionul

Datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă familia reclamantului din partea regimului hortyst instaurat în acea perioadă.

Instanța apreciază că față de actele dosarului respectiv față de înscrisurile depuse și declarațiile martorilor audiați în cauză, reclamantul a făcut dovada că familia sa a fost persecutată pe motive etnice, ei fiind de etnie maghiară și datorită regimurilor instaurate în România în perioada 1940-1945 au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu unde aveau serviciu și locuință și un trai asigurat și să se mute în comuna, raoionul R unde să o ia de la capăt.

Întru-cât reclamantul s-a născut la data de 28 februarie 1943 în comuna potrivit înscrisului de la dosar - certificat de naștere (fila 5), instanța urmează a constata că acesta are calitatea de beneficiar prevăzută de art. 1 litera c din Legea nr. 189/2000 modificată, începând cu data nașterii sale și până la 06.03.1945 iar potrivit art. 2 punctul 1 și art. 5 din lege urmează ai fi acordate drepturile legale pentru calitatea sa de refugiat pe motive etnice.

Conform înscrisului de la fila 7 dosar inițial al Tribunalului Brașov rezultă că familia reclamantului și din data de 24.10.1940 și până în luna iulie 1945 a fost expulzată din satul com., județul S. M, de către autoritățile din perioada respectivă.

Ca atare, rezultă fără dubii din înscrisul de mai sus și din declarațiile autentice ale martorilor (filele 8-9 dosar inițial) G și, că reclamantul și familia acestuia au suferit persecuții din partea regimurilor instaurate în România în perioada 1940 - 1945.

Datorită expulzării părinților din localitatea de domiciliu în altă localitate, iar reclamantul fiind născut în timpul refugiului rezultă fără dubii că acesta a suferit consecințele refugiului familiei.

Nu poate fi reținută apărarea pârâtei formulată prin întâmpinare în sensul că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 litera c și că acesta s-a născut înafara termenului de 300 de zile de la data nașterii și data refugiului părinților.

În acest sens instanța reține că potrivit prevederilor Codului Familiei domiciliul minorului este acela unde este domiciliul reclamantului iar în cauză întru-cât părinții reclamantului au fost refugiați din cauza persecuției pe motive etnice și reclamantul s-a născut în perioada de refugiu, evident că și acesta are calitatea de refugiat.

În esență se reține că reclamatul a făcut dovada impusă de lege, că acțiunea sa este întemeiată și legală motiv pentru care urmează să fie admisă în sensul că se va dispune anularea hotărârii nr. 5048 din 11.03.2008 emisă de pârâtă constatând că aceasta este nelegală și netemeinică și că de fapt reclamantul are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între 28 februarie 1943 - 06 martie 1945.

Potrivit art. 2 punctul 1 și art. 5 din Legea 189/2000 reclamantul urmează de a beneficia de drepturile prevăzute de lege începută cu data formulării cererii la pârâtă respectiv cu 01.02.2008.

În sensul admiterii acțiunii reclamantului instanța a avut în vedere atât actele dosarului, prevederile legale aplicabile cât și considerentele deciziei nr. XLI ( 41) din 07 mai 2007, Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluția dată asupra recursului în interesul Legii, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1 litera c din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus instanța urmează a anula hotărârea pârâtei cu numărul de mai sus și în consecință o va obliga pe aceasta să emită o nouă hotărâre pe numele reclamantului conform celor dispuse prin prezenta Sentință.

Cât privește apărarea formulată de pârâtă în cauză instanța urmează aoî nlătura reținând că este neîntemeiată și nelegală față de cele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în, str.-,.22,.7, jud. B, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii cu sediul în B,-, și în consecință:

Anulează hotărârea nr. 5048 din 11.03.2008 a pârâtei, și

Obligă pârâta să-i emită reclamantului o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 28 februarie 1943 - 06 martie 1945 cu acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 1.02.2008.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 6 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- - Grefier,

- -

Red.MI 20.10.2008/dact.VP 24.10.2008/4 ex.

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 135/2008. Curtea de Apel Brasov