Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.136/ Dosar nr-
Ședința publică de la 7 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate în temeiul legii contenciosului administrativ de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2008, când partea prezentă a pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 7 octombrie 2008.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BRAȘOV sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C - Comisia de aplicare a Legii nr.189/2000 solicitând instanței anularea hotărârii nr.2137/20.06.2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000 al reclamantului.
În motivare reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii C - Comisia de Aplicare a Legii nr.189/2000 constatarea calității sale de beneficiar al Legii nr.189/2000, depunând în acest sens înscrisuri în susținerea cererii.
Prin hotărârea contestată Comisia de Aplicare a Legii nr.189/2000 a respins cererea sa
Reclamantul a mai arătat că a făcut dovada faptului că părinții săi au fost nevoiți să părăsească domiciliul stabilit în B din motive etnice.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cad epus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea Hotărârii nr. 2137/20.06.2008.
S-a arătat că reclamantul nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art.1 lit. c din Legea nr.189/2000 refugiere, expulzare sau strămutare în altă localitate.
Pârâta a susținut că din declarațiile martorilor și rezultă că părinții contestatorului au suferit persecuții pe criterii etnice refugiindu-se din B în comuna, județul C în primăvara anului 1940. Părinții reclamantului sunt născuți în Comuna astfel că, potrivit susținerilor pârâtei acesta nu putea să se refugieze din mun. B în localitatea natală.
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: Hotărârea nr.2137/20.06.2008 (3), declarațiile martorilor și (4) certificatul de căsătorie al reclamantului ( 15).
In cauză au fost audiați martorii și.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:
Părinții reclamantului au locuit în B, unde au lucrat în calitate de servitori. În anul 1943 aceștia au fost nevoiți să părăsească Bul și să se refugieze în comuna, având în vedere condițiile istorice și sociale de la acea dată, respectiv represiunile la care au fost supuși fiind de etnie maghiară. Din declarațiile martorilor a rezultat că mai mulți consăteni de etnie maghiară au fost nevoiți în acea perioadă să se refugieze datorită amenințărilor la care erau expuși deoarece aveau etnie maghiară.
Reclamantul s-a născut la data de 12 aprilie 1943, pe când părinții săi se aflau în refugiu.
Dată fiind perioada mare de timp scursă de la data evenimentelor din perioada 1940 - 1945, precum și vârsta înaintată a martorilor, instanța va ține seama și de factorii care au afectat procesul de memorare și relatare, împrejurare în raport cu care va face și aplicarea principiului in dubio pro reo.
Instanța constată că în speță reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, deoarece a fost nevoit împreună cu familia sa, să părăsească localitatea de domiciliu și să se stabilească în altă localitate.
Potrivit art.2 din HG nr.127/2002 " prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
Instanța reține în raport cu starea de fapt și cu dispozițiile legale menționate anterior că în perioada 12 aprilie 1943 - 6 martie 1945 reclamantul împreună cu familia sa s-au refugiat din motive etnice din localitatea de domiciliu, B, în Comuna, jud.
Pentru aceste considerente instanța constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, astfel că urmează să o admită, să dispună anularea hotărârii nr.2137/20.06.2008 și să oblige pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 pentru perioada 12 aprilie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de această lege, începând cu data de 1iulie 2008 având în vedere dispozițiile art.5 din Legea nr.189/2000 și faptul că cererea reclamantei a fost depusă la pârâta la data de 10.06. 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul cu domiciliul în comuna,-, jud. C, și la avocat dr. - cu sediul profesional în Tg.S,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în Sf.G, str.-. - nr.14, jud.
Dispune anularea Hotărârii nr.2137/20 iunie 2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 pentru perioada 12 aprilie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de această lege, începând cu data de 1iulie 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red. CC 28.10.2008/dact.VP 30.10.2008/4 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă