Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15/CA

Ședința publică din 09 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -, domiciliată în sat, comuna, județul C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra contestației formulată de reclamantă care este motivată, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, asupra întâmpinării depusă la dosar de pârâtă.

Curtea comunică reclamantei un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă.

Reclamanta arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamanta având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, constatarea calității de beneficiar al Legii 189/2000 cu consecința acordării drepturilor cuvenite. De asemenea solicită respingerea apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare și pe fondul cauzei.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin contestația înregistrată sub nr. 2792/36/03.12.2007 la Curtea de Apel Constanța reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 28496/02.04.2007 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice, așa cum prevăd dispozițiile art.1 lit."c" din Legea nr.189/2000 de aprobare a OG nr.105/1999.

În motivarea contestației reclamanta a arătat că s-a născut la data de 03.04.1943 în comuna, sat, județul C în perioada în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice, urmare aplicării dispozițiilor din Tratatul d l Craiova din 1940, situație care face ca și copiii să dobândească același statut juridic cu al părinților, singura condiție fiind ca nașterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

In dovedirea contestației au fost depuse acte de stare civilă si înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației fiind formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Pe fond pârâta a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege.

Mai mult, s-a arătat că reclamanta nu avea cum să fie persecutată cât timp nici nu era concepută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație urmare aplicării Tratatului d l Craiova din 1940, legiuitorul excluzând de la beneficiul drepturilor acordate pe descendenți.

Prin introducerea moștenitorilor, s-ar lărgi nejustificat sfera subiecților beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

2.Curtea

Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea constată:

Excepția tardivității formulării cererii este nefondată și urmează a fi respinsă întrucât din înscrisul depus la dosar de pârâtă - borderoul de corespondență nu rezultă faptul că reclamanta a primit hotărârea și nici data la care a primit-

Pe fondul cauzei, se reține că, reclamanta a solicitat cu cererea înregistrată sub nr. 60362/11.02.2006 la Casa Județeană de Pensii C recunoașterea calității sale de persoană strămutată conform art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.

Prin Hotărârea nr. 28496/02.04.2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, constituită la nivelul Casei Județene de Pensii, a respins cererea reclamantei cu motivarea că aceasta s-a născut la data de 03.04.1943, deci după perioada strămutării populației din.

Potrivit dispozițiilor art.1 lit. "c" din nr.OG105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

- "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;".

Art.2 din HG nr.127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr.105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral."

Reclamanta s-a născut la 03.04.1943 în comuna, sat, județul C, unde părinții săi au fost strămutați urmare a schimbului de populație, conform Tratatului d l Craiova din 1940.

Cum reclamanta s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale, respectiv 06.09.1940- 06.03.1945, a suferit condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare, din cauza abandonării în, independent de voința lor, a întregii agoniseli de o viață, fiind nevoiți să aibă domicilii provizorii până la definitivare în diferite localități, se încadrează în prevederile art.1 lit. c din Legea nr.189/2000, neavând nici o relevanță împrejurarea că nașterea sa nu s-a produs în termen de 300 zile de la data strămutării părinților, așa cum susține pârâta.

Mai mult, cererea reclamantei este formulată în calitate de titular, respectiv de persoană strămutată, nicidecum în calitate de moștenitor, pentru a se putea susține că ar excede cadrului legal.

Ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei sunt următoarele aspecte:

- calitatea de persoane strămutate din motive etnice a părinților reclamantei;

- nașterea să se fi produs în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945 când atât părinții, dar și copiii au suferit ca urmare a strămutării.

A raționa altfel ar însemna ca la condiții de viață identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiul egalității de tratament și al nediscriminărilor sociale.

Pe cale de consecință, față de probele administrate în cauză, în temeiul art.7 din OG nr.105/1999, Curtea va admite contestația formulată, urmând anula Hotărârea nr. 28496/02.04.2007 emisă de către pârâtă și constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 - art.1 lit. "c" - în calitate de persoană strămutată în altă localitate pentru perioada 03.04.1943 - 06.03.1945.

Întrucât dispozițiile art.5 din HG nr.127/2002 prevăd ca în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii acestora, drepturile reclamantei vor fi stabilite începând cu 01.03.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității contestației invocată de pârâtă.

Admite contestația formulată de reclamanta -, domiciliată în sat, comuna, județ C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-.

Anulează Hotărârea nr. 28496/02.04.2007 emisă de pârâtă.

Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit."c" din OG nr. 105/1999 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, în calitate de persoană strămutată în altă localitate din motive etnice pentru perioada 03.04.1943-06.03.1945.

Indemnizația va fi stabilită începând cu data de 01.03.2006.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 09 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.hot.jud. - -

Tehnored.gref.

4 ex./16 Ianuarie 2008

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Constanta