Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civil nr.18/CA

Ședința public de la 12 ianuarie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

Grefier - -

Pe rol, judecareacontestațieiformulat de reclamantul cu domiciliul în,-, județ C, în contradictoriu cu pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns reclamantul, personal, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinit.

Contestația este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a fcut referatul oral asupra cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care;

Reclamantul arat c nu are alte cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lmurit, în conformitate cu art.150 Cod procedur civil declar terminat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul reclamantul solicit admiterea acțiunii astfel cum a fost formulat.

Instanța rmâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de faț.

Prin cererea înregistrat sub nr- la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamantul a investit instanța, în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii C,solicitând anularea Hotrârii nr. 28528/2.04.2007 emis de pârât, stabilirea calitții de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevzute de lege.

Susține reclamantul c este nscut în perioada refugiului prinților si care, au fost strmutați din satul,comuna situat în Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova.

În susținerea cererii, sub aspect probator, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmtoarele înscrisuri: hotrârea nr. 31189/06.10.2008 emis de pârât, actul de identitate, certificat de naștere,certificatele de naștere ale prinților,certificatul de deces al tatlui, situația de avere și declarațiunea privind situația de avere dat în anul 1940 tatlui reclamantului.

Bulgaria și nu beneficiaz de drepturile prevzute de Legea nr. 189/2000.

Analizând probele administrate în cauz, Curtea reține c reclamantul este nscut la data de 18.10.1941, în localitatea, județul C, din prinți G și.

Astfel cum rezult din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prinții reclamantului au fost strmutați din Bulgaria, satul,comuna în anul 1940, în baza Tratatului d l Craiova, fiind stabiliți în comuna, județul

Potrivit art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000, beneficiaz de prevederile OG nr. 105/1999 aprobat prin Legea nr. 189/2000, "persoana, cetțean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pân la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strmutat în alt localitate decât cea de domiciliu".

Articolul 2 din Norma pentru aplicarea nr.OG 105/1999 aprobat prin nr.HG 127/2002 definește persoana strmutat în alt localitate, fiind incluse în aceast categorie și persoanele care au fcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv Tratatul d l Craiova din 1940.

Din interpretarea dispozițiilor menționate rezult c beneficiaz de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetțeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii nscuți în perioada prevzut de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite nu numai de persoanele strmutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane, nscuți în perioada de refugiu când îngrdirea libertții prinților s-a rsfrânt în mod implicit și asupra libertții copiilor lor.

Ori, tocmai aceast îngrdire a libertții este recompensat prin drepturile prevzute de Legea nr. 189/2000 astfel c nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strmutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și prinții lor la care își aveau în mod legal domiciliul.

Pentru considerentele expuse, având în vedere c reclamantul a fcut dovada, prin probele administrate, c prinții si au fost strmutați din Bulgaria în România în anul 1940, el fiind nscut în perioada de refugiu, Curtea apreciaz c reclamantul beneficiaz de drepturile prevzute de Legea nr. 189/2000, motiv pentru care urmeaz a admite acțiunea, a anula hotrârea emis de pârât și a recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 modificat și completat.

Conform art. 5 din Norma pentru aplicarea prevederilor nr.OG 105/1999 aprobat prin nr.HG 127/2002, drepturile se vor acorda reclamantei începând cu data de 1.07.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE

Admite acțiunea formulat de reclamantul cu domiciliul în,-, județ C, în contradictoriu cu pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

Anuleaz hotrârea nr.31189/06.10.2008, emis de pârât și recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Dispune emiterea de ctre pârât a unei hotrâri în sensul acordrii drepturilor prevzute de lege.

Definitiv.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat, în ședinț public, astzi 12 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

15 ianuarie 2009

red.jud.20.01.2009

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Constanta