Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 193/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.193/CA

Ședința publică de la 10 martie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

Grefier - -

S-a luat în examinarecontestațiaformulată de reclamantul domiciliat în C, str.-.- nr.10, -.B,.38, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsind pârâta Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul deședință, după care;

Întrebat fiind, reclamantul arată că hotărârea 18742/2004 a primit-o în luna august/octombrie 2004. Arată că este tatăl.

Instanța față de precizările reclamantului referitoare la primirea hotărârii din 2004, pune în discuție excepția de tardivitatea formulării contestației împotriva hotărârii din 2004.

Reclamantul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Instanța lasă dosarul în pronunțare pe excepția tardivității contestației împotriva Hotărârii 18742/2004 și pe fondul contestației formulate împotriva Hotărârii 29604/2005.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA de către reclamantul la data de 25.02.2008, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea Hotărârii nr.29604/08.02.2008 și a Hotărârii nr.18742/15.04.2004, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În fapt:

A arătat reclamantul că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născut după strămutarea din anul 1940.

A susținut reclamantul că este fiul lui și, persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului d l Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamantul a susținut că, deși născută după anul 1940, respectiv la 21.09.1942 în localitatea, județul C, România, întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

În drept: Legea nr. 189/2000.

În susținerea contestației s-au depus la dosar înscrisuri: hotărârile contestate, acte de stare civilă ale reclamantului și autorilor săi.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În dovedirea cererii, reclamantul s-a prevalat de proba cu înscrisuri depuse în copie: certificatele de deces a lui și, certificat de naștere, de căsătorie și act de identitate al reclamantului, extras de la Arhivele Naționale de pe " de evacuați din definitivați în centru ", anul 1947.

La termenul de judecată acordat instanța, din oficiu, a invocat excepția de tardivitate a formulării contestației împotriva hotărârii nr.18742/15.04.2004.

Analizând contestația împotriva Hotărârii nr.18742/15.04.2004 a părătei în raport de excepția de tardivitate,invocată din oficiu, Curtea va reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Excepția procesuală este definită ca fiind mijlocul procedural prin care,în condițiile legii,partea interesată,procurorul sau instanța din oficiu,invocă,în cadrul procesului civil și fără a pune în discuție fondul dreptului,neregularități procedurale privitoare la compunerea,constituirea instanței,competența acesteia ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune ori,dimpotrivă,aplicarea normelor legale referitoare la acestea urmărind,fie declinarea competenței, amănarea judecății,refacerea unor înscrisuri, anularea,perimarea sau ca în speța dedusă judecății respingerea contestației cu care a fost sesizată instanța de judecată.

Procedura de soluționare a acestui mijloc de apărare este reglementată de disp.art.137 Cod procedură civilă care instituie regula potrivit căreia,înainte de a intra in cercetarea fondului,instanța trebuie să se pronunțe mai întăi,asupra excepțiilor de procedură sau de fond,care fac de prisos,în totul sau în parte,cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art.7 alin.4 din legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare,împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

In cauza dedusă judecății rezultă faptul că hotărărea contestată a fost comunicată contestatorului în vara anului 2004, după cum a recunoscut acesta, cum contestația a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 25.02.2008 sub nr.281 este evident peste termenul prevăzut imperativ de Legiuitor,astfel că se va proceda la admiterea excepției tardivității cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulată raportat la hotărărea nr.18.742/15.04.2004 a intimatei părăte Casa Județeană de Pensii

Analizând contestația formulată în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 189/2000, Curtea va reține însă că,contestația este întemeiată în ceea ce privește hotărârea nr.29604/2008 emisă de părăta Casa Județeană de Pensii C, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Din materialul probator administrat în cauză,respectiv înscrisuri, rezultă că reclamantul este născută la data de 21.09.1942 în localitatea, județul C, România și este fiul lui și.

Părinții reclamantului au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la C, fiind strămutați din Bulgaria.

Din interpretarea teleologică a textelor legale aplicabile în materia dedusă judecății, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite de persoanele persecutate în mod direct cât și indirect de regimul aflat la putere în perioada 6.09.1940-6.03.1945, din motive etnice.

Prin urmare, este neîndoielnic că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, ce au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Persoanele asupra cărora persecuțiile s-au răsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor s-au refugiat și au fost strămutați, copii care au suferit toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici.

În cauză, este de necontestat că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, instanța va anula hotărârea emisă de pârâtă prin care s-a produs reclamantului o vătămare în drepturile recunoscute de lege, și va recunoaște calitatea de beneficiar a dispozițiilor acestei legi, cu toate consecințele ce derivă de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării contestației împotriva Hotărârii nr.18742/15.04.2004 emis de Casa Județeană de Pensii

Respinge ca tardiv formulată contestația împotriva Hotărârii nr.18742/2004.

Admite contestația formulată de reclamantul domiciliat în C, str.-.- nr.10, -.B,.38, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, împotriva Hotărârii nr.29604/2008 emisă de Casa Județeană de Pensii

Anulează Hotărârea nr.29604/08.02.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii

Constată în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii 189/2000.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

20 martie 2008

red.hot.jud.

tehnored.Gref.

4ex/09.04.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 193/2008. Curtea de Apel Constanta