Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 202/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 202/2007
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect anularea hotărârii nr. 5065 din 05.09.2007 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, s-au depus la dosar din partea reclamantului, înscrisuri prin care învederează instanței că, nu poate fi prezent din motive de sănătate și din partea martorului, care de asemenea artă că nu se poate prezenta din motive de sănătate, care a arătat că, își menține în continuare declarați dată la notar.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere cele arătate, prin înscrisurile depuse la dosar, revine asupra probei testimoniale, încuviințate la termenul anterior și în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
deliberând, reține că:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 12 octombrie 2007, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, să se dispună anularea hotărârii nr. 5065 din 9 septembrie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și, ca atare, se impune anularea acesteia întrucât împreună cu familia sa au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu, în perioada 15.10.1941 - 6.03.1945, suferind prejudiciile ce decurg dintr-o refugiere forțată, motivul părăsirii domiciliului fiind persecuțiile etnice ca urmare a ocupării de Nord.
Totodată, reclamantul a mai precizat că deși a depus la dosar copia hotărârii nr. 2626/06.12.2005 prin care pârâta recunoaște fratelui său calitatea de refugiat, cererea sa a fost respinsă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii S ( 17), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu a fost refugiat în sensul disp. art. 1 lit. c din nr.OG 105/1999, el nepărăsind localitatea de domiciliu, iar susținerea reclamantului că în cursul lunii februarie 1942 s-a întors în satul Pria pentru a se căsătorii, ca apoi în cursul lunii martie 1942 să se reîntoarcă în localitatea de refugiu nu au nici un suport material.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2007 sub nr. 169, reclamantul a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii S recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă, declarațiile martorilor și, autentificate la notarul public ( 20-21), precum și copia hotărârii nr. 2626/06.12.2005 prin care pârâta recunoaște fratelui său, calitatea de refugiat ( 6).
Prin hotărârea nr. 5065 din 05 septembrie 2007, pârâta respinge cererea reclamantului apreciind că nu se încadrează în situațiile reglementate de Legea nr. 189/2000.
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Totodată, declarațiile autentice ale martorilor și confirmă refugiul reclamantului împreună cu familia sa. Astfel, martorii arată faptul că reclamantul și familia acestuia au fost nevoite ca în cursul lunii octombrie 1940 - martie 1945 să se refugieze din localitatea de domiciliu, Pria, în localitatea A I, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile hortiste după cedarea de Nord.
Curtea constată că, declarațiile martorilor sunt pertinente, arătând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.
Mai mult, prin hotărârea nr. 2626/06.12.2005 pârâta recunoaște fratelui său, calitatea de refugiat ( 6).
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamantul are calitatea de refugiat, iar atâta timp cât fratele său beneficiază de prevederile actului normativ menționat, aplicarea unui tratament discriminatoriu între frați este inechitabil având în vedere prejudiciile suferite.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 5065 din 05 septembrie 2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada octombrie 1941 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2007.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din HG nr. 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".
De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 ).
În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.
Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.
Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).
În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul domiciliat în localitatea Pria, nr. 32, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud. S și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5065/ 5 septembrie 2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada octombrie 1941 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iunie 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.
Dact./4 ex./20.02.2008.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț
