Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 206/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 206/CA
Ședința publică de la 17 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
Grefier: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în anulare introdusă de reclamantul, prin reprezentant, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I, având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru pârâta Casa Județeană de Pensii I, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul reprezentantei pârâtei.
Consilier juridic, solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în scris prin întâmpinare, pe care le dezvoltă oral și menținerea Hotărârii nr. 2161/20.06.2008 ca fiind corectă și legală.
Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 579/45 din 14 iulie 2008, primită spre competentă soluționare de la Casa Județeană de Pensii I, reclamantul a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 2161 din 20 iunie 2008,emisă de Casa Județeană de Pensii I, pe motiv că dreptul conferit de legea nr. 189/2000 nu i-a fost recunoscut pe perioada iunie 1941 - aprilie 1945, conform adeverinței nr. A 71 din 5 mai 2008, emisă de Centrul pentru din România, ci doar pentru perioada 15 iunie 1941 - 1 septembrie 1944.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că, prin Decretul - Lege nr. 1627/1944, au fost abrogate toate legile cu caracter discriminatoriu, ce vizau cetățenii români de alte naționalități.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că s-a născut la data de 18 iunie 1936, în I, și că el și membrii familiei sale au fost persecutați din motive etnice de regimul de dictatură instaurat în România începând cu data de 6 septembrie 1940, fapt confirmat prin adeverința nr. A 71 din 5 mai 2008, emisă de Centrul pentru din România.
La data de 10 mai 2004, Casa Județeană de Pensii Iae mis decizia nr. -, prin care reclamantului i s-a acordat o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, iar la data de 11 august 2006, prin cererea înregistrată sub nr. 15279, acesta a solicitat acordarea indemnizației prevăzută de Legea nr. 189/2000.
Urmare acestei din urnă solicitări, precum și a cererii înregistrate sub nr. 34758/21 mai 2008 Casa Județeană de Pensii Iae mis hotărârea nr. 2161 din 20 iunie 2008, prin care, admițând cererea formulată a stabilit petentului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordându-i drepturile cuvenite începând cu data de 1 septembrie 2006, pentru perioada 15 iunie 1941 - 1 septembrie 1944.
Prin petiția datată 3 iulie 2008 a contestat hotărârea mai sus-menționată, pe motiv că drepturile nu i-au fost recunoscute pentru întreaga perioadă menționată în adeverința nr. A 71 din 5 mai 2008, respectiv din luna iunie 1941 și până în luna aprilie 1945.
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată din motive etnice și că drepturile decurgând din această calitate i-au fost acordate începând cu luna următoarele celei în care ele au fost solicitate (septembrie 2006) corespunzător perioadei în care legislația antievreiască a fost în vigoare.
Curtea consideră că în mod justificat comisia pentru aplicare a Legii nr. 189/2000 nu a acordat drepturile stabilite prin acest act normativ, după data de 1 septembrie 1944, întrucât regimul discriminatoriu a încetat pe data adoptării Decretului - Lege nr. 1627/1944 când toate legile antirasiale au fost abrogate.
Această măsură figura de altfel ca una din condițiile impuse de guvernele Națiunilor Unite prin acordul de armistițiu, ea găsindu-și consacrarea juridică prin art. 6 al Convenției de armistițiu între guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, ce a fost semnată la, la data de 12 septembrie 1944, cetățenii români de etnie evreiască recăpătându-și astfel deplinătatea drepturilor civile, după data de 1 septembrie 1944.
Mai mult decât atât, orașul I, unde reclamantul își avea domiciliul, a fost ocupat de trupele sovietice, în ultima decată a lunii august 1944, teritoriul respectiv nerevenind sub autoritatea statului român decât spre sfârșitul anului 1944, în condițiile în care, prin art. 17 din Convenția de armistițiu se acceptase ca organele administrației românești să aducă la îndeplinire instrucțiile și ordinele . Comandament (sovietic), care, în mod necontestat, nu a fost ostil populației evreiești.
Dacă reclamantul a continuat să "se ascundă într-o la periferia orașului unde a locuit, până în aprilie 1945", astfel cu rezultă din adeverința nr. A 71 din 5 mai 2008, eliberată de Centrul pentru din România, după data ocupării orașului I de trupele sovietice și după abrogarea prin Decretul - Lege nr. 1627 din 1 septembrie 1944 a legilor antirasiale, acest fapt nu mai poate fi imputat statului român, întrucât pe de o parte nu mai exista cadrul normativ care să susțină eventuale acte de discriminare etnică, iar pe de altă parte pentru că, o bună perioadă de timp, statul român nu a mai avut controlul teritoriului ocupat de trupele sovietice și, implicit, posibilitatea continuării politicilor antirasiale.
Ca atare, rămânerea în "ascunzătoarea de la periferia orașului I" și după data de 23 august 1944, când acesta a fost ocupat de trupele sovietice nu poate fi interpretat decât ca fiind un act voluntar al familiei reclamantului și nu ca rezultat al unui act de persecuție din partea autorităților române.
De altfel, din adeverința menționată nu rezultă că a făcut obiectul unor măsuri discriminatorii după data de 23 august 1944, pentru că astfel cum se arată la aliniatul 6 al înscrisului, începând cu această dată s-a ridicat măsura "domiciliului obligatoriu", în condițiile în care tatăl reclamantului "a prestat muncă forțată în detașamente, sub pază militară, în I și împrejurimi", tot " până la 23 august 1944".
Ca atare, Curtea constată că în afara mențiunii din adeverința nr. A 71 din 5 mai 2008 nu există nici o probă, directă sau indirectă, care să dovedească că regimul de persecuție etnică a continuat în cazul reclamantului și după data de 1 septembrie 1944, trebuind să se facă distincție între voința și conduita autorităților române, în noul cadru juridico-instituțional decurgând din acceptarea termenilor convenției de armistițiu, și conduita pe care au ales să o urmeze membrii familiei reclamantului, în contextul acelor realități politico-militare, dominate de insecuritate și vid de autoritate.
Ca atare, având în vedere că beneficiul Legii nr. 189/2000 se acordă decât în măsura în care cel ce reclamă face dovada că a făcut obiectul unor măsuri de persecuție motivate etnic și că adeverința nr. A 71 din 5 mai 2008 nu confirmă existența unor atare acte de persecuție după data de 23 august 1944, ci doar faptul că familia reclamantului a stat ascunsă la periferia orașului I până în luna aprilie 1945, fără a se evoca motivele unei atare conduite, dar mai ales fără a se arăta care a fost suportul probator al unor astfel de constatări, Curtea apreciază că hotărârea contestată este temeinică și legală, drept pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea reclamantului ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea introdusă de reclamantul, domiciliat în Israel, str. - - 153/12, 363, 60850, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, având sediul în I,--19, -hica, nr. 2A-2B, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.12.2008
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc
