Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 212/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr. --
SENTINȚA NR. 212/CA/2009-
Ședința publică din 2 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Sotoc judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ, primă instanță, formulată de reclamantul cu domiciliul în Comuna, sat nr.22 județul în contradictoriu cu pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSIIcu sediul în O- având ca obiectrefuz acordare drepturi conform Legii nr.309/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamantul lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare precum și faptul că pârâta a depus întâmpinare și actele dosarului reclamantului, după care:
Reclamantul depune la dosar copie xerox al livretului militar și susține acțiunea astfel cum a fost formulată arătând că, a lucrat în armată în construcții căi ferate s-a liberat în funcția de maistru căi ferate și cere acordarea grupei I de muncă gradația Mai arată că unitatea unde și-a desfășurat activitatea a fost unitate militară aparținând de Ministerul Forțelor Armate și nu a făcut parte din detașament de muncă însă nu a făcut deloc instrucție militară ci doar a muncit. Nu mai solicită alte probe.
Nefiind alte probe, instanța consideră cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, a se anula hotărârea pârâtei și a-i fi acordată grupa I de muncă.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Prin contestația înregistrată la această instanță la data de 18.09.2009, reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, a solicitat anularea Hotărârii nr. 8301/13.08.2009 emisă de intimată, și acordarea drepturilor cuvenite în baza Legii 309/2002,
În motivarea contestației se arată că a efectuat stagiul militar la construcții căi ferate așa cum rezultă și din adeverința nr. DP nr.563/03.06.2009 emisă de Ministerul Apărării Naționale - UM 02405 Pitești și a muncit la construcții căi ferate în regim de 12 ore pe zi inclusiv sâmbăta, activitate care, conform reglementărilor legale este recunoscută ca fiind condiții speciale de muncă în Grupa I.
Se mai arată că, nu a făcut instrucție militară ci doar a muncit, perioada în care și-a efectuat stagiul militar fiind între 1957 - 1959.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea contestației cu motivarea că din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta și-a efectuat stagiul militar în cadrul Unității Militare 03858 Bârlad în perioada 20.12.1957 - 18.05.1958 și la UM 01017 Focșani din 18.05.1958 - 13.12.1958.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Hotărârea nr. 8301/13.08.2009, intimata Casa Județeană de Pensii B a respins cererea formulată de către reclamantul stabilind că acesta nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, deoarece nu și-a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului.
Din copia livretului militar depus la dosar, rezultă că reclamantul și-a efectuat stagiul militar în cadrul Unității Militare 03858 Bârlad în perioada 20.12.1957 - 18.05.1958 și la UM 01617 Focșani din 18.05.1958 - 13.12.1958. Din același livret militar reiese că reclamantul a făcut parte din corpul gradaților, având gradul de caporal, jurământul militar fiind depus la data de 09.02.1958 la UM 03858 Bârlad.
Din adresa nr. DP 563/03.06.2009 și anexele la această adresă, a UM 02405 Pitești reiese că UM 03858 Bârlad și UM 01617 Focșani, au făcut parte din fostul Minister al Forțelor Armate și nu din Direcția Generală a Serviciului, aspect recunoscut și de către reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, "beneficiază de prevederile legii persoana cetățean român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul în perioada 1950 - 1961".
Astfel, intenția legiuitorului a fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii celor care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, iar nu în cadrul unităților militare, chiar dacă persoanele ce au efectuat stagiul militar în acea perioadă au prestat muncă în cadrul unităților militare, motiv pentru care instanța nu poate lărgi sfera de aplicare a legii, dincolo de rațiunile avute în vedere la elaborarea și adoptarea actului normativ în cauză.
În sensul acestei interpretări este și Decizia nr. 213/2004 a Curții Constituționale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizația și drepturile acordate prin Legea 309/2002 reprezintă "o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite", respectiv "în detașamentele de muncă din cadrul în perioada 1950 - 1961", prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii.
Față de cele de mai sus, întrucât UM 03858 Bârlad și UM 01617 Focșani, în cadrul cărora și-a satisfăcut stagiul militar reclamantul, nu au făcut parte din detașamentele de muncă din subordinea, ci a aparținut, instanța urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de reclamantul.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul cu domiciliul în Comuna, sat nr.22 județul în contradictoriu cu pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSIIcu sediul în O- având ca obiect anularea Hotărârii nr. 8301/13.08.2009 emisă de pârâtă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.sent.
Tehnored.
4 ex.în 11. 11.2009.
2 com.
.-, com., sat nr.22
pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B O-
Președinte:Daniela SotocJudecători:Daniela Sotoc