Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 2253/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.2253

Ședința publică de la 27.05.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

GREFIER - - -

...

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, personal și asistată de avocat, lipsind pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, la prima și la a doua strigare a cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, la prima strigare a cauzei, care învederează instanței că, pârâta a depus la dosar în data de 13.04.2009 note scrise, în 2 exemplare, prin serviciul registratură.

Avocatul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială 68164/26.05.2009.

Curtea comunică avocatului reclamantei un exemplar al notelor scrise.

La a doua strigare a cauzei, avocatul reclamantei solicită proba cu înscrisurile depuse deja la dosar.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art.167 Cod procedură civilă, apreciind că proba cu înscrisuri este necesară, utilă și pertinentă cauzei, o admite și constată depunerea acestora.

Curtea consideră necesar a se emite adresă către Casa de Pensii a Municipiului B - Comisia de Aplicare a Legii nr.189/2000 să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

Avocatul reclamantei depune la dosar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, nr.1704/22.03.2007 pronunțată în dosarul nr-, prin care a fost soluționat recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.104/18.01.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI prin respingerea acestuia.

Curtea revine asupra măsurii, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se aibă în vedere și perioada concepției sale ( 9 luni). Arată că reclamanta a suferit aceleași privațiuni ca și mama sa. Cheltuieli de judecată le va solicita separat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VIII- Contencios Administrativ și Fiscal la data 27.01.2009, reclamanta solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B obligarea pârâtei ca la calcularea indemnizației la care este îndreptățită în temeiul Legii nr. 189/2000 să aibă în vedere și perioada concepției sale, urmând ca indemnizația totală să fie calculată pe 2 ani și 6 luni de refugiu.

În motivarea în fapt cererii s- arătat că prin sentința civilă nr. 104/18.01.2006 Curții de APEL BUCUREȘTI rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1704 din 22.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta a fost obligată să emită decizie prin care să stabilească în favoarea sa calitatea de beneficiar Legii nr. 189/2000 pentru perioada 06.08.1943 - 06.03.1945 și să- acorde drepturile corespunzătoare începând cu 01.09.2005.

Prin decizia nr. 959 din 21.07.2008 a fost revizuită decizia anterioară emisă de pârâtă în sensul că s- recunoscut că persecuția invocată de reclamantă se încadrează în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06.08.1943-06.03.1945.

Reclamanta s- adresat pârâtei cu nouă cerere prin care solicitat ca calcularea indemnizației să aibă în vedere și perioada concepției sale în considerarea disp. art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, pârâta refuzând satisfacerea acestei solicitări.

Reclamanta depus la dosarul cauzei cererea adresată pârâtei și răspunsul acesteia, copia sentinței civile nr. 904/18.01.2006 și a deciziei civile nr. 1704/22.03.2007, decizia de revizuire nr. 959/627/21.07.2008.

Pârâta formulat note scrise prin care solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 104/18.01.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI a anulat hotărârea nr. 15349/627/05.09.2005 emisă de pârâta Casa de Pensii Municipiului și obligat pârâta să stabilească reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 06.08.1943-06.03.1945 cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 01.09.2005.

Pentru pronunța această sentință, s- reținut că reclamanta s- născut la 06.08.1943 în perioada de refugiu mamei sale din localitatea în localitatea A având de suferit aceleași privațiuni ca și mama sa, astfel încât se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită la acordarea măsurilor reparatorii.

Prin decizia nr. - din 21.07.2008, pârâta Casa de Pensii a Municipiului revizuit decizia contestată și cărei anulare s- dispus de instanța de judecată reținând că persecuția invocată de solicitantă se încadrează în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06.08.1943-06.03.1945.

Reclamanta solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată recunoașterea persecuției și pentru perioada anterioară datei de 06.08.1943, data nașterii sale, cerere care nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000 întrucât aceasta face referire în mod explicit la nașterea unor persoane în perioada 06.09.1940-06.03.1945 nu și la perioada concepției unei persoane.

Curtea reține că pârâta pus în executare dispozițiile sentinței civile nr. 104/18.01.2006 Curții de APEL BUCUREȘTI recunoscând reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada indicată în cuprinsul hotărârii judecătorești, împrejurare în raport cu care acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în B, str. - nr. 7A, sector 3, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului, cu sediul în B, Calea nr. 6, sector 3.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. Gh

Tehnored.CB/4 ex.

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 2253/2009. Curtea de Apel Bucuresti