Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 23/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 23

Ședința publică din data de 18 februarie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare privind decizia nr. 2321/5.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, formulată de contestatorul, domiciliat în P,-,.3.1,. A,.2,.9, cod poștal -, județ P, în contradictoriu cu intimați pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -, STATUL ROMÂN - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -.

Contestația în anulare este scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimații Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Justiției prin care invocă excepția de conexitate.

Curtea, comunică contestatorului copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Justiției și pune în discuție excepția de conexitate invocată de intimatul Ministerul Justiției, privind încă 2 dosare aflate pe rolul aceleiași instanțe nr. 1295,- și -.

Contestatorul solicită respingerea cererii de conexare a dosarelor.

Curtea, respinge excepția de conexitate formulată de intimatul Ministerul Justiției, întrucât cele 3 dosare s-au format prin disjungerea capetelor 2 și 3 din acțiune, întrucât hotărârile împotriva cărora s-a formulat contestație în anulare, sunt pronunțate de instanțe diferite și se află în stadii de judecată diferite.

Curtea, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât contestația în anulare este formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Contestatorul solicită admiterea excepției și înaintarea dosarului la ÎCCJ spre competentă soluționare.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1295,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, o contestație în anulare împotriva sentinței nr.13/17.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, împotriva Deciziei nr. 2321/05.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva sentinței nr. 213/20.10.2008 a Curții de Apel Ploiești

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317-321.pr. civ. și art. 137 alin.2 pr. civ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că motivarea trebuie să fie în concordanță cu actele dosarului, în caz contrar echivalează cu o nemotivare. Fără arătarea motivelor, instanțe de fond pronunță o soluție netemeinică.

Prin încheierea de ședință din 28 ianuarie 2008, Curtea a dispus disjungerea capetelor de cerere și formarea a două dosare noi, întrucât hotărârile împotriva cărora s-a formulat contestație în anulare, sunt pronunțate de instanțe diferite și se află în stadii de judecată diferite.

Urmare a disjungerii, prezenta cauză a fost înregistrată sub nr- având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 2321/05.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 18.02.2009, Curtea a invocat excepția necompetenței materiale.

Față de această excepție, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin.1 pr. civ. contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Textul consacră caracterul de cale de atac de retractare al contestației în anulare, indiferent de motivul invocat.

Cum hotărârea împotriva căreia se formulează contestație în anulare este pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă este competentă să se pronunțe și asupra contestației în anulare.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 158.pr. civ. Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate împotriva Deciziei nr. 2321/5.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, de către contestatorul, domiciliat în P,-,.3.1,. A,.2,.9, cod poștal -, județ P, în contradictoriu cu intimați pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal - și STATUL ROMÂN - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red. DF

5ex./20.02.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 23/2009. Curtea de Apel Ploiesti