Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 232/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 232/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 18 mai 2009 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, la care s-a anexat documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 24 aprilie 2009, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.5658 din data de 17 martie 2009 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat a soțului său, în prezent decedat, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000 în favoarea sa și stabilirea statutului de urmaș de refugiat.
Reclamanta a mai arătat că familia sa a fost persecutată etnic în timpul regimului totalitar instaurat în de Nord, familia sa și a soțului său fiind nevoite să se refugieze la rude pentru a putea viețui în condiții normale.
Pârâta, Casa Județeană de Pensii C (11-13), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu a dovedit prin înscrisuri oficiale persecuțiile suferite, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând neconcordanțe în privința perioadei de refugiu.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03 mai 2007 sub nr. 53895, reclamanta a solicitat pârâtei stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a numitului, decedat la data de 27 ianuarie 1983, depunând în probațiune acte de stare civilă precum și declarațiile martorilor și HG, autentificate la notarul public. ( 33,34).
Prin hotărârea nr. 5658 din 17 martie 2009, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Exprimarea poziției procesuale a pârâtei precum și motivul eliberării actului administrativ atacat s-au realizat în considerarea declarațiilor autentice ale martorilor menționați.
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și HG precum și actele de stare civilă ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că soțul acesteia, împreună cu părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din motive etnice ca urmare a ocupării ui de Nord de către autoritățile hortiste, în luna noiembrie 1940, din localitatea județul S în localitatea B județul B, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii octombrie 1944.
Totodată, prin hotărârile nr. 1826 din 5 decembrie 2006 și nr. 448 din 27 noiembrie 2007, pârâta recunoaște martorilor calitatea de refugiat. ( 25,26)
Probele existente la dosar, respectiv actele depuse de reclamantă atestă cu caracter unitar că aceasta din urmă se încadrează în prev. Legii nr. 189/2000, fiind soție supraviețuitoare a celui refugiat.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 5658 din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de soție supraviețuitoare a celui refugiat pentru perioada 2 noiembrie 1940 - 25 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2008.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din nr.HG 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".
De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.
Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție) care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.
Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).
În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în nr. 170 jud S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z- județul S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr.5658/17.03.2009 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 2 noiembrie 1940 - 25 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./25.05.2009
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar
