Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 254/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 254/2008

Ședința publică din data de 27 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

GREFIER: - -

-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 21481/27.06.2007 emisă de către pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost amânat pentru acest termen de judecată în vederea administrării probei testimoniale și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 18.02.2008 martorul a depus o declarație prin care arată că nu îl cunoaște pe reclamant. La data de 26.02.2008 s-a depus procesul verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul, prin care se arată că acesta se află în imposibilitatea de a se prezenta în cauză din motive medicale, anexându-se și adeverință medicală în acest sens. La data de 26.02.2008 pârâta Casa Județeană de Pensii Cad epus copii ale declarațiilor pe care martorii le-au dat cu privire la refugiul altor persoane iar la data de 27.02.2008 s-a depus procesul - verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul.

În conformitate cu prevederile art.193 pct.1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului prezent, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului - verbal anexat la dosarul cauzei la fila 75, în privința martorului, Curtea făcând aplicarea disp. art. 188 alin. 3.pr.civ..

Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 21.12.2007, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21.481/27.06.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.09.2006, sub nr. 63.168, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 21.481/27.06.2007 pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.

La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantului nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.

Astfel, s-a relevat în cuprinsul întâmpinării că martorul, deși posedă hotărâre de refugiat, nu poate, în mod obiectiv, să ateste refugiul reclamantului din la, întrucât s-a refugiat în

În privința martorului s-a relevat că a declarat refugieri în și din diferite localități, răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.

Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.

Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice.

În virtutea rolului activ și pentru a lămuri aspectele sesizate din lecturarea întâmpinării, Curtea a dispus audierea nemijlocită a celor 2 martori, doar martorul prezentându-se în fața instanței și declarând faptul că nu îl cunoaște pe reclamant și nu poate reda detalii ale refugiului acestuia ( 75).

În legătură cu declarația autentică a martorului, instanța reține că, pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Cercetând mărturia depusă în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că aceasta nu reflectă în mod exact realitatea.

Lipsa de sinceritate a martorului, respectiv faptul că mărturia sa nu sunt pertinentă pentru a dovedi, fără putință de tăgadă, refugiul reclamantului, rezultă din simpla lecturare a declarației.

Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantului, acesta neasistând personal la refugiul reclamantului și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, el declarând generic că plecarea s-a datorat represiunilor autorităților maghiare.

De asemenea, de remarcat este faptul că martorul arată că a făcut armata împreună cu reclamantul, însă raportat la diferența de vârstă dintre aceste două persoane, această afirmație este nepertinentă.

Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și întemeiat pe probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, considerent pentru care urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în comuna, sat, nr. 158, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C- Str. - nr. 2.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

dact. /4 ex./26.03.2008.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 254/2008. Curtea de Apel Cluj