Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 259/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.259

Ședința publică din data de 03 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, respectiv anularea Hotărârii nr. 5422 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, Prian în reprezentarea intereselor pârâtei și martorii și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al treilea termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Se mai menționează că la data de 29 mai 2009 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea reclamantei intitulat "Întâmpinare" prin care solicită admiterea contestației și, totodată, judecarea cauzei în lipsă anexând o adeverință medicală.

De asemenea, la data de 01.06.2009 se înregistrează din partea Postului de poliție Ciucea procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe seama martorului.

Martorul solicită instanței revenirea asupra amenzii judiciare aplicate pe seama acestuia, prin încheierea din ședința publică din 13 mai 2009. În susținerea cererii sale arată că din motive de sănătate nu s-a putut prezenta în fața instanței, astfel încât neprezentarea nu-i este imputabilă.

Martorul solicită instanței revenirea asupra amenzii judiciare aplicate pe seama acestuia, prin încheierea din ședința publică din 13 mai 2009. În susținerea cererii sale arată că în perioada 06.05.2009-14.05.2009 a fost internat în spital și nu s-a putut prezenta în fața instanței, astfel încât neprezentarea nu-i este imputabilă. Depune copia biletului de ieșire din spital prin care se arată că în perioada menționată, care include și data la care a avut loc ședința de judecată a fost internat în spital, cu diagnosticul de cardiopatie ischemică, erizipel gamba dreaptă, insuficiență cardiacă. Buletinul de analize a fost eliberat de către Spitalul Orășenesc

Curtea urmează a se pronunța asupra cererilor de reexaminare formulate.

Instanța în considerarea dispozițiilor art.192 pr. civilă coroborat cu dispozițiile art.193 pr. civilă audiază martorii încuviințați în cauză, a căror depoziții sunt consemnate la dosarul cauzei la filele 45-46.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare, relevând în susținere că acțiunea promovată de către reclamantă nu este dovedită în înțelesul prevăzut de dispozițiile art.1169 și art.1170 din Codul civil coroborat cu art.4 din OUG nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 18 martie 2009 promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 5422 din data de 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena.

Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.

Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2008, înregistrată sub nr. 298, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.

Pârâta, prin hotărârea nr. 5422 din 12 decembrie 2008, urmare examinării cererii înregistrate sub nr.298 din 1 iulie 2008 analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale sub nr. 436 din 7 aprilie 2008 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice, provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă, a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite de către instanță a martorilor a căror declarații autentificate de către notarul public au fost prezentate în probațiune, în procedura urmată în fața comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000.

Declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației, sunt, la rândul lor, beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, au relevat împrejurarea că aceștia nu pot relata date concrete despre refugiul familiei reclamantei.

Mai mult, martorul arată că nu a întâlnit-o pe reclamantă în refugiu, iar martorul relevă că a cunoscut familia acesteia anterior refugiului, dar nu poate indica care au fost circumstanțele deosebite care l-au determinat să o țină minte în mod special pe petentă, dintre sutele de persoane cu care s-a întâlnit în refugiu.

De asemenea, sunt de remarcat neconcordanțele cu privire la vârsta reclamantei de la data refugiului, precum și împrejurarea că martorul nu a putut să indice, în concret, care au motivele care au determinat familia reclamantei să-și părăsească domiciliul și nici data plecării în refugiu.

Din ansamblul declarației consemnate la fila 44, Curtea apreciază că starea de fapt este confuză și nerelevantă, neputând forma convingerea instanței că reclamanta este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de disp. Legii nr. 189/2000.

Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantei, acesta neasistând personal la refugiul reclamantei și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, el mai declarând că plecarea acesteia s-a datorat faptului că a "întâmpinat dificultăți".

Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.

Mai mult, se constată că sunt juste apărările pârâtei, în sensul că drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 sunt conferite în considerarea calității de refugiat din motive etnice, care este recunoscută doar în situațiile strict și limitativ prevăzute de lege, iar încadrarea în aceste ipoteze trebuie dovedită de către reclamantă, în concret, iar nu prin referire la împrejurări generale sau la contextul istoric al epocii.

Or, martorul audiat de către instanța nu a fost în măsură să releve în ce au constat aceste persecuții, raportat la situația concretă a reclamantei.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și având în vedere probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și la art. 18 din Legea contenciosului administrativ, o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în comuna, sat, nr. 215, județul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z,-, județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 259/2009. Curtea de Apel Cluj