Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 290/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 290/CA
Ședința publică din 09 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, cu domiciliul în,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.
Totodată, învederează instanței că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 Cod pr.civilă.
Curtea luând act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 Cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea adresată instanței la data de 24.06.2009, înregistrată sub nr-, reclamanta a investit Curtea de APEL CONSTANȚA cu soluționarea unei contestații împotriva Hotărârii nr. 31930/26.05.2009 a Casei Județene de Pensii C - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii, solicitând anularea acesteia ca nelegală.
A arătat contestatoarea că s-a născut la data de 17.08.1942 în localitatea, județul C, părinții săi fiind și.
Părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului Româno- de la C, împreună cu familia.
În mod greșit i-a fost respinsă cererea de către pârâtă întrucât, deși născută după strămutarea în România, ea a suferit aceleași persecuții etnice fiindu-i recunoscute aceleași drepturi ca și părinților săi.
În susținerea cererii reclamanta s-a prevalat de proba cu înscrisuri.
La dosar au fost depuse copii xerox ale actelor avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii și anume: hotărârea contestată, act de identitate, certificat de naștere și căsătorie ale reclamantei, certificatele de deces ale părinților, extras din de coloniști și evacuați din - Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale C, declarație notarială.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va reține că este întemeiată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a născut la data de 17.08.1942 în localitatea, județul C, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație urmare a încheierii Tratatului d l Craiova în 1940 între România și ia.
Din probele administrate a rezultat că familia reclamantei a fost strămutată din - ia și s-a stabilit în România, localitatea AO. Județul
Potrivit prevederilor art. 1 din nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 au suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementat constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Ori, în cauză este de necontestat că reclamanta care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudecăți pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
De altfel, aceste drepturi au fost acordate și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.
Pentru aceste motive instanța va admite acțiunea ca fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în-, județ
Anulează hotărârea nr. 31930/26.05.2009 emisă de pârâtă.
Constată că reclamanta este beneficiar al Legii nr. 189/2000 ca persoană strămutată și obligă pârâta a emite o hotărâre în acest sens.
Drepturile vor fi acordate din luna următoare depunerii cererii, pentru perioada 17.08.1942 - 06.03.1945.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.07.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -
Red.hot.jud. -
Dact. gref.AN/ 4 ex.
10.07.2009
Emis 2 com/
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea