Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 318/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 318/2008

Ședința publică din data de 17 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea hotărârii nr. 22460 din data de 23.11.2007 emisă de pârâta.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, martorii au fost citați cu mandat potrivit art. 1881alin. 1.pr.civ. va face aplicarea art. 188 alin. 3.pr.civ. și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

După închiderea dezbaterilor în cauză, s-a prezentat pentru reclamantă, avocat, care a solicitat redeschiderea dezbaterilor și a depus la dosarul cauzei în probațiune hotărâri prin care rudele reclamantei beneficiază de prevederile legii privind refugiați și acte de stare civilă ( 39 - 42) susține că, a făcut demersuri la Casa de pensii, pentru a obține hotărârea emisă pe numele soțului reclamantei, dar nu a primit răspuns până la această dată și pentru completarea probațiunii a solicitat audierea numitului, care este prezent și cunoaște date despre refugiul soțului reclamantei.

Curtea, în urma deliberării, asupra cererii formulate în probațiune de către reprezentantul reclamantei o apreciază ca fiind utilă și pertinentă, pentru soluționarea cauzei și o admite, sens în care s-a procedat la audierea martorului, sub prestare de jurământ, a cărei declarație s-a atașat la dosarul cauzei, la fila 42.

Reprezentantul reclamantei a susținut că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 7.01.2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22.460 din data de 23.11.2007 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat a soțului său, în prezent decedat, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de art. 3 din nr.OG 105/2000 aprobată prin legea nr. 189/2000 în favoarea sa și stabilirea statutului de urmaș de refugiat, începând cu data de 01.10.2007.

Reclamanta a mai arătat că deși a depus acte de stare civilă din care rezultă calitatea sa de soție supraviețuitoare a unei persoane îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 189/2000, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul C i-a respins cererea, motivat de faptul că datele sunt contradictorii cu privire la calitatea sa de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pârâta, Casa Județeană de Pensii C ( 9), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu a dovedit prin înscrisuri oficiale persecuțiile suferite, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând neconcordanțe în privința perioadei de refugiu.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.09.2007 sub nr. 57.709, reclamanta a solicitat pârâtei stabilirea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a numitului, decedat la data de 05.03.2007.

În dovedirea calității de urmaș a celui decedat, reclamanta a depus în probațiune acte de stare civilă, adeverința nr. 2199/16.07.2007 eliberată de Primăria comunei prin care se certifică faptul că locuința familiei se afla în aproprierea amplasamentului fostului pichet unguresc în perioada 1940 - 1945, în partea de Nord a satului ( 19) precum și declarațiile martorilor și G autentificate la notarul public. ( 20, 21).

Prin hotărârea nr. 22.460 din 23.11.2007, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 ( 3).

Exprimarea poziției procesuale a pârâtei precum și motivul eliberării actului administrativ atacat s-au realizat în considerarea declarațiilor autentice ale martorilor menționați.

Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, în ședința publică din 4.02.2008 instanța a dispus pentru termenul următor, în temeiul art. 188.pr.civ. citarea martorilor și G, cu mandata de aducere, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile date în fața notarului.

La termenul de azi, reprezentantul reclamantei a solicitat audierea numitului, care este prezent și cunoaște date despre refugiul soțului reclamantei, depunând în probațiune și hotărâri prin care rudele reclamantei beneficiază de prevederile legii privind refugiați și acte de stare civilă ( 39 - 42).

Astfel, Curtea constatând că, pentru termenul de azi, martorii încuviințați de instanță: și, au fost citați cu mandat de aducere, că la dosar s-au depus procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere, revine asupra probei testimoniale încuviințate la termenul anterior și a procedat la audierea numitului.

Astfel, sub prestare de jurământ, s-a procedat la audierea martorului care prin declarația dată în fața instanței, confirmă calitatea de refugiați a familiei soțului reclamantei, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca urmare a cedării de Nord autorităților ungare. Astfel, martorul a relatat că i-a cunoscut personal pe părinții soțului reclamantei și știe că aceștia împreună cu soțul reclamantei s-au refugiat motivat de teama persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu, comuna, în anul 1940, având în vedere faptul că prin mijlocul acestei localități s-a stabilit granița, iar reîntoarcerea din refugiu având loc în primăvara anului 1945.

Mai mult, pârâta prin hotărârea nr. 12.735/12.05.2004 i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, de aceeași recunoaștere beneficiind și martorul G prin hotărârile nr. 5.568 din 22.11.2002 emisă de pârâtă.

Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarația martorului este pertinentă, arătând instanței detalii ale refugiului familiei soțului reclamante, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal, confirmând susținerile reclamantei.

Având în vedere că probele existente la dosar, respectiv actele depuse de reclamantă atestă cu caracter unitar că aceasta din urmă se încadrează în prev. Legii nr. 189/2000, fiind soție supraviețuitoare a celui refugiat, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 22.460 din 23.11.2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de soție supraviețuitoare a celui refugiat pentru perioada 01.12.1940 - 05.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta, cu domiciliul procesuaș în loc. C-N,-, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și, în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 22.460/23.11.2007 emisă de către pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 01.12.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/200, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01 octombrie 2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - G - - -

Red.Gh.

Dact./4 ex./03.04.2008.

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Gheorghe Cotuțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 318/2008. Curtea de Apel Cluj