Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 372/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 372/2008
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 22597/11.02.2008 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242.pr.civ.
Se constată că la data de 09.04.2008 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea pârâtei Casa Județeană de Pensii C, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate. Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit.c din Legea nr.189/2000, reclamanta refugiindu-se dintr-un teritoriu liber într-unul ocupat.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamantei.
Acesta solicită instanței acordarea unui termen pentru studiul întâmpinării și actelor anexate acesteia și, de asemenea, solicită încuviințarea audierii martorilor a căror declarații autentice se află la dosar.
Curtea, deliberând, respinge ambele cereri formulate. În ce privește studiul întâmpinării, curtea apreciază că nu se justifică amânarea cauzei, întrucât reprezentantul reclamantei cunoștea situația specifică a reclamantei și putea să anticipeze ca motiv de respingerea al cererii excepția invocată prin întâmpinare. Făcând însă aplicarea dispozițiilor art. 156 alin 2.pr.civ. curtea va putea să amâne pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise.
Cu privire la audierea martorilor, curtea apreciază că aceasta nu este o probă pertinentă și utilă, întrucât prin întâmpinare motivul pentru care pârâta se opune admiterii acțiunii nu este cel al veridicității celor declarate de martori ci acela al refugiului dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, motiv care va face obiectul analizei instanței.
Reprezentantul reclamantei arată că, raportat la conținutul întâmpinării, nu înțelege să solicite amânarea pronunțării și solicită instanței să țină cont de faptul că prin modificările aduse Legii nr.189/2000 se menționează expres că nu se face distincție între solicitanți în funcție de teritoriul de unde s-au refugiat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii formulate și pe cale de consecință, anularea Hotărârii nr.22597/11.02.2008 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de refugiată pentru perioada noiembrie 1941 - martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr.105/1999. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată:
Prin cererea înregistrată în data de 06.03.2008, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 22.597 din data de 01.02.2008 emisă de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1941 - martie 1945.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma de la Viena au avut loc persecuții etnice din partea Guvernului României împotriva etnicilor din de Sud, astfel încât părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Cîmpia în localitatea C, oraș aflat sub administrația autorităților e, în această localitate născându-se reclamanta la data de 23 noiembrie 1941.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, ( 8) prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta a plecat dintr-un teritoriu liber, aparținând autorităților române, astfel încât nu motivul persecuției etnice a fost cel care a determinat schimbarea domiciliului, iar în lipsa ocupației hortiste, nu se poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva localitate, așa încât încadrarea în prev. art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000 nu se poate face în acest caz.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2007, sub nr. 59.600, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarațiile martorilor și ( 17), autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 22.597 din data de 11.02.2008, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că aceasta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000. ( 2)
Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art.1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor refugiate întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori, iar conform art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuiește la părinții săi.
Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.
Totodată, în titlul nr.OG 105/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 189/2000, se menționează că acest act normativ are în vedere acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 din motive etnice. Se poate aprecia deci că legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât și cele păstrate în continuare de către Statul Român. În același context, trebuie privit și termenul de "regimuri instaurate" întrucât, în egală măsură, el privește regimurile instaurate în teritoriile cedate cât și în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Utilizarea termenilor "persoană, cetățean român", în contextul general al titlului actului normativ incident în prezenta speță, conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate în continuare sub administrația românească și care au avut de suferit o persecuție pe motive etnice, a determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul disp. art. 1 alin. 1 lit. c din nr.OG 105/1999.
Sub acest aspect apărarea formulată de către pârâtă este nefondată.
De asemenea, declarațiile autentice ale martorilor și confirmă refugiul familiei reclamantei. Astfel, martorii arată faptul că în perioada aprilie 1941 - martie 1945, în urma de la Viena, datorită persecuțiilor etnice, familia reclamantei s-a refugiat din loc. Cîmpia, jud. C în loc. C-N, oraș aflat sub administrația autorităților e, în această localitate născându-se reclamanta la data de 23 noiembrie 1941.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, confirmând susținerile reclamantei.
De asemenea, proba testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului familiei reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.
Drept urmare, având în vedere întreaga stare de fapt, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr. 22.597 din data de 11 februarie 2008 emisă de pârâtă și o va obliga să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 23.11.1941 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea Câmpia, str. -. -, nr. 9, jud. C împotriva pârâtei împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22.597/11.02.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 23.11.1941 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - G - - -
Red.-./Dact./4 ex./09.05.2008.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Gheorghe Cotuțiu
