Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 38/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.01.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.38
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.02.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 22.01.2009 întâmpinare însoțită de un set de acte din partea pârâtei, un exemplar comunicându-se reclamantului.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii T solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr.10477 din 15.12.2008 ca fiind nefondată și să oblige pârâta Casa Județeană de Pensii T să emită o noua hotărâre în conformitate cu sentința care se va pronunța.
În motivarea acțiunii se arată că prin hotărârea atacată a fost înștiințat că i se contestă calitatea de persoană strămutată și că nu poate beneficia de drepturile cordare de Legea nr.189/2000, modificată.
În fapt, arată că s-a născut la data de 11.06.1942 în localitatea T, jud. T, localitate în care părinții săi, și, au fost refugiați din de Nord la data de 12.12.1940, respectiv 06.03.1941 în urma de la Viena din 30.08.1940. Se mai arată că părinții săi au domiciliat în Târgu M, jud. M, când în urma de la Viena, localitatea a fost ocupată de armata și autoritățile maghiare. După ocuparea localității au început persecuțiile de natură etnică asupra populației de naționalitate română, să fie făcute arestări, confiscări de bunuri, batjocoriri asupra românilor și alte asemenea acte de persecuție etnică. Mai arată că, tatăl său, fiind profesor de religie greco - catolică la Liceul Militar din Târgu Maf ost îndrumat să se refugieze la T unde s-a refugiat întregul liceu. Pe de altă parte mama sa, fiind casnică în perioada respectivă, a rămas în localitatea de domiciliu pentru a îngriji părinții tatălui care erau bătrâni și bolnavi, sperând că ocupația maghiară nu va fi de lungă durată și că tatăl său se va întoarce din refugiu. Între timp situația românilor rămași în zonele de ocupație maghiară s-a înăsprit, mama sa hotărându-se să se refugieze, urmându-și soțul, acest lucru întâmplându-se la data de 06.03.1941 când s-a refugiat la
În acest fel, reclamantul și părinții săi s-au stabilit în T unde au rămas și după eliberarea ui de Nord de către armata română, ne mai întorcându-se în localitatea de domiciliu a părinților dinaintea refugiului, Târgu Faptul că s-a născut în perioada de refugiu nu-i poate anula calitatea de refugiat, dobândind același statut personal pe care îl aveau și părinții săi la aceea dată, anume acela de refugiat.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei hotărârea nr.10477 din 15.12.2008, adresa nr.c-1334 din 30.10.2008, extras din registrul de evidență a refugiaților din Transilvania de Nord stabiliți în T, copie act de identitate reclamant, certificat de naștere reclamant și părinți, certificat de căsătorie și certificat de deces, practică judiciară în domeniu.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, conform art.118 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării s-a menționat că reclamantul s-a născut în T la data de 11.06.1942, la interval de 15 luni ulterioare de la momentul strămutării părinților săi în Se învederează că reclamantul nu are calitatea de beneficiar al drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000 întrucât prevederile acestei legi trebuie raportate și la dispozițiile din codul familiei cu privire la perioada concepției copilului.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.189/2000, nr.HG127/2002.
În susținerea afirmațiilor din cuprinsul întâmpinării pârâta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri și anume:extras din registrul de evidență a refugiaților din Transilvania de Nord stabiliți în T, adresa nr.39221/24.08.2005 a, adresele nr.1020/22.08.2005 și nr. 1516/DS/G/2002 din 02.08.2002 ale Ministerului Justiției și adresa nr.12298/24.09.2002 a Casei Județene de Pensii
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În acord cu prevederile art.1 lit. c) din nr.OG105/1999 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Potrivit art.2 din nr.HG127 din 14 februarie 2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Conform certificatului de naștere seria - nr.-(fila 9 dosar) reclamantul s-a născut la data de 11.06.1942 în localitatea Pârâta nu contestă această stare de fapt considerând însă că reclamantul, fiind născut după momentul în care părinții săi au fost strămutați în T, acesta nu poate fi considerat ca fiind o persoana strămutată din altă localitate.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (fila 8 dosar) rezultă că părinții reclamantului s-au refugiat din județul M în T la data de 12.12.1940, respectiv la data de 06.03.1941.
Curtea constată că reclamantul s-a născut la data de 11.06.1942, deci în timpul refugiului părinților săi. Din momentul nașterii sale reclamantul a dobândit același statut ca și părinții săi, suferind același prejudicii morale și materiale care rezultă din condiția conferită de statutul de refugiat sau strămutat.
Față de mențiunile precizate Curtea apreciază că nu există nici o rațiune să considerăm că acestor copii care s-au născut în perioada de refugiu a părinților nu li s-ar acorda drepturile prevăzute de nr.OG105/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul -, domiciliat în T,-,. F,. X,.38, jud. T în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, cu sediul în T, str. - -, - 6, jud.
Anulează hotărârea nr.10477 din 15.12.2008 pronunțată de pârâtă și obligă pârâta să emită hotărâre prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar a prevederilor art.1 lit. c) din Legea nr.189/2000.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/13.02.09
TEHNORED:/13.02.09
4.ex./SM/emis 2 com./
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma